Povestea tristă a acestei mame ne spune de ce nu este bine să dormim la un etaj diferit de copil

Povestea tristă a acestei mame ne spune de ce nu este bine să dormim la un etaj diferit de copil

Brigitta Szebenyi - Redactor

Keri Volmert este una dintre mămicile care sunt nevoite să spună povești tulburătoare despre cum și-au pierdut copiii în urma unor întâmplări tragice pe care nimeni nu și le imaginează și pentru care nimeni nu este pregătit.

sammie1Mămica povestește într-o postare cum, într-o seară liniștită de februarie, a pus-o în pătuț pe Sammie Joyce, fetița în vârstă de numai 1 an și 5 luni, a așezat un sărut pe obrazul micuței și a plecat, neștiind că acel moment va fi și ultimul în care o va mai vede în viață. Țipetele disperate ale soțului ei au trezit-o a doua zi și i-au adus în inima cele mai negre presentimente, cele care vesteau ceva teribil.

Sammie Joyce a fost găsită în stare de hipertermie, temperatura camerei atingând în noaptea aceea cote alarmante din cauza termostatului care se defectase. Din nefericire, camera bebelușului era situată pe un etaj diferit față de cea a părinților, lucru care ar fi împiedicat orice sunet, orice scâncet, orice plâns să ajungă la urechile lor. Sammie a murit la scurt timp dupa ce a fost dusă de urgență la spital.

Părinții au dorit să își împărtășească tragica poveste, astfel încât să tragă un semnal de alarmă și alți părinți să știe cât de periculos poate fi ca ei și bebelușul să doarmă pe etaje diferite. "Vrem că alți părinți să cunoască povestea lui Sammie, astfel încât să ia măsuri de precauție și să își țină copiii departe de astfel de pericole care pot avea urmări fatale, care le vor marca definitiv viața", scrie Keri.

Cel mai eficient lucru pe care părinții îl pot face este să instaleze în camera copilului un monitor de temperatură, care ii poate alarma imediat, în cazul unor oscilații de temperatură.

Sursa: housebeautiful.com

Sursa foto: facebook.com

Articolul urmator
Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău
Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame
    Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame

    În povestea noastră nu e nimic special. Sunt mii de copii care se nasc prematur. Prin prisma meseriei (sunt cadru medical în obstetrică) văd astfel de povești aproape zilnic....

    „Suntem căsătoriți, dar dormim în camere separate. Ne place să ni le decorăm diferit”
    „Suntem căsătoriți, dar dormim în camere separate. Ne place să ni le decorăm diferit”

    Dacă pentru anumite cupluri contează mult să doarmă împreună în fiecare noapte, pentru altele este important ca fiecare dintre parteneri să se simtă în largul său,...

    Copilul nu îți spune ce a făcut la școală? Încearcă soluția acestei mame!
    Copilul nu îți spune ce a făcut la școală? Încearcă soluția acestei mame!

    Toți părinții știu acele răspunsuri al copilului - „nimic interesant”, sau „a fost bine” atunci când sunt întrebați cum a fost la școală, nu-i...

    Casa mea este visul oricărui copil! În câteva secunde ajungi de la un etaj la altul
    Casa mea este visul oricărui copil! În câteva secunde ajungi de la un etaj la altul

    Ce faci atunci când soțul tău transformă casa în care locuiți într-un parc de distracții pentru copii? Postezi pe rețelele de socializare pentru a le da idei și...

    Am fost însărcinată de 12 ori, dar am un singur copil. Povestea mea ar fi putut să fie tristă, dar nu e
    Am fost însărcinată de 12 ori, dar am un singur copil. Povestea mea ar fi putut să fie tristă, dar nu e

    Pierderea unei sarcini este una dintre cele mai dificile experiențe prin care poate trece o femeie. Cu atât mai mult cu cât acest eveniment trist se repetă, situația devine...

    „Nu găsesc capul bebelușului”. Povestea nașterii unei mame care a adus pe lume un copil cu microcefalie
    „Nu găsesc capul bebelușului”. Povestea nașterii unei mame care a adus pe lume un copil cu microcefalie

    O femeie de peste hotare povestește cum a adus pe lume, dar și cum este viața unei mame care are un copil cu microcefalie. Regăsiți mai jos povestea ei.

    Da, este în regulă ca cei mici să te vadă și tristă
    Da, este în regulă ca cei mici să te vadă și tristă

    Chiar dacă nu ne place, tristețea face parte din viața noastră; nu o putem evita, oricât de mult am vrea asta. La fel de inevitabil este ca ceilalți să ne vadă triști,...

    Povestea emoționantă a unei mame profund traumatizată de experiența nașterii: „Vreau să ajut alte mame”
    Povestea emoționantă a unei mame profund traumatizată de experiența nașterii: „Vreau să ajut alte mame”

    Știm cu toții că nașterile nu sunt deloc ușoare, însă pentru unele femei, pot fi de-a dreptul traumatizante. Amber-Lee ne împărtășește experiența nașterii primului...

    © 2024 Qbebe