Peste 300 de copii vor susține cel mai mare recital coral din România: Gala Cantus Mundi 2016

Peste 300 de copii vor susține cel mai mare recital coral din România: Gala Cantus Mundi 2016

Corina Naftanaila

Pe 26 noiembrie, de la ora 17:00, peste 300 de copii din întreaga țară vor urca pe scena Sălii Radio din București pentru a oferi publicului unul dintre cele mai frumoase recitaluri ale corurilor reunite de copii din România, la cea de-a treia ediție a Galei Cantus Mundi. Evenimentul reunește peste 15 coruri din rețeaua Cantus Mundi din București, Brăila, Buzău, Focșani, Galați și Oradea, care vor cânta împreună sub coordonarea dirijorului Anna Ungureanu, într-un spectacol-maraton de 90 de minute.

Repertoriul comun include Imnul Cantus Mundi, precum și colinde celebre - „Moș Crăciun", „Bună dimineața la Moș Ajun" și „O, ce veste minunată!" - dirijate de Anna Ungureanu. Corurile invitate vor susține și programe proprii, îndrumate de dirijorii lor. Finalul Galei Cantus Mundi va fi un adevărat regal muzical, căci glasurile copiilor se vor împleti cu cele ale membrilor Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin".

gala cantus mundiÎn cadrul Galei din 26 noiembrie va fi lansat și Manualul Cantus Mundi, un îndreptar al dirijorului de cor, creat de membrii Corului Madrigal, sub îndrumarea Annei Ungureanu și a lui Emil Pantelimon - dirijorul principal, respectiv managerul Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin".

Luna decembrie va fi bogată în evenimente dedicate muzicii corale, la care vor participa coruri de copii din întreaga țară, alese din cele peste 30 de ansambluri înscrise pentru preselecție. Acestea vor cânta în spectacolele „Poveste de Crăciun" din 16 decembrie, ora 19:00, la Sala Polivalentă și în cadrul tradiționalului Concert Extraordinar de Crăciun al Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin" de la Ateneul Român, din 17 și 18 decembrie, ora 17:00.

Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin".

Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. La 100 de ani de la Marea Unire, Programul Național Cantus Mundi, desfășurat de Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", își propune să existe coruri în fiecare școală din România.

Articolul urmator
Cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa în România. 91% dintre secțiile pentru nou-născuți nu sunt dotate corespunzător
Cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa în România. 91% dintre secțiile pentru nou-născuți nu sunt dotate corespunzător

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume
    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume

    Determinarea, perseverența și pasiunea l-au ajutat pe César Ritz să-și depășească statutul unui tânăr care căuta să-și construiască un drum în industria...

    Faptul că am devenit mamă este cea mai mare reușită a vieții mele, dar și cel mai mare sacrificiu
    Faptul că am devenit mamă este cea mai mare reușită a vieții mele, dar și cel mai mare sacrificiu

    O mamă care acum are copii mari, ne povestește prin câte etape a trecut în rolul de mamă a copiilor săi. Cum s-a schimbat pe parcurs și ce sacrificii a trebuit să facă....

    În condițiile actuale, 30% dintre copii vor fi infectați cu Covid. Ce spun medicii din România
    În condițiile actuale, 30% dintre copii vor fi infectați cu Covid. Ce spun medicii din România

    „Varianta Delta este de 5 ori mai contagioasă decât varianta inițială”, spunea medicul pediatru Mihai Craiu, săptămâna trecută, subliniind că respectarea...

    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste
    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste

    A devenit celebru acum mai bine de 5 ani, când a încercat să dezvăluie detalii despre ceea ce se întâmplă în Poliția Română. Între timp, a...

    O femeie descoperă întâmplător cel mai mare secret din viața bunicii sale, pe care niciodată nu a putut-o iubi
    O femeie descoperă întâmplător cel mai mare secret din viața bunicii sale, pe care niciodată nu a putut-o iubi

    Oricât de bine ar fi ascunse, secretele familiei ies la iveală. Și sub lacăte grele dacă ar fi tăinuite, la un moment dat tot vor fi descoperite, iar șocul va fi mare de ambele...

    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase
    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase

    Avortul este, în continuare, subiectul a numeroase controverse și ridică deseori probleme de ordin moral. Chiar dacă în România avortul este permis, o treime din...

    Cel mai mare regret la divorț: faptul că mi-am pierdut socrii
    Cel mai mare regret la divorț: faptul că mi-am pierdut socrii

    Pentru anumite persoane, o viață împlinită înseamnă și să se bucure de o familie cât mai mare, ai cărei membri să fie uniți prin legături strânse. Din...

    Cel mai mare bebeluș de pe TikTok! A cântărit 6 kilograme la naștere
    Cel mai mare bebeluș de pe TikTok! A cântărit 6 kilograme la naștere

    O femeie a adus pe lume un bebeluș de 6 kg, iar imaginile cu nou-născutul au făcut înconjurul lumii. Bebelușul i-a luat prin surprindere atât pe părinți, cât și pe...

    © 2024 Qbebe