Până la ce vârstă ar trebui, de fapt, să locuiești în casă cu copilul

Până la ce vârstă ar trebui, de fapt, să locuiești în casă cu copilul

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Conform rezultatelor unui sondaj recent, nu este nepotrivit pentru tineri să locuiască în aceeași casă cu părinții până când se apropie de vârsta de 30 de ani.

În perioada februarie-martie 2019, „TD Ameritrade" (o companie americană care se ocupă cu brokerajul online) a realizat un sondaj bazat pe participarea unui număr de 3.054 persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 28 de ani. Acesta a avut drept scop analizarea modului în care tinerii percep ca fiind rușinos sau nu să locuiască alături de părinți după ce termină liceul și încep cursurile universitare.

Una dintre concluziile care a reieșit după evaluarea răspunsurilor tinerilor vizați a fost că aproape jumătate dintre ei au hotărât să rămână în aceeași casă cu părinții după absolvirea colegiului, iar 1/3 dintre aceștia au declarat că intenționează să mai stea cu părinții pentru cel puțin 2 ani. 25% dintre ei au recunoscut faptul că va dura 1 sau 2 până când se vor hotărâ să se mute din casa părinților.

Din sondajul american se poate sesiza că „milenialii" (cei cu vârste cuprinse între 22 și 28 ani) nu consideră că a locui cu părinții până în preajma vârstei de 30 de ani este ceva de care să le fie jenă.

Coordonatoarea sondajului consideră că motivul principal care stă la baza deciziei tinerilor americani de a continua să locuiască alături de părinți după vârsta de 20 de ani sunt taxele școlare ridicate. 1 din 3 dintre persoanele participante la sondaj a afirmat că va continua să stea cu părinții pentru că nu își permite să achite taxele de la facultate și să se și întrețină.
„Milenialii" rămân mai mult timp acasă pentru a putea să mai facă economii și să se concentreze pe construirea unei cariere, spun experții.

Sondajul menționat a arătat că majoritatea tinerilor participanți își doresc să își poată sprijini financiar părinții pe viitor pentru ca aceștia să poată să economisească pentru fondul de pensie.

Sfatul celor care au realizat sondajul este ca părinții să aibă discuții transparente cu copiii lor cu privire la planurile financiare de viitor.

Familie fericita formata din parinti si doi copii

Surse:
www.cnbc.com,www.foxbusiness.com, www.marketwatch.com 

Articolul urmator
Părinții și social media: în medie, un copil apare pe rețelele sociale de 1300 de ori până la vârsta de 13 ani
Părinții și social media: în medie, un copil apare pe rețelele sociale de 1300 de ori până la vârsta de 13 ani

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Care este orașul în care ar trebui să locuiești în funcție de zodia ta
    Care este orașul în care ar trebui să locuiești în funcție de zodia ta

    Ți s-a întâmplat vreodată să-ți dorești ca la un moment dat să te muți într-un alt oraș, aflat poate și în altă țară? Acest gând nu este...

    Ce se întâmplă, de fapt, când bebelușii sunt lăsați să plângă până adorm? Știința răspunde
    Ce se întâmplă, de fapt, când bebelușii sunt lăsați să plângă până adorm? Știința răspunde

    Să îi stabilești copilului tău o rutină de somn care să te asigure că o să doarmă suficient este o adevărată provocare, în special în primul său an de viață....

    La ce vârstă îți vei întâlni, de fapt, sufletul pereche
    La ce vârstă îți vei întâlni, de fapt, sufletul pereche

    Astrologia este un domeniu fascinant care ne răspunde multor întrebări, dileme și ne oferă explicații pentru tot ceea ce ni se întâmplă în viață. Ești...

    Până la ce vârstă este interzis popcornul în alimentația copiilor și de ce?
    Până la ce vârstă este interzis popcornul în alimentația copiilor și de ce?

    Delicioase și sănătoase, floricelele de porumb reprezintă un real pericol pentru sănătatea copiilor mici, dacă nu sunt mestecate corespunzător. Amenințarea posibilității de...

    Geanta de școală: cât ar trebui să cântărească în funcție de vârstă
    Geanta de școală: cât ar trebui să cântărească în funcție de vârstă

    Potrivit medicilor, un ruscac prea greu pentru un copil provoacă nu doar disconfort, dar poate duce și la o varietate de probleme de sănătate pe drum, în special dacă acesta a...

    Până la ce vârstă este normal ca frații de sex diferit să împartă camera?
    Până la ce vârstă este normal ca frații de sex diferit să împartă camera?

    Pentru copiii, împărțirea camerei cu sora sau cu fratele este o mare bucurie. Însă pe măsură ce cresc, s-ar putea să nu mai fie la fel de entuziasmați de acest lucru. Uite...

    Până la ce vârstă e în regulă ca cei mici să facă baie împreună?
    Până la ce vârstă e în regulă ca cei mici să facă baie împreună?

    Nimic nu e mai drăguț decât frații care se bălăcesc și fac baie împreună, înainte de culcare. Există o limită de vârstă după care părinții trebuie să se...

    Până la ce vârstă rămân femeile însărcinate?
    Până la ce vârstă rămân femeile însărcinate?

    În ultimele decenii, în contextul transformărilor ce țin de stilul de viață, al schimbării mentalităților, dar și pe fondul regândirii priorităților, vârsta...

    © 2024 Qbebe