Parintii isi aleg in mod inconstient un copil preferat!

Parintii isi aleg in mod inconstient un copil preferat!

QBebe

Conform unui studiu realizat in colaborare de doua universitati din Statele Unite, ce a vizat 388 de familii pe parcursul a 3 ani, parintii cu doi copii pot favoriza, de multe ori inconstient, unul dintre cei doi.

 

Studiul a avut in vedere familii cu doi copii, cu varste cuprinse intre 10 si 15 ani, si intre care nu exista o diferenta mai mare de 4 ani.

Parintii au fost intervievati de trei ori, intr-o perioada de 3 ani, si li s-au adresat intrebari privind performantele scolare ale copiilor si, mai important, daca ei cred ca unul dintre cei doi copii se descurca mai bine la scoala.
Deloc surprinzator, balanta a inclinat spre copilul mai mare. Aproximativ 48% dintre cei intervievati au considerat ca cel mare are rezultate mai bune la scoala, spre deosebire de doar 33% procente in favoarea copilului mai mic. Din numarul intreg de intervievati, doar 19% considera ca ambii copii se descurca la fel de bine la scoala.

In mod bizar, cercetatorii au descoperit ca felul in care parintii vad performantele scolare ale copiilor poate influenta in mod real notele acestora. De obicei, copilul "preferat", reuseste sa aiba rezultate mai bune la scoala. Cu toate acestea, varianta inversa nu este valabila. Notele copiilor nu reusesc sa schimbe perceptia pe care si-au format-o parintii despre rezultatele academice ale copiilor.

Care ar putea fi o posibila explicatie pentru care parintii tind sa "prefere"  copilul mai mare?
Se pare ca raspunsul sta in simplul fapt ca parintii au mai mari asteptari din partea copilului mai mare, dar si faptul ca acesta este mai avansat in parcursul academic, ceea ce da impresia ca este mai competent.

Surse: huffingtonpost.com, metroparents.com;

Articolul urmator
Părinții români încă își bat copiii cu nuiaua sau cureaua
Părinții români încă își bat copiii cu nuiaua sau cureaua

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Zodiile extrem de pretentioase cu oamenii din jurul lor. Își aleg cu atenție și scepticism prietenii apropiați
    Zodiile extrem de pretentioase cu oamenii din jurul lor. Își aleg cu atenție și scepticism prietenii apropiați

    Dintre cele 12 semne zodiacale, trei sunt nativii foarte sceptici la relațiile cu cei din jurul lor. Pretențioși și foarte atenți cu prietenii, reprezentanții acestor zodii te vor...

    Părinții mei m-au educat prin bătaie. Eu aleg întotdeauna dialogul cu copilul meu
    Părinții mei m-au educat prin bătaie. Eu aleg întotdeauna dialogul cu copilul meu

    Părinții sunt cei de la care preluăm numeroase modele, inclusiv pe cele care țin de cum va fi educat un copil. Ce se întâmplă însă dacă ne dăm seama că aceștia nu...

    Părinții își dau în judecată al doilea copil pentru că nu au moștenit nimic de la fiica lor mai mare, care a decedat
    Părinții își dau în judecată al doilea copil pentru că nu au moștenit nimic de la fiica lor mai mare, care a decedat

    Această tânără a fost crescută de sora ei, care a murit la vârsta de 36 de ani. După moartea sa, i-a lăsat totul ei, spre surprinderea părinților săi. Aceștia au dat-o...

    „Nu este o rușine să am fire de par alb la 31 de ani”. Mărturiile femeilor care aleg să nu își vopsească părul
    „Nu este o rușine să am fire de par alb la 31 de ani”. Mărturiile femeilor care aleg să nu își vopsească părul

    Primele fire de păr alb sunt un semn de maturitate, dar pentru unele femei, pot deveni cel mai mare coșmar. Să urmărim împreună mărturiile unor femei curajoase care au renunțat...

    Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici
    Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici

    A apărut un nou termen: generația sandwich, care include persoanele care au grijă deopotrivă de copiii lor, cât și de părinții bolnavi sau neputincioși. Iată o mărturie care...

    Dragostea este o alegere și eu aleg să fiu cu tine
    Dragostea este o alegere și eu aleg să fiu cu tine

    Să îți deschizi inima în fața persoanei iubite nu este întotdeauna ușor. Astfel, îndoielile, temerile și nesiguranțele te pot determina să te gândești...

    De ce unii copii aleg să se identifice cu obiecte
    De ce unii copii aleg să se identifice cu obiecte

    Tinerii generației Z nu se mai identifică cu pronumele personale „el/ ea/ ei/ ele”, ci adesea se regăsesc în diferite obiecte și preferă să fie definiți cu termeni...

    Educatoarele de la grădiniță mi-au pierdut copilul și aș fi preferat să nu-mi spună
    Educatoarele de la grădiniță mi-au pierdut copilul și aș fi preferat să nu-mi spună

    Un tătic de peste Ocean a trecut prin șocul vieții sale în momentul în care educatoarele de la grădiniță i-au spus că i-au pierdut fiica. Micuța plecase de la locul de...

    © 2024 Qbebe