Peste 5000 de copii din corurile Cantus Mundi au cântat pentru Ora Pământului în 19 județe din România

Peste 5000 de copii din corurile Cantus Mundi au cântat pentru Ora Pământului în 19 județe din România

Corina Naftanaila

Copiii din 19 județe ale României au sărbătorit Ora Pâmântului cântând împreună, în cadrul Programului Național Cantus Mundi, în seara zilei de 25 martie. Evenimentul s-a desfășurat simultan, în intervalul 20:30-21:30, în București și în localități din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Cluj, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara, Tulcea și Vrancea.

În capitală, activitățile dedicate Orei Pământului au fost organizate de Primăria Municipiului București și Teatrul Excelsior și s-au desfășurat în Parcul Cișmigiu, unde peste 600 de copii din corurile Cantus Mundi au cântat alături de membrii Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin", dirijați de Anna Ungureanu. Înaintea începerii evenimentului, toți copiii și-au încălzit glasurile, făcând vocalize, îndrumați de dirijorul celebrului ansamblu coral. Pe parcursul celor 60 de minute dăruite naturii, copiilor li s-au alăturat și bucureștenii veniți la plimbare în parc.

Cantus mundiSub sloganul internațional "Dăruiește naturii din energia ta!", copiii au cântat și s-au bucurat împreună, fără a apela la alte resurse de energie decât propria lor stare de bine. Repertoriul serii a inclus atât cântece cunoscute de către coriștii de toate vârstele, piese internaționale, cât și melodii folk, apreciate de publicul larg. Nelipsit a fost imnul Cantus Mundi, care a dat tonul concertelor din fiecare localitate, amintindu-le tuturor celor prezenți că "doar muzica ne poate uni".

"Seara aceasta a stat sub semnul prieteniei și al respectului față de natură. Energia care i-a adus pe cei 5000 de copii împreună astăzi în atât de multe localități din țară a fost o inspirație pentru noi toți. Copiii știu întotdeauna care sunt lucrurile cu adevărat importante: muzica și natura, iar Programul Național Cantus Mundi sprijină și încurajează inițiativele care au în centrul lor educația corală și civică", a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin".

ora pamantului Ora Pământului este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă din luna martie a fiecărui an, începând din 2007. Scopul acestui demers este de a sensibiliza utilizatorii de energie electrică în fața problemei dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea acestui tip de energie. Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali, cât și de instituții. În prezent, comunitatea de susţinători ai acestui demers a atins 2 miliarde de oameni, în peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări.

Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii - Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin". Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. Obiectivul Programului este ca în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, să existe coruri în fiecare școală din România.

Articolul urmator
Sondaj World Vision România: 1 din 4 copii este amenințat cu bătaia pe rețelele de socializare
Sondaj World Vision România: 1 din 4 copii este amenințat cu bătaia pe rețelele de socializare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    CNN: Ce loc din România a ajuns în topul celor mai frumoase locuri din Europa
    CNN: Ce loc din România a ajuns în topul celor mai frumoase locuri din Europa

    Europa este spectaculoasă! O viață întreagă nu ne-ar ajunge să îi cutreierăm munții împăduriți, să îi mângâiem plajele cu nisip sau să ne...

    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase
    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase

    Avortul este, în continuare, subiectul a numeroase controverse și ridică deseori probleme de ordin moral. Chiar dacă în România avortul este permis, o treime din...

    Poze din copilărie cu vedete din România
    Poze din copilărie cu vedete din România

    La fel ca pentru oricare dintre noi, şi pentru vedete copilăria a reprezentat o perioadă cu totul specială. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi cum arătau şi cum se...

    Aproape 70 de copii din România au fost vaccinați cu Moderna și AstraZeneca, deși cele două seruri nu au fost aprobate pentru minori
    Aproape 70 de copii din România au fost vaccinați cu Moderna și AstraZeneca, deși cele două seruri nu au fost aprobate pentru minori

    Săptămâna trecută, a fost adus în atenția autorităților faptul că 69 de minori din țara noastră au fost vaccinați cu vaccinurile AstraZeneca și Moderna. Până...

    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar
    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar

    Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și de platforma „Clubul Copiilor”, în ultimul deceniu a crescut numărul copiilor care urmează cursurile...

    În condițiile actuale, 30% dintre copii vor fi infectați cu Covid. Ce spun medicii din România
    În condițiile actuale, 30% dintre copii vor fi infectați cu Covid. Ce spun medicii din România

    „Varianta Delta este de 5 ori mai contagioasă decât varianta inițială”, spunea medicul pediatru Mihai Craiu, săptămâna trecută, subliniind că respectarea...

    După ora de educație sexuală de la școală fiica mea de 9 ani nu se mai oprește din a folosi un cuvânt
    După ora de educație sexuală de la școală fiica mea de 9 ani nu se mai oprește din a folosi un cuvânt

    O mămică de peste granițe povestește, pe TikTok, că nu știe ce să mai facă în legătură cu fiica ei de 9 ani, care repetă obsesiv un cuvânt pe care l-a auzit la ora de...

    Câți copii sunt la terapie intensivă și câți sunt intubați? România, din ce în ce mai afectată de valul 3
    Câți copii sunt la terapie intensivă și câți sunt intubați? România, din ce în ce mai afectată de valul 3

    Pe fondul creșterii tot mai mari a numărului de persoane ce au nevoie de îngrijire în secțiile de terapie intensivă, Ministrul Sănătății și specialiști din domeniu...

    © 2024 Qbebe