X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Bullying-ul, un fenomen care afectează pe termen lung copiii victime, martori complice sau agresori

de Irina Olteanu

Dintre cei aproximativ 1.300.000 de copii aparținând ciclurilor gimnazial și liceal, 400.000 sunt excluși din grupul de colegi, 325.000 sunt umiliți în public, 390.000 sunt amenințați cu bătaia sau cu lovirea, iar 220.000 sunt bătuți în mod repetat de către colegii lor. Așa arată statistica directă a cazurilor de bullying, un fenomen complex, ale cărui consecințe afectează deopotrivă victima, agresorul și martorul tăcut.

La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unul raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.
Dar cifrele nu acoperă întreaga realitate a unui fenomen complex cu repercusiuni pe termen lung asupra dezvoltării psiho-emoționale și vieții sociale ale tuturor actorilor implicați: victimă - agresor - martor.

Frica, umilința, complicitatea forțată, toate acestea creează un context psiho-social vulnerabil, în care relațiile sociale sunt denaturate, iar încrederea, una dintre achizițiile esențiale ale unui elev, este fisurată și compromisă.

Având la bază Studiul național privind bullying-ul în rândul copiilor al Organizației Salvați Copiii, Parlamentul României a adoptat noi reglementări care interzic comportamentele de tip bullying în unitățile de învățământ, bullying-ul fiind definit ca acea acțiune sau serie de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, menite să provoace disconfort fizic și/sau suferință emoțională, care implică un dezechilibru de putere între agresor și victimă, care se manifestă în mod repetat și care are ca finalitate crearea unei atmosfere ostile, umilitoare, discriminatorii sau ofensatoare la adresa victimei.

Consecințele psihologice în rândul copiilor victime ale bullying-ului sunt devastatatoare: depresie, ideație suicidară, concept de sine negativ, anxietate, vinovăție, retragere socială etc. Totodată, consecințele negative afectează nu doar sănătatea mintală a victimelor, ci și rezultatele academice, precum și motivația de a merge la școală și de a învăța.
Copiii agresori sunt și ei expuși la riscuri mari de a manifesta, ca adolescenți și tineri, comportament antisocial și delincvent, dar și la implicarea în comiterea de infracțiuni cu caracter penal, ca adulți.

Copiii martori sunt, la rândul lor, victime tăcute, a căror dezvoltare socio-emoțională este afectată de o cultură a pasivității, fricii și vinovăției difuze, deopotrivă. 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat ce înseamnă expunerea la agresiune și frică, chiar în mediul în care copilul este pregătit să deprindă noi abilități de viață: "Frica este unul dintre cele mai puternice și mai toxice sentimente. Te paralizează, te face să îți selectezi o ierarhie de priorități dictată de nevoia de auto-apărare, punând, astfel, între paranteze nevoile reale, acelea de interacțiune socială, de afirmare și de validare socială. Iar atunci când vorbim despre fenomenul de bullying în școli, frica este sentimentul dominant. Agresorul vrea să inspire frica, iar aceasta din urmă blochează emoțional atât victima, cât și copilul martor, care va duce cu el acasă sentimentul greu de a fi fost complice tăcut. Dar prima alegere de a interveni și de a corecta situația aparține adultului: părinte, profesor, consilier, pentru că de la ei copiii vor învăța să își asume și să fie responsabili pentru ceea ce fac sau nu fac".

Salvati Copiii Romania 

SEMNAL DE ALARMĂ

Dacă ești profesor și observi o situație de bullying, ce ALEGI să faci?
• Alegi să stai și nu intervii deoarece copiii trebuie să învețe să-și poarte singuri de grijă?
• Alegi să apostrofezi agresorul, rușinându-l și amenințându-l cu chemarea părinților la școală?
• Alegi să intervii calm, învățându-i pe copii toleranța, respectul, grija față de celălalt și curajul?
Dacă ești părinte și copilul tău este implicat într-o situație de bullying, ce ALEGI să faci?
• Alegi să nu te implici deoarece consideri că este doar o fază în dezvoltarea copiilor?
• Alegi să învinuiești copiii, școala, părinții, comunitatea pentru ceea ce se întâmplă?
• Alegi să te implici, contribuind alături de copii, părinți, școală, comunitate la crearea unui climat pozitiv bazat pe respect, grija față de celălalt, toleranță și curaj?
Dacă ești copil și observi o situație de bullying, ce ALEGI să faci?
• Alegi să te retragi și să-ți repeți în minte faptul că fiecare este pentru el, fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu?
• Alegi să te alături agresorului, în speranța că nu vei fi hărțuit și dorind să fii asociat cu brutalii clasei?
• Alegi să fii curajos și să iei apărarea unui coleg, devenind astfel un Supererou?

În școlile din România, soluționarea cazurilor concrete de bullying de către structurile instituite în acest sens (comisii, comitete etc.) nu funcționează și nici nu pot deveni funcționale, deoarece aceste entități nu dispun de organizarea și competența necesare pentru asigurarea intervențiilor specializate, individualizate și adaptate particularităților grupurilor de copii, cu implicarea activă a elevilor, părinților și membrilor comunității din care școala face parte.
Aceasta este una dintre provocările pe care Organizația Salvați Copiii o lansează prin campania Alege să te opui bullying-ului! - o campanie națională ce urmărește să conștientizeze, să genereze o schimbare de atitudine și astfel să prevină și să combată comportamentele de bullying între copii.

Ce urmărește campania de comunicare?

Principalele obiective ale campaniei sunt:
• Conștientizarea nivelului crescut de manifestare a comportamentelor de bullying între copii, precum ș¬i a consecințelor negative dramatice pe care bullying-ul le are asupra dezvoltării emoționale a copiilor;
• Con¬știentizarea nevoii de intervenție integrată ¬școală-familie-copil, în vederea creării unui climat pozitiv în ¬școală, condiție necesară gestionării comportamentelor de bullying;
• Îmbunătățirea capacității de răspuns a școlilor, în colaborare cu Ministerul Educației, prin adoptarea unor mecanisme de prevenire și intervenție în diminuarea fenomenului de bullying, flexibile și adaptate la specificul și dimensiunea fiecărei școli;
• Informarea copiilor cu privire la rolul lor fundamental în apărarea victimelor bullying-ului și în raportarea situațiilor de bullying;
• Promovarea unor metode pozitive ș¬i eficiente de educare socio-emoțională a copiilor, victime ori agresori, atât pentru cadrele didactice cât și pentru părinți.
Materialele campaniei Alege să te opui bullying-ului! sunt disponibile pe site-ul www.scolifarabullying.ro și pe canalul de Youtube Salvați Copiii România.

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

10 obiceiuri pe care le au femeile cu păr frumos și sănătos 10 obiceiuri pe care le au femeile cu păr frumos și sănătos
Două zodii cu inima golită de lumea rea. Nu mai au şanse să iubească Două zodii cu inima golită de lumea rea. Nu mai au şanse să iubească
Haine potrivite pentru femei mature: ce să porţi și ce să eviţi Haine potrivite pentru femei mature: ce să porţi și ce să eviţi
Ce vor bărbaţii de la tine în funcţie de zodie Ce vor bărbaţii de la tine în funcţie de zodie

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Otilia Geavlete
Factorii din copilărie care afectează dramatic dezvoltarea socială a copilului devenit adultAtunci când creștem un copil trebuie să fim conștienți că este asemeni lutului moale, pe care orice acțiune a noastră și a mediului îl modelează și-i dă forma de mai târziu. Dacă primește...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Ce inseamna daca ai dureri de cap in sarcina

Ce inseamna daca ai dureri de cap in sarcina

Durerile de cap reprezinta o problema cu care se confrunta orice persoana. Insa
MAI MULT

Stiinta dezvaluie in sfarsit cum arata un embrion uman in primele saptamani de sarcina

Stiinta dezvaluie in sfarsit cum arata un embrion uman in primele saptamani de sarcina

Stadiul de embrion reprezinta prima
MAI MULT

Mesajul emotionant al unui fotograf catre o mama care doar ce a nascut

Mesajul emotionant al unui fotograf catre o mama care doar ce a nascut

Mesajele din preajma nasterii sunt pline de sensibilitate, dar mesajul
MAI MULT

Bebee

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net