Când există cel mai mare risc să înșeli, potrivit cercetătorilor

Când există cel mai mare risc să înșeli, potrivit cercetătorilor

Brigitta Szebenyi - Redactor

Relațiile sunt legături care se clădesc în timp, se întrețin, li se oferă timp, energie, echilibru, implicare și devotament. Dar ce se întâmplă când lucrurile încep să se clatine ușor și chiar după ușă stau tentații cărora cu greu le putem rezista? Călcăm strâmb sau rămânem loiali?

cupluUn studiu social efectuat de curând în Israel a dezvăluit principalele motive pentru care bărbații și femeile implicați într-o relație înșeală sau, dimpotrivă, decid să rămână loiali. De asemenea, echipa de cercetători a reușit să identifice o anumită perioadă de timp în care tentațiile unei aventuri extraconjugale se strecoară în viața de cuplu, devenind din ce în ce mai greu de ținut piept.

423 de persoane au participat la acest studiu social și, fiind întrebați care sunt motivele pentru care au refuzat să își însele partenerii, au dat următoarele răspunsuri: principiile morale și teama de a rămâne singuri. La polul opus, un alt studiu efectuat cu subiecți provenind din America și Europa au fost provocați să răspundă la întrebarea "De ce ați înșelat?" Majoritatea femeilor a adus în discuție lipsa de atenție primită din partea partenerului, iar bărbații au înclinat să dea vina pe tentație, fiind imposibil de refuzat o atfel de plăcere vinovată înafara dormitorului conjugal.

Psihologii spun că cel de-al 7-lea an de căsnicie este unul important, un fel de răscruce de drumuri, menită să îi supună pe cei doi soți unor teste dificile. Atunci apare distanța în cuplu, posibila plictiseală resimțită de unul dintre parteneri sau de ambii, rutină care își face simțită prezența, idealurile care par să nu mai aibă aceeași direcție. Majoritatea cazurilor de infidelitate din partea femeilor par să aibă loc între primii 6-10 ani de căsnicie, iar la bărbați se pare că infidelitatea apare după 11 ani de căsnicie.

Voi credeți în fidelitate și încredere absolută în cuplu?

Sursa: iflscience.com 

 

Articolul urmator
Bucurie uriașă în familia Gabrielei Firea! Tudor, fiul cel mare al fostului Primar al Capitalei, s-a căsătorit civil
Bucurie uriașă în familia Gabrielei Firea! Tudor, fiul cel mare al fostului Primar al Capitalei, s-a căsătorit civil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Faptul că am devenit mamă este cea mai mare reușită a vieții mele, dar și cel mai mare sacrificiu
    Faptul că am devenit mamă este cea mai mare reușită a vieții mele, dar și cel mai mare sacrificiu

    O mamă care acum are copii mari, ne povestește prin câte etape a trecut în rolul de mamă a copiilor săi. Cum s-a schimbat pe parcurs și ce sacrificii a trebuit să facă....

    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume
    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume

    Determinarea, perseverența și pasiunea l-au ajutat pe César Ritz să-și depășească statutul unui tânăr care căuta să-și construiască un drum în industria...

    Omul potrivit, la momentul potrivit! O mamă a aflat că fiica ei are o alergie alimentară de la un străin
    Omul potrivit, la momentul potrivit! O mamă a aflat că fiica ei are o alergie alimentară de la un străin

    Un bărbat se afla într-un centru comercial împreună cu soția sa, atunci când a auzit un strigăt disperat după ajutor. O mamă striga în stânga și în...

    Cel mai mare regret în viață, în funcție de zodie
    Cel mai mare regret în viață, în funcție de zodie

    La un moment dat, oricare dintre noi ajunge să se întrebe cum ar fi fost dacă ar fi luat alte decizii în viață, dacă ar fi abordat altfel situațiile întâlnite....

    Cel mai mare bebeluș de pe TikTok! A cântărit 6 kilograme la naștere
    Cel mai mare bebeluș de pe TikTok! A cântărit 6 kilograme la naștere

    O femeie a adus pe lume un bebeluș de 6 kg, iar imaginile cu nou-născutul au făcut înconjurul lumii. Bebelușul i-a luat prin surprindere atât pe părinți, cât și pe...

    Cel mai mare regret la divorț: faptul că mi-am pierdut socrii
    Cel mai mare regret la divorț: faptul că mi-am pierdut socrii

    Pentru anumite persoane, o viață împlinită înseamnă și să se bucure de o familie cât mai mare, ai cărei membri să fie uniți prin legături strânse. Din...

    Ai curaj să îl recunoști? Cel mai mare defect al tău în funcție de zodie
    Ai curaj să îl recunoști? Cel mai mare defect al tău în funcție de zodie

    Ți s-a reproșat vreodată că ești prea egoistă sau că umbi mai mereu cu nasul pe sus? Ei bine, fiecare om are și defecte, pe lângă calități. Tu știi care este cel mai mare...

    „Am primit cu brațele deschise un băiat în casa mea pentru a-i fi bonă și el s-a transformat în cel mai mare coșmar al copiilor mei!”
    „Am primit cu brațele deschise un băiat în casa mea pentru a-i fi bonă și el s-a transformat în cel mai mare coșmar al copiilor mei!”

    Unul dintre cele mai mari coșmaruri ale unui părinte este să vadă cum copilul său suferă întrucât este hărțuit de un alt copil. Cu atât mai mult cu cât...

    © 2024 Qbebe