Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro
Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.
Accept Politica de CookieAcest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.
Accept Politica de CookiePe 12 mai, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), îi invită pe cei mici la o nouă premieră: spectacolul de operă „Colombina se întoarce", la Salonul Mozart. După succesul operei „Arlechino și Colombina", care a avut premiera în luna februarie la OCC, regizoarea Irina Furdui revine cu un nou spectacol care o are în centru pe descurcăreața Colombina. Aceasta revine în chip de zână, ca să o ajute pe Livietta să-și găsească alesul inimii. După numeroase aventuri, împreună cu spiridușul Arlechino, prietenul său de nădejde, Colombina reușește, prin magie, să descopere secretul iubirii dintre Livietta și pungașul Tracollo. Spectacolul durează 60 de minute și se adresează copiilor de peste 3 ani.
![]() Din 12 mai, copiii îl pot însoți pe celebrul cavaler rătăcitor „Don Quijote" în aventurile sale, într-un frumos spectacol de balet în coregrafia lui Cătălin Caracaș și scenografia Adrianei Urmuzescu, pe scena Sălii Mari. Pe 14 mai, „Don Quijote" ajunge la Galați, în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional de Animație „Gulliver". Opera Comică pentru Copii va prezenta spectacolul de balet pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați, de la ora 19:30. În luna mai, Opera Comică pentru Copii reia, la Sala UnderGrant, spectacolul de teatru „Harap Alb", care face parte din trilogia „Creangă 180", montată, în stagiuna trecută, de regizoarea Gabriela Dumitru. Până acum „Harap Alb" a avut 4.200 de spectatori în cele 45 de reprezentații jucate la Opera Comică pentru Copii. Din 19 mai, tot la Sala UnderGrant, copiii se vor putea întâlni cu poznele, șotiile și amintirile pe care le poartă în valizele lor trei clovni, în spectacolul de teatru „Lunatici". Cu ocazia Zilei Copilului, Opera Comică a pregătit o surpriză spectatorilor săi de toate vârstele: premiera musicalului „Sunetul muzicii", în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. Celebrul musical, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, va avea câte două reprezentații pe zi pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii, în zilele de 1, 2 și 3 iunie. Spectacolul are o durată de 150 de minute, cu o pauză, și este recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro. Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere. |
Cauta o gradinita in orasul tau