Salvați Copiii trage un semnal de alarmă: Rata mortalității infantile e de cinci ori mai mare în Tulcea decât în București. Ce cauzează clivajul

Salvați Copiii trage un semnal de alarmă: Rata mortalității infantile e de cinci ori mai mare în Tulcea decât în București. Ce cauzează clivajul

Irina Olteanu - Redactor Senior

Clivajul mare care există între județele din țară în ceea ce privește șansa la viață a nou-născuților prematur sau cu patologii grave arată insuficiența politicilor publice, care concentrează maternitățile dotate cu aparatură medicală în zone geografice favorizate, lăsând descoperite zone mai vulnerabile. Așa se face că, în județul Tulcea, rata mortalității infantile a fost, în 2018 , de cinci ori mai mare decât cea înregistrată în București, unde se află majoritatea maternităților de nivel III (15,5 la mia de copii născuți vii, față de 3,6). Salvați Copiii România a luat decizia de a interveni de urgență, prin dotarea maternității Spitalului Județean de Urgență Tulcea, cu două incubatoare și 9 injectomate, în valoare totală de 28.728 de Euro.

Maternitatea tulceană a mai primit anterior un incubator de transport, un incubator de terapie intensivă și un ventilator de suport respirator, valoarea donațiilor anterioare efectuate în județul Tulcea fiind de 38.100 de Euro.

Datele semi-definitive procesate de INS pentru 2018 arată o radiografie a României definită de extremități, în ceea ce privește șansa nou-născuților la supraviețuire.

  • Cele mai mari rate ale mortalității infantile (la mia de copii născuți vii) s-au înregistrat în județele:

 

Tulcea

15.5‰

Botoșani

12.9‰

Sălaj

11.5‰

Călărași

11.2‰

Caraș-Severin

10‰

 

  • La polul opus, cele mai mici rate ale mortalității infantile s-au înregistrat în județele :

 

Dâmbovița

2.9‰

Municipiul București

3.6‰

Ilfov

4.1‰

Giurgiu, Arad, Timiș

4.5‰


În plus, s-a menținut clivajul urban/rural. Astfel, rata medie a mortalității în rândul copiilor sub un an este de 5,3‰ în urban în 2018, față de 7,4 la mia de copii născuți vii, cât era în 2012. Pentru rural, rata medie este de 7,9‰ în 2018, față de 12,9‰ cât era în 2012.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România a explicat: „România rămâne o țară a clivajelor uriașe, dar în cazul de față unitatea de măsură este viața copiilor născuți prematur sau cu anumite patologii care, pentru a fi îngrijite, e nevoie de aparatură medicală vitală. Trăim într-o epocă în care medicina evoluează cu repeziciune, iar un incubator de ultimă generație poate fi o garanție pentru supraviețuirea unui mic luptător. Este revoltător ca medicii dintr-o maternitate să nu aibă acces la instrumentele care îi pot ajuta să salveze vieți. De aceea, am făcut un plan de urgență și am decis să dotăm prioritar maternitatea din Tulcea, unde rata mortalității infantile este alarmantă.”

rata mortalitatii infantile

Tulcea, o zonă geografică vulnerabilizată de lipsa politicilor publice

Particularitățile geografice ale județului fac ca accesul la servicii medicale să fie îngreunat. Iarna, singurele căi de acces pentru locuitorii Deltei, canalele, sunt blocate şi accesul în zonă este dificil.

Factorii de risc ai județului Tulcea pot determina apariția unor evenimente de sănătate publică neașteptate, care necesită aplicarea de măsuri specifice deosebite cu efort susținut financiar și uman specializat, iar accesul îngreunat la asistență medicală reprezintă una dintre cauzele mortalității infantile ridicate.

„Știm că problemele de acest fel sunt multe în județul Tulcea. De aceea, orice sprijin în această direcție este binevenit, mai ales că vorbim despre nou-născuți. De aceea, donațiile făcute de Organizația Salvați Copiii, începând cu anul 2016 și până în prezent, constituie un real și mai mult decât necesar sprijin pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea. Atât incubatoarele cât și injectomatele sunt esenţiale în îngrijirea nou-născuţilor, în special a celor prematuri. Datorită donaţiei realizate de Salvaţi Copiii, în viitor mai mulţi nou-născuţi ajunşi la noi în spital vor primi o îngrijire adecvată și unii chiar o șansă în plus la viață.

Această inițiativă vine să completeze în mod fericit demersurile repetate ale Spitalului Județean de Urgență Tulcea, sprijinite semnificativ și constant de Consiliul Județean, de a menține asistența spitalicească tulceană la un nivel de funcționare, nu spunem optim, dar măcar satisfăcător. Și aici vorbim de eforturile permanente de a aduce cadre medicale specializate, la care se adaugă etapa de modernizare și extindere prin care trece actualmente Spitalul Județean, grație unui număr de cinci proiecte cu finanțare europeană aflate în faza de contractare și altor două aflate în pregătire. În urma implementării acestora, unitatea noastră va beneficia, fără îndoială, de standarde de funcționare, în general, și de acordare a unei asistențe medicale spitalicești, în special, la un nivel calitativ mult mai ridicat, așa cum ar trebui și așa cum ne dorim dintotdeauna pentru toți pacienții din județul Tulcea. Sperăm să putem veni astfel în întâmpinarea solicitărilor medicale de orice natură din județul nostru, în special a celor legate de nou-născuți, contribuind în acest fel semnificativ la scăderea ratei mortalității infantile. Salvați Copiii a făcut un pas uriaș în acest sens. Vă mulțumim și laolaltă cu noi, vă mulțumesc mămicile tulcene ai căror bebeluși se vor dezvolta sănătoși datorită donațiilor dumneavoastră!, a declarat Dr. Tudor-Ion Năstăsescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Tulcea.

Dintre cazurile de mortalitate infantilă înregistrate în România, o mare parte a fost asociată cu prematuritatea și greutatea mică la naștere, precum și cu afecțiuni a căror origine se situează în perioada perinatală.[1]

În 2018, la Spitalul Județean de Urgență Tulcea au fost înregistrate 952 de nașteri, dintre care 125 au fost de prematuri sub 2.500 de grame, iar în anul 2019, au fost înregistrate 822 de nașteri și 94 de nașteri premature. Mai mult, în 2019 au fost efectuate 10 transferuri către unități medicale dotate cu aparatură adecvată și s-au înregistrat 9 decese în rândul nou-născuților.

Dotarea maternităților, o necesitate vitală

Dintre cele 204 de maternități din întreaga țară, Salvați Copiii a dotat deja un număr de 96, în mod constant, în funcție de nevoile prioritare, transmise de medicii alături de care organizația lucrează în echipă.

„Investiția constantă în maternități și în secțiile de terapie neonatală intensivă este vitală, datele de teren arată că un număr mare de decese la nou-născuți sunt cauzate de lipsa aparaturii medicale. Este important să ducem incubatoare performante exact acolo unde lipsesc, pentru ca nașterea să nu mai reprezinte un factor de discriminare în România.”, a completat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Salvați Copiii România a identificat, de-a lungul celor opt ani de campanie pentru reducerea mortalității infantile, mecanisme de finanțare care să acopere componenta de intervenție, deoarece salvarea vieților copiilor născuți prematur este o urgență.

Amalia Năstase, Ambasador al campaniei de reducere a mortalității infantile, a subliniat importanța responsabilității sociale și a implicării companiilor în reducerea mortalității infantile în România: „Salvați Copiii intervine concret și consistent, iar noi putem ajuta la rândul nostru utilizând mecanismul de direcționare a 20% din impozitul pe profit al companiilor. Acesta reprezintă un real ajutor pentru continuarea campaniei de dotare a maternităților cu aparatură vitală de ultimă generație necesară pentru salvarea vieților celor mici.”

Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii România lansează un apel către companiile din Romania de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca contractul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei aici.

Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcționată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2019.

[1] Conform INS, date semi-definitive pentru anul 2018, consultate în noiembrie 2019

Articolul urmator
Cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa în România. 91% dintre secțiile pentru nou-născuți nu sunt dotate corespunzător
Cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa în România. 91% dintre secțiile pentru nou-născuți nu sunt dotate corespunzător

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă și-a încheiat socotelile cu viața la 9 zile după ce a născut. Ce semnal de alarmă trage soțul îndurerat
    O mamă și-a încheiat socotelile cu viața la 9 zile după ce a născut. Ce semnal de alarmă trage soțul îndurerat

    Ariana Sutton a devenit mamă pentru a doua oară atunci când și-a născut gemenii. La primul copil a suferit de o depresie postpartum majoră și din păcate, la fel s-a...

    O fetiță a fost diagnosticată cu „febră de iepure”. Ce semnal de alarmă trage mama acesteia
    O fetiță a fost diagnosticată cu „febră de iepure”. Ce semnal de alarmă trage mama acesteia

    În urmă cu mai bine de un an, o mămică de peste Ocean a trecut prin clipe de coșmar în momentul în care fiica ei s-a îmbolnăvit subit. Starea ei de sănătate...

    NU ai voie să-mi pupi copilul! Ce semnal de alarmă trage o mamă care a luat herpes la câteva zile după naștere
    NU ai voie să-mi pupi copilul! Ce semnal de alarmă trage o mamă care a luat herpes la câteva zile după naștere

    Dacă anumiți părinți sunt de acord ca bebelușii lor să fie pupați chiar din primele zile de viață, alții nu acceptă din start o asemenea idee. O mamă de peste hotare a vorbit...

    Specialiștii trag un semnal de alarmă: sărbătorile pot fi foarte stresante pentru copiii cu autism
    Specialiștii trag un semnal de alarmă: sărbătorile pot fi foarte stresante pentru copiii cu autism

    Agitația care vine odată cu sărbătorile de iarnă poate fi stresantă pentru oricare dintre noi. Copiii cu autism sunt considerabil mai stresați în această perioadă. Ce pot face...

    Medicii trag un semnal de alarmă în legătură cu creșterea numărului de abcese cerebrale în rândul copiilor
    Medicii trag un semnal de alarmă în legătură cu creșterea numărului de abcese cerebrale în rândul copiilor

    Medicii din SUA avertizează asupra pericolelor la care sunt expuși copiii din cauza infecțiilor cerebrale, care apar fără vreo cauză aparentă. Numărul copiilor afectați este...

    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții
    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții

    Un băiețel în vârstă de 3 ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Părinții micuțului spun că nu a avut nici un fel de simptom, care să-i avertizeze...

    Semnal de alarmă din partea unor părinți: copilul lor a fost la un pas de moarte după ce i-a apărut o linie roșie pe picior
    Semnal de alarmă din partea unor părinți: copilul lor a fost la un pas de moarte după ce i-a apărut o linie roșie pe picior

    O mamă din Australia avertizează părinții să se bazeze pe instinctele lor, atunci când simt că ceva nu e în regulă, pentru că s-ar putea să le salveze viața. Asta s-a...

    Copiii ai căror părinți pleacă în străinătate au parte de o copilărie umbrită de dor și lacrimi. „M-a luat în brațe și m-a asigurat că va reveni acasă ori de câte ori va putea, că mă iubește mult..."
    Copiii ai căror părinți pleacă în străinătate au parte de o copilărie umbrită de dor și lacrimi. „M-a luat în brațe și m-a asigurat că va reveni acasă ori de câte ori va putea, că mă iubește mult..."

    Mirajul străinătății atrage mii de români care pleacă an de an în diferite părți ale lumii să muncească pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor. Din păcate,...

    © 2024 Qbebe