O învățătoare din Bihor moare după ce consumă o conservă de pește

O învățătoare din Bihor moare după ce consumă o conservă de pește

Brigitta Szebenyi - Redactor

A consumat o banală conservă de ton, i s-a făcut rău și în câteva zile și-a găsit sfârșitul. Acesta este cazul șocant al unei învățătoare din Tinca, județul Bihor, care a decedat în cursul zilei de marți.

spitalAlina Știube, 49 de ani, directoare adjunctă a Liceului Teoretic Nicolae Jiga din Tinca, a acuzat stări de rău după ce a consumat o conservă de ton. Soțul ei a avut exact aceleași simptome, mai exact vărsături, greață, amețeală, lucru care i-a făcut pe amândoi să meargă vineri la Spitalul Municipal, la investigații. Au fost de urgență internați și apoi transferați la secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oreadea.

„Vineri s-a dus la spital, pentru că se simţea rău. Duminică au lăsat-o acasă, luni m-a anunţat că nu va veni la şcoală, că nu se simte bine. N-am mai ştiut nimic de ea până azi, când am aflat că a murit„, a declarat directoarea liceului, Florica Martin.

Prima ipoteza este aceea a intoxicatiei cu o substanță folosită la combaterea dăunătorilor în depozite, care a dus la moartea femeii și la o stare extrem de gravă a soțului ei.

„Cu referire la pacienta Ş.A., decedată în cursul zilei de astăzi, 09.10.2018, în unitatea ATI, transferată de la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea, comunicăm faptul că în acest moment nu pot fi individualizate, din punct de vedere medical, circumstanţele concrete şi cauzele decesului pacientei. Urmează ca, de îndată ce va fi finalizat raportul de autopsie să revenim cu informaţiile de interes public pe care le deţinem în legatură cu situaţia dată„ a transmis marți un purtător de cuvânt al Spitalul Municipal.

Poliția s-a autosesizat în acest caz deosebit de grav și a început deja o anchetă, pentru a stabili cine se face vinovat de moartea femeii.

Sursa: Mediafax

Articolul urmator
Un băiat de 8 ani din Bistrița Năsăud a fost legat de scaun și tras de urechi de învățătoare
Un băiat de 8 ani din Bistrița Năsăud a fost legat de scaun și tras de urechi de învățătoare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sunt învățătoare și pot să-ți spun dacă un copil este cuminte sau năzdrăvan după nume
    Sunt învățătoare și pot să-ți spun dacă un copil este cuminte sau năzdrăvan după nume

    Pentru părinți, alegerea numelui copilului este una foarte importantă. Acesta trebuie să i se potrivească și să reflecte cine este. Pornind de la acest aspect, o învățătoare...

    „Copilul meu consuma 3200 de calorii pe zi, mai mult decât un adult! Bea 6 cutii de suc!”
    „Copilul meu consuma 3200 de calorii pe zi, mai mult decât un adult! Bea 6 cutii de suc!”

    Dacă anumite familii aleg să consume alimente fast-food doar ocazional, pentru altele acest tip de alimentație reprezintă o adevărată rutină. Un exemplu în acest sens este și o...

    Rânduri pentru doamna învățătoare în care să-i arăți recunoștința
    Rânduri pentru doamna învățătoare în care să-i arăți recunoștința

    Ți-a pus creionul în mână, te-a introdus în universul literelor și al cifrelor, te-a învățat lucruri esențiale despre lumea înconjurătoare. Cu alte...

    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase
    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase

    O profesoară de arte plastice a dezvăluit motivele pentru care nu le spune niciodată copiilor ei că sunt „buni la desen”, chiar și atunci când desenele lor sunt...

    Ce se întâmplă dacă copilul consumă lapte praf expirat?
    Ce se întâmplă dacă copilul consumă lapte praf expirat?

    În calitate de părinți, asigurarea siguranței și bunăstării copiilor noștri este de importanță capitală. Printre numeroasele preocupări, nutriția adecvată ocupă un loc...

    O mamă nu a fost recunoscută de prieteni după ce a slăbit peste 20 de kilograme. Iată cum a reușit
    O mamă nu a fost recunoscută de prieteni după ce a slăbit peste 20 de kilograme. Iată cum a reușit

    În doar câteva luni, o mămică a reușit să slabească atât de mult încât prietenii ei nu au mai recunoscut-o. Madeline Napier a vrut să ajungă la o...

    Tatăl meu a fost diagnosticat cu demență acum 5 ani. Mi-e foarte greu să-l văd cum moare câte puțin în fiecare zi...
    Tatăl meu a fost diagnosticat cu demență acum 5 ani. Mi-e foarte greu să-l văd cum moare câte puțin în fiecare zi...

    Mi-am dat seama că tatăl meu suferă de demență în urmă cu cinci ani. Eram împreună în mașînă și, la un moment dat, m-a rugat să opresc an bancomat că să...

    Peste 300 de cazuri de gripă pe zi la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, după relaxarea măsurilor sanitare. Ce spun medicii
    Peste 300 de cazuri de gripă pe zi la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, după relaxarea măsurilor sanitare. Ce spun medicii

    Sute de copii s-au prezentat, în ultimele zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din București, cu simptome de gripă și...

    © 2024 Qbebe