X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

A devenit mamă și după numai o lună a născut a doua oară…gemeni!

de Brigitta Szebenyi

O mamă a născut un copil, dar șocul s-a produs atunci când a ajuns în sala de nașteri și a adus pe lume încă 2 gemeni la nici o lună distanță!

Arifa Sultana este o mămică de 20 de ani din Dhaka, Bangladesh, care a născut un băiețel perfect sănătos, dar doctorii au omis un lucru la naștere: femeia mai avea un uter în care se dezvoltau doi gemeni. A doua naștere a survenit peste 26 de zile și a trebuit să fie supusă de urgență unei operații de cezariană.

"Nu am mai întâlnit un astfel de caz până acum în toți cei 30 de ani de carieră", a declarat Dilip Roy, unul dintre doctorii cei mai eminenți din comunitate, care i-a condamnat echipa spitalului Khulna Medical pentru faptul că nu au detectat a doua sarcină, care se dezvoltă în cel de-al doilea uter al mamei.

Mămica și cei trei copii sunt perfect sănătoși, însă familia întâmpină dificultăți financiare și își face griji legate de felul în care va putea să le asigure micuților un viitor. Tăticul, însă, rămâne optimist și își exprimă recunoștința pentru copilași: "A fost un miracol de la Allah faptul că toți cei 3 copii sunt sănătoși. Voi Încerca să le asigur absolut tot ce este necesar."

Sursa: rappler.com

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

4 native din zodiac care vor rămâne însărcinate de Paște. Ce bucurie 4 native din zodiac care vor rămâne însărcinate de Paște. Ce bucurie
5 medicamente care îți pot distruge sănătatea dacă le iei frecvent 5 medicamente care îți pot distruge sănătatea dacă le iei frecvent
Demonstrat științific: ieșirile cu fetele te ajută să fii sănătoasă Demonstrat științific: ieșirile cu fetele te ajută să fii sănătoasă
Săptămâna Patimilor condamnă zodiile la nefericire. 3 nativi rămân cu răni deschise tot anul Săptămâna Patimilor condamnă zodiile la nefericire. 3 nativi rămân cu răni deschise tot anul

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Andrada Popa
5 mame din parc. Ai curaj să recunoști tu care dintre ele ești?MAMA Social Media O vezi pe bancă, cum frunzărește telefonul și dă like-uri. Mai aruncă o privire spre copil. Apoi două în telefon. Simte cum bate soarele perfect pentru un selfie. Își face selfie-ul...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

3 studii dezvaluie ce se intampla cu sistemul imunitar al bebelusului imediat dupa nastere

3 studii dezvaluie ce se intampla cu sistemul imunitar al bebelusului imediat dupa nastere

Sistemul imunitar al bebelusului ramane
MAI MULT

Vocea mamei, cel mai important lucru pe care il aude bebelusul in uter

Vocea mamei, cel mai important lucru pe care il aude bebelusul in uter

Multe femei gravide cunosc faptul ca muzica ajuta la buna dezvoltare a
MAI MULT

14 replici pe care prietena ta care a nascut are nevoie sa i le spui

14 replici pe care prietena ta care a nascut are nevoie sa i le spui

Cu totii avem la un moment dat o prietena care devine mama. Atunci cand o
MAI MULT

Bebee

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net