X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Opera Comică pentru Copii a anunțat câștigătorii concursului „Două nopți la Veneția” și a deschis Târgul „Poveste de Crăciun” și Patinoarul Copiilor

de Corina Naftanaila

Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC) a extras astăzi câștigătorii concursului „Două nopți la Veneția", organizat împreună cu agenția Magic Holiday în perioada 10 - 28 noiembrie și prilejuit de premiera operetei „O noapte la Veneția", de Johann Strauss, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Cristina Iancu este fericita câștigătoare care va petrece, împreună cu familia, un sejur de două nopți în celebrul oraș italian în perioada 1 martie - 1 iunie 2018, pachetul având incluse cazarea cu mic dejun și biletele de avion. Alți doi participanți la concurs, Nicoleta Timofte și Raluca Petcu, au câștigat premiile al II-lea și al II-lea, constând în 4 invitații VIP pentru 2 persoane la orice spectacol din stagiunea 2017-2018, respectiv 2 invitații din aceeași categorie.

Cu ocazia lansării spectacolului am creat un joc împreună cu un grup de oameni foarte generoși care ni s-au alăturat, cei de la agenția Magic Holiday, cărora le mulțumim. Deschidem astăzi Târgul, cu multe surprize, și Patinoarul Copiilor, la care intrarea va fi liberă pe 6 decembrie, de Moș Nicolae, și pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului. La fiecare sfârșit de săptămână, pe scena târgului vor urca soliștii Operei Comice și copiii din corurile Cantus Mundi. Pe 14 decembrie vă așteptăm cu mult drag la la Sala Polivalentă. Prezența dumneavoastră, a celor din public, este o declarație de dragoste pe care ne-o faceți și noi vă răspundem tot cu o declarație de dragoste și vă așteptăm la spectacolele noastre", a spus Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

opera comica pentru copiiÎn cadrul întâlnirii de azi, maestrul Cristian Mihăilescu a prezentat noutățile celei de-a treia ediții a spectacolului-mozaic „Poveste de Crăciun", care va avea loc pe 14 decembrie, la Sala Polivalentă. Printre invitații din acest an, spectatorii îi vor putea vedea pe scenă pe unii dintre cei mai renumiți artiști români: soprana Felicia Filip, solista Paula Seling, solista Teodora Buciu, câștigătoarea sezonului al 6-lea al show-ului „Vocea României", Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu - balerini ai Operei Naționale București - și invitatul internațional al acestei ediții, tenorul lituanian Kristian Benedikt. Biletele la „Poveste de Crăciun" sunt vândute în totalitate.

Spectacolul reprezintă un summum al activității Operei Comice pentru Copii din punct de vedere artistic, organizatoric și vizual. Decorurile sunt gigantice, vor fi peste 200 de artiști și peste 120 de copii din corurile Cantus Mundi care vor evolua pe scenă. Personalitățile care vor cânta în acest spectacol, însumate, au evoluat pe toate marile scene ale lumii, iar soliștii și balerinii Operei Comice pentru Copii sunt cei mai buni artiști din tânăra generație. Nu va lipsi Orchestra Operei Comice pentru Copii condusă de dirijorii Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie. Faptul că biletele la acest spectacol s-au vândut cu o lună înainte ne arată cât de mult ne iubiți, și pentru asta vă mulțumim", a spus regizorul Cristian Mihăilescu.

După conferință, invitații prezenți, jurnaliști, bloggeri și fani ai Operei Comice pentru Copii, au vizitat, în premieră, Târgul „Poveste de Crăciun" și Patinoarul Copiilor, deschis în curtea interioară a OCC, cel mai mare de acest fel din Capitală dedicat exclusiv celor mici. Aici au fost întâmpinați cu un moment special pe gheață pregătit de solista Teodora Buciu.

Mă simt foarte bine la Opera Comică pentru Copii, este ca o a doua familie pentru mine și atmosfera este foarte călduroasă și primitoare. Sper ca și publicul să se simtă bine și să se distreze la spectacolul, noi încercăm să îl facem să se simtă ca acasă. Abia aștept spectacolul, mereu mi-am dorit să cânt, dar nu am avut cu cine, iar faptul că voi cânta acum cu Fang Shuang mă face foarte fericită", a spus Teodora Buciu.

Printre surprizele și punctele de atracție pregătite pentru cei mici în cadrul târgului de sărbători se numără „Atelierele lui Moș Crăciun" pentru confecționarea decorațiunilor de sezon, atelierele de pictură și desene, atelierul de caligrafie, și „Căsuța lui Moș Crăciun", unde, din 8 decembrie, va poposi chiar Moș Crăciun în persoană!

Târgul „Poveste de Crăciun" va fi deschis zilnic în perioada 30 noiembrie - 31 decembrie, în weekend de la 11:00 la 22:30 și în timpul săptămânii, între orele 16:00 - 21:30. Pe scena pregătită pentru Târgul „Poveste de Crăciun" vor fi prezentate mai multe spectacole în care vor evolua soliștii vocali și instrumentiștii Operei Comice pentru Copii, alături de coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi și copiii de la Atelierele "Micul Artist". Intrarea este liberă.

opera comica pentru copii 2Cu ocazia deschiderii Târgului de Crăciun, Opera Comică pentru Copii a demarat și cea de-a șasea ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice). Până pe 31 decembrie, bucureștenii sunt invitați să aducă jucării în stare bună și să le introducă în urna special amenajată la intrarea instituției din Calea Giulești nr. 16. Anul acesta, toate jucăriile strânse în cadrul campaniei vor fi donate copiilor din programele Fundației Hope and Homes for Children.

Luna decembrie debutează la Opera Comică pentru Copii cu îndrăgitul spectacol de balet „Spărgătorul de nuci" în coregrafia lui Cătălin Caracaș, cu 14 reprezentații cu bilete epuizate!

Tot în acest sfârșit de săptămână, Opera Comică pentru Copii își așteaptă spectatorii cu o nouă premieră - spectacolul de teatru „Onix și Barton", în regia Anei Crăciun-Lambru, care va fi prezentat pe scena Sălii UnderGrant pe 2 și 3 decembrie. Și acest spectacol are tot 14 reprezentații cu bilete epuizate! Acesta este cel de-al doilea proiect câștigător în cadrul concursului pentru tinerii creatori „Stagiunea UnderGrant", derulat anul trecut de OCC. O emoționantă poveste a unei pisici rătăcite, a unui câine vagabond și a prietenilor lor, „Onix și Barton" ne invită, în ajunul sărbătorilor, să ne reamintim de empatie și toleranță, privind la discrepanțele sociale pe care poate, în mare parte, le ignorăm. Creatoarea Ana Crăciun Lambru și actorii vor spune această poveste cu ajutorul păpușilor, al muzicii și al umbrelor.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta
Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc
Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi
20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018 20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Tehnologie! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Miercuri, pe 27 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta, la Ora de tehnologie, toți părinții sunt invitați să își traseze un ghid propriu de utilizare a tehnologiei, ascultând sfaturile celor mai...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Școala Siguranței Tedi a poposit la DragomireștiO vizită într-un colț al județului Dâmbovița - Dragomirești Nu mi-aș fi închipuit că o zi de vineri, de la sfârșitul lunii mai, se poate transforma într-o experiență cu totul memorabilă,...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Atunci cand esti insarcinata vara apar o serie de probleme de sanatate pe care
MAI MULT

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Sarcina nu este doar o perioada in care trebuie sa ai grija de propriul corp, ci
MAI MULT

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Cu siguranta ai auzit deja ca sarcina este o perioada aparte in viata oricarei
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net