X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Opera Comică pentru Copii anunță stagiunea 2017-2018: peste 400 de spectacole, dintre care 16 premiere, cu bilete și abonamente deja puse în vânzare

de Corina Naftanaila

Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, a pus în vânzare biletele și abonamentele pentru stagiunea 2017-2018 a instituției din Calea Giulești nr. 16. Aceasta cuprinde peste 400 de spectacole de operă, operetă, teatru, balet, pantomimă, musicaluri, povești simfonice și spectacole interactive, adresate deopotrivă copiilor și părinților. În perioada septembrie 2017 - iunie 2018, cei mici vor putea vedea pe cele trei scene ale Operei Comice pentru Copii 50 de spectacole diferite, dintre care 16 producții în premieră.

 

Începând din septembrie, la Sala Mare a OCC, cei mici se vor putea întâlni, în premieră, cu personajele baletului "Lumea Păpușilor", adaptare după "Coppelia", în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș. În perioada noiembrie-aprilie, alte 4 premiere îi așteaptă pe copii în Sala Mare: spectacolele de operetă "Noapte la Veneția" și "Crai Nou", în regia maestrului Cristian Mihăilescu, musicalul "Veronica", regizat de Răzvan Popa, și baletul "Albă ca Zăpada", în regia și coregrafia lui Mihai Babușka.

Salonul Mozart își așteaptă micii spectatori cu 5 producții noi: spectacolele interactive "Orchestra lui Nino" și "Cu Nino în România", în regia Irinei Slate, spectacolele de operă "Arlechino și Colombina" și "Colombina se întoarce", în regia Irinei Furdui, precum și un spectacol interactiv de muzică medievală, prezentat de trupa Truverii.

opera comica pentru copii

La Sala UnderGrant copiii îi vor întâlni, în premieră, pe Bastien și Bastienne din opera cu același nume, realizată de Irina Crăița Mândra și Bianca și Sabina Veșteman și premiată în cadrul concursului de proiecte "Stagiunea UnderGrant". Lunile octombrie și noiembrie aduc pe scena Sălii UnderGrant baletul "Mirandolina", în regia lui Mihai Babușka, și spectacolul de teatru cu marionete "Onix sub Cerul Liber" - al doilea câștigător al "Stagiunii UnderGrant", realizat de Ana Crăciun Lambru și Ioana Denisa Petre. În februarie, cei mici vor face cunoștință cu marele Caragiale, în spectacolul de teatru omonim, regizat de Gabriela Dumitru.

Pe parcursul întregii stagiuni, publicul tânăr va putea vedea și producțiile deja cunoscute și îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii: operele "Flautul Fermecat", "Hänsel și Gretel", "Don Pasquale" și "Răpirea din Serai", spectacolele de balet "Prințul Crab", "Frumoasa Vasilisa", "Spărgătorul de Nuci", "Fetița cu Chibrituri", "Pinocchio", "Cenușăreasa", "Jack și Vrejul de Fasole" și "Don Quijote" și musicalurile "Micuța Dorothy" și "Peter Pan", toate la Sala Mare. Salonul Mozart readuce în fața micilor spectatori mult apreciatele spectacole de operă "Nino Arlechino" și "Directorul de Teatru", poveștile simfonice "Petrică și Lupul" și "Viața lui Mozart" și spectacolele interactive "Cu Nino la Londra", "Salonul de Musical", "Salonul de Percuție" și "Salonul de Balet". La Sala UnderGrant copiii pot revedea poveștile îndrăgite din "Trilogia Creangă 180", lansată în stagiunea 2016-2017, în regia Gabrielei Dumitru: musicalurile "Punguța cu Doi Bani", "Ivan Turbincă" și "Harap Alb".

Abonamentele pentru întreaga stagiune a Operei Comice pentru Copii sunt disponibile pe www.bilete.ro, în 4 variante: VIP, la prețul de 500 lei, Gold - 300 de lei, Silver - 250 de lei și Bronze, la prețul de 200 de lei. Acestea cuprind locul asigurat la 10 spectacole și un puzzle sau un program de sală. Cei care cumpără abonamente până pe 5 iulie 2017, primesc cadou o intrare la un spectacol din Sala UnderGrant, o intrare la un spectacol din Salonul Mozart, o intrare la unul dintre concertele de la Ateneu din cadrul festivalului "Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului" (7, 8, 9 iulie 2017), un tur în spatele cortinei, participarea la o Gală a Operei Comice pentru Copii, precum și un set cadou personalizat (agendă/pix).

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. În perioada 1-9 iulie, instituția pregătește o nouă ediție a festivalului "Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului", care va avea loc la Ateneul Român, cu recitaluri de neuitat, și la Opera Comică pentru Copii, unde sunt programate întâlniri muzicale adaptate special pe înțelesul celor mici. Va fi o ocazie unică de a cunoaște îndeaproape artiști din zece țări, care se reunesc la București într-un festival deja de tradiție.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta
Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc
Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi
20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018 20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Tehnologie! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Miercuri, pe 27 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta, la Ora de tehnologie, toți părinții sunt invitați să își traseze un ghid propriu de utilizare a tehnologiei, ascultând sfaturile celor mai...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Școala Siguranței Tedi a poposit la DragomireștiO vizită într-un colț al județului Dâmbovița - Dragomirești Nu mi-aș fi închipuit că o zi de vineri, de la sfârșitul lunii mai, se poate transforma într-o experiență cu totul memorabilă,...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Atunci cand esti insarcinata vara apar o serie de probleme de sanatate pe care
MAI MULT

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Cu siguranta ai auzit deja ca sarcina este o perioada aparte in viata oricarei
MAI MULT

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Sarcina nu este doar o perioada in care trebuie sa ai grija de propriul corp, ci
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net