Părinții unui tânăr care a murit au primit dreptul să îi folosească lichidul seminal pentru a-i procrea copilul

Părinții unui tânăr care a murit au primit dreptul să îi folosească lichidul seminal pentru a-i procrea copilul

Bianca Petcu - Redactor Senior

La câteva luni după decesul cadrului militar Peter Zhu, instanța a decis că cel mai mare vis al lui, care le-a rămas drept sarcină părinților, poate deveni acum realitate. Părinților li s-a permis să îi utilizeze lichidul seminal pentru a-i procrea copilul.

Conform surselor, instanța a decis că va rămâne la alegerea părinților ce anume urmează să se întâmple cu lichidul seminal. În luna martie, părinții lui Peter Zhu au înaintat o cerere către instanță în care își exprimau dorința de a primi lichidul seminal al copilului lor înainte ca acesta să fie decuplat de la aparatele care îl țineau în viață. Conform acestora, cea mai mare dorință a lui Peter Zhu a fost să aibă un copil.

În acest moment, Înalta Curte de Justiție afirmă faptul că nu există nicio interdicție cu privire la modalitatea în care poate fi utilizat lichidul seminal. Avocatul părinților nu a putut fi contactat pentru mai multe detalii.

Peter Zhu, în vârstă de 21 de ani, și-a exprimat în mod repetat dorința de a avea copii față de părinții săi, care deși îl tachinau pentru țelurile lui ridicate (5 copii), i-au sprijinit în totalitate dorința prin intermediul petiției trimisă către instanță la data de 1 martie.

Peter Zhu

O moarte tragică

În luna februarie, Peter Zhu a fost grav rănit la coloană într-un accident la ski. Câteva zile mai târziu, Zhu a primit diagnosticul de moarte cerebrală. Cu toate acestea, părinții au fost nevoiți să aștepte câteva luni pentru a afla părerea instanței cu privire la dorința părinților de a-i păstra lichidul seminal pentru procreare.

O problemă de etică?

Se pare că nu toată lumea este de acord cu decizia instanței. Art Caplan, director al Diviziei de Etică Medicală, din cadrul Universității de Medicină, New York aduce în discuție faptul că decizia reprezintă o substanțială problemă de etică și moralitate. Profesorul scoate în evidență două aspecte foarte importante: dorința lui Peter Zhu nu a fost niciodată manifestată din punct de vedere legal, în documente pe de-o parte și pe de altă parte, nimeni nu poate știi care ar fi cele mai bune alegeri pentru copil/copiii care ar putea rezulta în urma procesului de procreare și nimeni altcineva în afară de părinții biologici nu ar trebui să aibă drept asupra lor.

De-a lungul istoriei au mai fost cunoscute câteva cazuri de acest gen, fiecare dintre ele ridicând semne de întrebare în rândul presei și cititorilor, precum și în rândul oamenilor de știință.

Cu toate acestea, la momentul de față nu se poate afirma cu certitudine dacă o asemenea decizie reprezintă sau nu o problemă de etică, părerile fiind împărțite.

 Surse: huffpost.com, theage.com, gulfnews.com

Articolul urmator
Ce condamnare a primit femeia din Dej care și-a lăsat copilul să moară mâncat de viermi
Ce condamnare a primit femeia din Dej care și-a lăsat copilul să moară mâncat de viermi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când copilul tău este bolnav ai dreptul să îți iei concediu medical. Iată care sunt condițiile
    Când copilul tău este bolnav ai dreptul să îți iei concediu medical. Iată care sunt condițiile

    Atunci când copilașul tău este bolnav, ultimul lucru la care te gândești este să mergi la serviciu. Cum să îți îndeplinești cu succes sarcinile când...

    Am primit o moștenire după ce mama a murit și acum soțul meu vrea ca eu să suport toate cheltuielile casei
    Am primit o moștenire după ce mama a murit și acum soțul meu vrea ca eu să suport toate cheltuielile casei

    O femeie de peste granițe, care a primit o moștenire substanțială după ce iubita ei mama s-a stins din viață, demonstrează de ce banii nu cumpără întotdeauna fericirea.

    7 lucruri pe care le-am învățat după ce copilul meu a murit
    7 lucruri pe care le-am învățat după ce copilul meu a murit

    Experiența pierderii unui copil este una dintre cele mai dure prin care poți trece. Durerea atinge cote inimaginabile, îmbinându-se, de cele mai multe ori, cu sentimentul de...

    Am crezut că părinții mei sunt decedați timp de 38 de ani. Apoi am primit un email care mi-a schimbat viața
    Am crezut că părinții mei sunt decedați timp de 38 de ani. Apoi am primit un email care mi-a schimbat viața

    Chiar dacă un copil adoptat află încă din copilărie că părinții biologici au murit, nu este exclus ca, la un moment dat, să descopere că unul dintre părinți este în...

    Ce trebuie să faci când repari „mici accidente” după ce copilul a învățat să folosească olița
    Ce trebuie să faci când repari „mici accidente” după ce copilul a învățat să folosească olița

    A venit timpul în care cel mic a învățat, în sfârșit, să facă la oliță! Acesta este momentul pe care îl așteaptă mulți părinți și tocmai de aceea,...

    Am descoperit că am 93 de frați și surori după ce medicul mamei și-a folost propriul lichid seminal pentru fertilizare
    Am descoperit că am 93 de frați și surori după ce medicul mamei și-a folost propriul lichid seminal pentru fertilizare

    Jacoba Ballard a fost concepută în urmă cu 41 de ani, prin inseminare artificială cu spermă de la donator. Fiind singură la părinți, a visat dintotdeauna să aibă frați și...

    Lista de dorințe a unei mame cu cancer în fază terminală: „Vreau să-mi învăț copilul să folosească olița și să scrie primul cuvânt”
    Lista de dorințe a unei mame cu cancer în fază terminală: „Vreau să-mi învăț copilul să folosească olița și să scrie primul cuvânt”

    O mamă de 34 de ani, bolnavă de cancer în fază terminală, a scris o listă de dorințe, cu lucruri pe care vrea să îl învețe pe fiul ei, înainte să moară.

    Copilul meu a murit subit la 2 ani, iar medicii nu îmi dau nicio explicație!
    Copilul meu a murit subit la 2 ani, iar medicii nu îmi dau nicio explicație!

    O mămică din Marea Britanie a trăit, de curând, cea mai cruntă experiență pe care o poate trăi un părinte. Copilul său în vârstă de 2 ani, a murit subit, iar...

    © 2024 Qbebe