Cel mai drăguț video pe care îl vei vedea astăzi

Cel mai drăguț video pe care îl vei vedea astăzi

Corina Naftanaila

O școală primară din Statele Unite ale Americii a fost gazda unei parade a rățuștelor. Peste 500 de elevi au privit cum mama rața și-a condus cei 10 bobocei spre prima plimbare pe iaz.

Școala primară Glover din Milton, Massachusetts este locul unde o rață își face cuib anual, de mai bine de 10 ani. În fiecare primăvară, mămica părăsește cuibul amenajat în curtea din spate a școlii și își conduce puii spre iazul din apropiere.

Cum era de așteptat, tradiția a continuat și anul acesta. Astfel, elevii, părinții și profesorii de la școala Glover și-au condus oaspeții spre noua lor casă. Întreaga paradă a rățuștelor a fost surprinsă de Bill Driscoll, nepotul asistentei medicale de la școala primară.

"Școala Glover din Milton are o tradiție specială în protejarea rațelor. De fiecare dată când acestea părăsesc cuibul amenajat în curtea din spate, întregul personal al școlii se asigură că ajung la iazul din apropiere în siguranță", a spus Bill Driscoll.

Surse: myfoxboston.com, upi.com, bostonglobe.com. 

Articolul urmator
Povestea fetiței care a fost înfiată pe platourile de filmare! Ce mai face Izabela Moldovan astăzi
Povestea fetiței care a fost înfiată pe platourile de filmare! Ce mai face Izabela Moldovan astăzi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce se scarpină copilul în nas, urechi, buric sau funduleț? Vei vedea că are motive bine întemeiate
    De ce se scarpină copilul în nas, urechi, buric sau funduleț? Vei vedea că are motive bine întemeiate

    Scărpinatul face parte dintre obiceiurile la care speri ca micuțul tău să renunțe pe măsură ce crește. Trebuie să știi însă că acest obicei nu ține doar de o deprindere...

    Soțul meu vrea să îi dea un nume vulgar fetiței noastre și nu știu cum să îl conving să renunțe. Lui i se pare drăguț
    Soțul meu vrea să îi dea un nume vulgar fetiței noastre și nu știu cum să îl conving să renunțe. Lui i se pare drăguț

    Alegerea unui nume pentru copil este o decizie importantă, care pune multă presiune asupra părinților. O femeie din Marea Britanie povestește, într-o postare pe Reddit, că nu...

    Ce BAC! Ce licență! Ce dizertație! Cel mai dificil examen din viață este cel de părinte
    Ce BAC! Ce licență! Ce dizertație! Cel mai dificil examen din viață este cel de părinte

    Cine spune că e greu să dai BAC-ul sau examenele din facultate, nu știe de spune! Poftim? Licența e mai grea? Examenul oral de la admitere la Master sau disertația? Să fie oare...

    Dr. Georgian Ciobotaru: "Soiul cel mai rău de părinte este cel care trăiește prin copilul său"
    Dr. Georgian Ciobotaru: "Soiul cel mai rău de părinte este cel care trăiește prin copilul său"

    Dr. Georgian Ciubotaru este medic rezident neurochirurg în cadrul “Brain Institute” la Spitalul Monza din Bucureşti, unde activează mai ales în chirurgia epilepsiei...

    Prăjitura Mimoza: deliciul cu care îți vei încânta copiii
    Prăjitura Mimoza: deliciul cu care îți vei încânta copiii

    Prăjiturile cu foi și cremă fac parte dintre cele mai apreciate deserturi. Sunt preferate și pentru că reprezintă una dintre principalele opțiuni când este vorba despre un...

    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume
    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume

    Determinarea, perseverența și pasiunea l-au ajutat pe César Ritz să-și depășească statutul unui tânăr care căuta să-și construiască un drum în industria...

    Petrecerile „cu pojar”, un trend în anii '70, care astăzi poate fi fatal copiilor
    Petrecerile „cu pojar”, un trend în anii '70, care astăzi poate fi fatal copiilor

    În urmă cu câteva decenii, anumiți părinți considerau că bolile copilăriei trebuiau să facă parte din viața copiilor și, prin urmare, creau diverse oportunități...

    © 2024 Qbebe