Boem Club a sarbatorit prin muzica implinirea a doi ani de activitate

Boem Club a sarbatorit prin muzica implinirea a doi ani de activitate

QBebe

Boem Club, prima scoala particulara de muzica din Bucuresti care se adrseaza tuturor amatorilor de muzica, indiferent de varsta sau nivel de pregatire muzicala, a sarbatorit implinierea a doi ani de activitate, printr-o serie de concerte sustinute de catre cursantii scolii.

Concertele, reunite sub titlul „Poveste de Iarna" au avut loc sambata, 10 decembrie, la Teatrul Act din Bucuresti. La aceste spectacole au participat peste 300 de spectatori, persoane de toate varstele, care au avut placerea sa audieze interpretii Boem Club.


Cei peste 60 de interpreti, copii si adulti, cursanti ai Boem Club, au incantat auditoriul prin acorduri de pian, chitara, piese la vioara, precum si prin interpretarea vocala a unor piese indragite de toata lumea.


 In cadrul acestor concerte au delectat publicul prin intrepretarile lor cursanti a 10 dintre profesorii Boem Club. Cu o echipa formata din 18 persoane, Boem Club a reusit sa organizeze o serie de concerte de neuitat pentru toti cei prezenti in sala.


 Interpretii care au urcat pe scena in cadrul evenimentului „Poveste de Iarna" au o experienta muzicala ce pleaca de la cateva luni, si ajunge, in cazul unora dintre ei, la cativa ani. Cu totii impartasesc pasiunea si dragostea pentru muzica si datorita acestui fapt Boem Club este si ramane pentru multi dintre ei, locul unde incepe muzica.


 „Evenimentul prin care am celebrat doi ani de activitate a reprezentat incununarea eforturilor noastre de a aduce muzica mai aproape de oameni, de a fi un reper muzical pentru toti cei care isi doresc sa invete sa cante. Suntem mandri ca in acesti doi ani ne-am dezvoltat din toate punctele de vedere, dovada acestui fapt fiind chiar nivelul pieselor pe care cursantii nostri le pot interpreta acum la pian, chitara, vioara sau vocal. Ne bucuram ca Boem Club a devenit in doar doi ani cea mai cunoscuta si importanta scoala de muzica particulara din Bucuresti." Claudia ATANASOAE, General Manager Boem Club

 

Articolul urmator
O fetiță de doi ani care își înghițise limba a fost salvată de doi polițiști din Pitești
O fetiță de doi ani care își înghițise limba a fost salvată de doi polițiști din Pitești

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 moduri prin care muzica ne menține sănătatea psihică
    10 moduri prin care muzica ne menține sănătatea psihică

    Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi fost lumea noastră fără muzică? Nici noi! De fapt, nici nu vrem să ne gândim la așa ceva. Muzică are puterea de a aduce oamenii...

    Sunt căsătoriți de 59 de ani și tocmai au sărbătorit nașterea celui de-al 100-lea nepot
    Sunt căsătoriți de 59 de ani și tocmai au sărbătorit nașterea celui de-al 100-lea nepot

    Leo și Ruth Zanger, un cuplu din Western Illinois, SUA, sunt bunicii nu doar a unul, nu doar a doi, ci a o sută de nepoți și strănepoți. Cei doi au sărbătorit recent nașterea celui...

    Fiul meu refuză să facă treabă prin casă, pentru că asta e activitate de femei. Ce lecție i-am dat
    Fiul meu refuză să facă treabă prin casă, pentru că asta e activitate de femei. Ce lecție i-am dat

    O mamă cere cititorilor părerea lor sinceră! A greșit pedepsindu-și mezinul că nu se implica în treburile gospodărești, sau nu? Haideți să vedem care este toată povestea:

    Au trecut 20 de ani de când am sărbătorit ultima dată Crăciunul. Am divorțat și am pierdut legătura cu singurul meu copil
    Au trecut 20 de ani de când am sărbătorit ultima dată Crăciunul. Am divorțat și am pierdut legătura cu singurul meu copil

    O femeie a încetat să mai sărbătorească Crăciunul după ce a divorțat și a pierdut legătura cu singura ei fiică. Toată povestea în articol.

    Am sărbătorit aniversarea de opt ani a fiului meu. E posibil ca aceasta să fie ultima...
    Am sărbătorit aniversarea de opt ani a fiului meu. E posibil ca aceasta să fie ultima...

    Un tătic din Sydney, Australia povestește cu ce se confruntă viața lui de familie de aproape un an. Fiul său se luptă cu viața la o vârstă la care ar trebui să se joace și...

    Atenție, părinți! Un copil de doi ani a suferit arsuri de gradul doi la tălpi după ce s-a jucat desculț pe asfalt încins
    Atenție, părinți! Un copil de doi ani a suferit arsuri de gradul doi la tălpi după ce s-a jucat desculț pe asfalt încins

    Joaca în aer liber le prinde foarte bine copiilor, contribuind la dezvoltarea lor armonioasă. Cu toate acestea, dacă nu suntem permanent vigilenți, chiar și banalul asfalt poate...

    De ce copilul ar trebui să asculte muzica pe care tu o preferi, în locul cântecelor clasice pentru copii?
    De ce copilul ar trebui să asculte muzica pe care tu o preferi, în locul cântecelor clasice pentru copii?

    De ce e de dorit ca cel mic să asculte muzica pe care o ascultă și părinții săi? Aceasta poate fi o alternativă bună la cântecele clasice pentru copii pe care le găsiți peste...

    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?
    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?

    Probabil știm cu toții că activitățile extrașcolare sunt benefice pentru copii, pentru că le antrenează mintea, corpul sau chiar îi relaxează, după caz. Fie că vorbim de...

    © 2024 Qbebe