Alertă! Pregătiți-vă de invazia gândacilor puturoși! Ploșnița verde devine o amenințare

Alertă! Pregătiți-vă de invazia gândacilor puturoși! Ploșnița verde devine o amenințare

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Specialiștii avertizează că în viitorul apropiat ne vom confrunta iar cu o invazie a gândacilor ploșnița-verde. Află cum este posibil!

Oamenii de știință au observat că mai ales în ultimii 2 ani există o creștere mare a numărului de gândaci-ploșniță. Aceștia pot fi văzuți peste tot, autoritățile spunând că, fiind specii invazive, se refugiază în România, chiar dacă originile lor sunt în Asia, America sau în alte state europene, precum Spania sau Italia.

Motivele pentru care s-a ajuns la această situație sunt: schimbările climatice, turismul și importul de plante ornamentale. În privința acestuia din urmă, Președintele Consiliului Științific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor a precizat faptul că nu se poate controla eficient calea de pătrundere a gândacilor-ploșniță, în condițiile în care importul de plante ornamentale este în creștere, insectele răspândindu-se și pentru că se pot ascunde ușor în materialul săditor pentru acestea sau în recipientele în care sunt aduse.

O altă explicație pentru acest fenomen este că „percheziția" florilor, când intră în țară, nu se realizează eficient de Autoritatea Națională Fitosanitară.

Perioada când numărul gândacilor-ploșniță este foarte mare este luna august, întrucât în luna iulie încep să se deplaseze mai mult adulții din noua generație, spun experții. Inclusiv toamna, după recoltarea cerealelor, circulația insectelor se intensifică.

Gandac plosnita verde

Autoritățile au anunțat că în acest an situația este mai specială pentru că tratamentele contra dăunătorilor au început mai târziu (acestea se fac la temperaturi mai mari de 12 grade Celsius) din cauza  primăverii ploioase. Dacă de obicei acestea debutează în luna aprilie, anul acesta au debutat în luna iunie.

Și în București există plângeri legate de multitudinea de gândaci-verzi ploșniță care au invadat spațiile verzi și au pătruns din ce în ce mai mult în locuințe. Inspectorul de la Serviciul Monitorizare Spații Verzi, Direcția Mediu a menționat că Primăria Municipiului București poate asigura infrastructura menită să „curețe" un sector într-o singură noapte. El a explicat că este important să nu plouă mult pentru ca tratamentele să fie cu adevărat eficiente și că, până la sfârșitul lunii octombrie, în Capitală se pot face aproximativ 14 tratamente pentru anihilarea insectelor.

O altă mențiune a specialiștilor este că un gândac verde-ploșniță nu transmite boli, dar că mirosul dezagreabil pe care îl degajă (dacă se simte amenințat) poate fi un factor iritant și poate crește riscul de apariție a dermatitelor și altor reacții alergice.

Sfatul lor este să nu se apeleze la spray-urile chimice speciale pentru alungarea insectelor în cazul gândacilor ploșnița verde întrucât acestea nu sunt eficiente. Cele mai recomandate măsuri contra lor sunt: plasele montate la ferestre, repararea țevilor  sparte și zidirea crăpăturilor din pereți pentru a evita ca insectele să se strecoare ușor  acolo.

Surse:
www.evz.ro, www.libertateapentrufemei.ro, www.pestcontrol-expert.ro

Surse poze:
www.pixabay.com

 

Articolul urmator
Alertă alimentară în Europa după ce un bebeluș a murit din cauza laptelui praf care conținea Salmonella
Alertă alimentară în Europa după ce un bebeluș a murit din cauza laptelui praf care conținea Salmonella

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un tată și-a abandonat fiul adolescent cu autism la spital. L-a considerat o amenințare
    Un tată și-a abandonat fiul adolescent cu autism la spital. L-a considerat o amenințare

    Un băiat de 13 ani cu autism a fost abandonat de către tatăl său, în fața spitalului Longs Peak, din Colorado. Deși personalul spitalului l-a luat sub aripa sa, în prezent...

    Am mers la terapie de cuplu, ca să fim pregătiți pentru nașterea primului copil. Ce am învățat
    Am mers la terapie de cuplu, ca să fim pregătiți pentru nașterea primului copil. Ce am învățat

    Printre „probele” pe care le are de trecut un cuplu se regăsește și aceasta: partenerii să reușească să-și mențină o relație solidă și frumoasă și după ce familia...

    Ceaiul verde pentru slăbit: cum îl consumi corect
    Ceaiul verde pentru slăbit: cum îl consumi corect

    Ceaiul verde se obține prin tratarea, cu abur fierbinte, a frunzelor plantei Camellia sinensis. Întrucât acest proces se realizează imediat după recoltare, se păstrează cei...

    Alertă alimentară! Fructe și legume pline de pesticide pe rafturile din România
    Alertă alimentară! Fructe și legume pline de pesticide pe rafturile din România

    Experții APC au realizat o interogare pentru pesticidul prochloraz din legumele/fructele importate din Turcia și comercializate în România, respectiv Bulgaria, în primele...

    5 zodii care îți spun adevărul verde în față
    5 zodii care îți spun adevărul verde în față

    Din dorința de a nu-i răni pe cei din jur, cu atât mai mult cu cât este vorba despre persoane dragi, vei avea momente în care vei prefera să te abții să spui...

    Alertă! Studiile au dezvăluit că fecalele bebelușilor conțin microplastice. Ce trebuie să știe părinții
    Alertă! Studiile au dezvăluit că fecalele bebelușilor conțin microplastice. Ce trebuie să știe părinții

    Membrii Societății Americane de Chimie (American Chemical Society – ACS) au făcut o descoperire șocantă: bebelușii au mai multe microplastice în organism decât...

    Tulburarea obsesiv compulsivă postpartum: când grija pentru copil devine obsesie
    Tulburarea obsesiv compulsivă postpartum: când grija pentru copil devine obsesie

    Dacă în maternitate, după ce naști, ești înconjurată de medici, asistente medicale și moașe gata să îți vină în ajutor atunci când ai o nelămurire...

    Alertă! Epidemie de enterocolită pe litoral! Ce avertizări au medicii pentru părinții români
    Alertă! Epidemie de enterocolită pe litoral! Ce avertizări au medicii pentru părinții români

    Enterocolita este o boală virală care se transmite extrem de ușor de la om la om prin alimente contaminate și prin apă. Întrucât litoralul este aglomerat în această...

    © 2024 Qbebe