Din grija pentru copilul tau

Semnal de alarmă: „Fuga de acasă e o capcană, nu un refugiu”: în ultimul an, peste 5.000 de copii au dispărut de acasă

În ultimul an (30 aprilie 2018 - 20 mai 2019), 5.078 de minori au dispărut de acasă, dintre care 151 cu vârste până la 10 ani, 1.410 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 3.517 mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție. Organizaţia Salvaţi Copiii trage un semnal de alarmă asupra proporţiilor unui fenomen cu implicaţii grave şi pe termen lung.

În aceeași perioadă de timp, potrivit aceleiaşi surse, 5.072 de minori au fost găsiți, dintre care:

• 158 cu vârste până la 10 ani;
• 1.395 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani;
• 3.519 mai mari de 14 ani.

Cele mai multe dispariții au fost înregistrate la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (sectoarele 1-6), I.P.J. Constanța și I.P.J. Neamț, arată datele centralizate.

În 95% din cazuri este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților. Copiii pleacă intenționat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată.

„Tot mai mulți copii trăiesc situaţii de viaţă în care fuga de acasă pare să fie cea mai bună soluţie. Au nevoie de sprijinul nostru imediat și consistent pentru a realiza că este o falsă soluţie, este un risc suplimentar pentru exploatare, abuz, trafic de copii.

O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor din centrele de ocrotire și copiilor lipsiți de protecție parentală, urmare a fenomenului migrației economice. Fuga reprezintă în viziunea lor o soluție pentru toate problemele cu care se confruntă, fără să realizeze că, dincolo de uşa casei sau a insitutţiei de protecţie sunt adesea provocări mai mari, greu de gestionat. Aceste situații cu care ne confruntăm trebuie abordate urgent prin crearea unor mecanisme eficiente de prevenire adresate deopotrivă copiilor și adulților care îi au în grijă", a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Salvati Copiii Romania

Datele furnizate de Federația Europeană pentru Copilul Dispărut și Exploatat Sexual (Missing Children Europe), centralizate la nivel european, arată contextele dramatice în care ajung copiii dispăruţi:
• 58% sunt victime ale unei forme de abuz sau exploatare;
• 19% sunt răpiți în contextul proceselor de stabilire a custodiei parentale (numai 16% din procedurile de răpire ale părinților au fost soluționate prin mediere, în ciuda beneficiilor sale cunoscute pentru bunăstarea părinților și a copiilor);
• 17% din cazurile de copii dispăruți în Europa au caracter transfrontalier;
• în 20% din cazuri, apelurile din presă și sistemele de alertă pentru copii au jucat un rol important în găsirea copiilor dispăruți;
• dormitul pe stradă, cerșitul și prostituarea sunt cele mai frecvente strategii, de risc maxim, pe care copiii fugari le au la îndemână pentru a supraviețui.

FUGA DE ACASĂ ESTE O CAPCANĂ, NU UN REFUGIU!

De Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, care este marcată în 25 mai, Salvaţi Copiii România a atras atenţia asupra situaţiilor de risc în care pot ajunge copiii care pleacă de acasă sau din centrele de ocrotire.

În acest sens, organizaţia realizează regulat întâlniri cu consilierii şcolari pentru identificarea copiilor şi a familiilor aflate în situaţii de risc şi acordarea ajutorului necesar prin includerea lor în cadrul programelor de consiliere, suport educaţional, activităţi de timp liber, furnizate în cadrul Centrelor de Consiliere pentru Părinţi, Centrelor Educaţionale şi centrelor Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi muncesc în străinătate).

Mesajul „Fuga de acasă este o capcană, nu un refugiu!" este unul esenţial şi echipele de voluntari și specialiști ale Salvaţi Copiii au desfășurat activități educaționale cu peste 1.500 de elevi, din București și alte 11 județe ale țării, pentru a-i avertiza asupra situaţiilor de risc în care copiii şi adolescenţii lipsiţi de sprijin pot lua decizii cu impact negativ major asupra siguranţei şi vieţii lor.

În încercarea de a atrage atenția asupra numărului mare de dispariții voluntare în rândul copiilor și adolescenţilor, Salvaţi Copiii România a organizat o campanie de informare şi sensibilizare a elevilor şi cadrelor didactice, marcând astfel în România Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi.

Ce e bine de ştiut:

Principalele motive şi factorii de risc care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt:

• neglijarea şi lipsa de supraveghere din partea adulţilor responsabili;
• conflictele repetate din familie, abuzurile asupra copiilor, fizice şi/sau emoţionale
• lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate;
• blocaje în comunicarea cu părinţii, cu precădere în situaţii dificile;
• abandonul școlar și influenţa/presiunea anturajului;
• consumul de alcool și substanțe halucinogene;
• situația economică precară a familiei.

 

O fată de 17 ani din Prahova a dispărut din stația de microbuz! Copila voia să ia mașina, pentru a ajunge acasă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Semnal de alarma! Incotro, parinte? Nu te mira ce devine copilul tau daca tu esti asa!
    Semnal de alarma! Incotro, parinte? Nu te mira ce devine copilul tau daca tu esti asa!

    De cand s-a nascut fetita mea am reinceput vizitele in parcurile de "bebelusi" si am constatat ca nimic nu s-a schimbat fata de acum 10 ani, cand faceam acelasi lucru cu baiatul cel mare.

    Cum trebuie să arate meniul pentru o petrecere de copii acasă
    Cum trebuie să arate meniul pentru o petrecere de copii acasă

    Atunci când planifici meniul pentru o petrecere de copii acasă îți dorești cu siguranță ca acesta să includă alegeri cât mai sănătoase, dar și pe gustul celor...

    Demonstrat științific: copiii te fac fericit numai după ce se mută de acasă
    Demonstrat științific: copiii te fac fericit numai după ce se mută de acasă

    Mai multe studii au ajuns la concluzia că părinții sunt mai fericiți după ce copiii lor pleacă din casa părintească.

    Tema pentru acasă, inamicul nr. 1 al copilăriei?
    Tema pentru acasă, inamicul nr. 1 al copilăriei?

    Povestea temei şi cele 5 metode prin care „homework is fun” la EKA!

    Psiholog Monica Bolocan: Capcana copilului perfectionist – cand dorinta de “a fi perfect” devine o povara
    Psiholog Monica Bolocan: Capcana copilului perfectionist – cand dorinta de “a fi perfect” devine o povara

    Copiii care au tendinte perfectioniste sunt adesea apreciati si incurajati de parinti si profesori in aceasta directie. Ce parinte nu isi doreste un copil constiincios, perseverent si...

    Idei de afaceri. Cum sa faci bani acasa. Sfaturi pentru parintii care vor sa inceapa o afacere
    Idei de afaceri. Cum sa faci bani acasa. Sfaturi pentru parintii care vor sa inceapa o afacere

    Idei de afaceri. Daca vrei sa faci bani acasa, sa muncesti pe cont propriu, sa petreci mai mult timp cu familia si sa nu te deplasezi prea mult, s-ar putea sa te gandesti ca e aproape...

    Am născut un bebeluș de 5 kg ... acasă
    Am născut un bebeluș de 5 kg ... acasă

    Am născut acasă, însă cu siguranță nu sunt nici prima și nici ultima femeie care face acest lucru. Ceva cu adevărat diferit în cazul meu, și aș completa și...

    © 2019 Qbebe