X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Peste 700 de invitați la cea de-a șasea ediție a Hope Concert, evenimentul organizat de Hope and Homes for Children în sprijinul copiilor vulnerabili

de Corina Naftanaila

În 22 aprilie, Ateneul Român a fost din nou neîncăpător, cu ocazia celei de-a șasea ediții a Hope Concert, evenimentul organizat de Hope and Homes for Children în sprijinul copiilor vulnerabili din programele desfășurate în România. Pe scenă au urcat Andra, Smiley, violonistul Alexandru Tomescu, Ambasador Hope and Homes for Children, soprana Irina Iordăchescu, Zoli TOTH Project, Doru Trăscău, liderul trupei The Mono Jacks, actorul Marius Manole, Ambasador Hope and Homes for Children, și pianistul Andrei Licareț, acompaniați de Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu. Evenimentul a fost prezentat de Amalia Enache, jurnalist PRO TV și Ambasador Hope and Homes for Children de 10 ani, alături de Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare al Fundației.

Hope Concert 2018 a marcat aniversarea a 20 de ani de activitate a Hope and Homes for Children în România și s-a bucurat de prezența lui Mark și Caroline Cook, fondatorii organizației, a Excelenței Sale doamna Michele Ramis, Ambasadorul Franței, a Excelenței Sale domnul Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii, precum și a numeroși reprezentanți ai companiilor partenere, vedete și alte personalități care au ales să își arate astfel sprijinul pentru programele desfășurate de Fundație și pentru copiii din aceste programe.

Pentru al șaselea an consecutiv, Ateneul Român a fost locul în care muzica clasică și-a dat întâlnire cu teatrul și muzica pop și rock, în numele speranței și carității. Hope Concert este cel mai important eveniment pe care Hope and Homes for Children îl organizează în fiecare an pentru a atrage atenția asupra programelor de dezinstituționalizare și de prevenire a separării copilului de familie pe care le desfășoară în România de 20 de ani. Peste 700 de invitați au fost prezenți la Ateneu și peste 78.000 de oameni au urmărit online momentele artistice impresionante dedicate celor mai vulnerabili copii ai României.

andraPe scena Hope Concert au răsunat acordurile cunoscutei piese „Dragostea rămâne", interpretată de Andra, acompaniată de Ansamblul Violoncellissimo. Smiley i-a invitat pe toți cei din public să cânte alături de el refrenul melodiei „Acasă", în timp ce violonistul Alexandru Tomescu a impresionat audiența prin interpretarea a două lucrări semnate de compozitorul Astor Piazolla. Actorul Marius Manole a interpretat, cu multă emoție, un fragment din povestea Micului Prinț, acompaniat, la pian, de Andrei Licareț. Membrii Zoli TOTH Project au adus muzica neconvențională pe scena Ateneului, prin piesele „Cocoon", „Puls" și „Hiperboreea" interpretate la instrumente de percuție, în acompaniamentul orchestrei de violoncele. Doru Trăscău, liderul trupei The Mono Jacks, a interpretat alături de 35 de copii din ansamblul „Cor cu Dor" condus de Teodora Jaworski, melodia rock „1000 de Da". Seara s-a încheiat memorabil cu două melodii interpretate cu mult talent și emoție de soprana Irina Iordăchescu - „One day I'll fly away" și „Ave Maria".

Ca în fiecare an, programul Hope Concert a fost completat de poveștile unor beneficiari ai programelor Hope and Homes for Children. Publicul i-a putut cunoaște pe Monica și Geri, doi tineri abandonați la vârste fragede în terifiantele leagăne de la Sighet și Cavnic. Cei doi s-au cunoscut într-una din casele de tip familial dezvoltate de Hope and Homes for Children, iar după ce au împlinit 19 ani, Fundația i-a sprijinit să își găsească un loc de muncă. O altă poveste impresionantă este cea a Mărioarei Moldovan, o mamă singură cu șase copii pe care Hope and Homes for Children a ajutat-o să își refacă locuința distrusă în urma unui incendiu, i-a oferit sprijin medical pentru ea și copii și a ajutat-o să cumpere câteva animale pentru ca familia să își asigure hrana zilnică. Dina Bogar este o altă tânără care a crescut într-o casă de tip familial deschisă de Hope and Homes for Children și care este în prezent studentă în ultimul an la Universitatea Babeș Bolyai, secția pedagogie.

alexandru tomescuLa Hope Concert 2018 au fost prezenți Excelența Sa doamna Michele Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze în România și Excelența Sa domnul Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România. Alături de Mark Cook și de soția sa, Caroline, fondatorii Hope and Homes for Children, au fost prezenți și Richard Greenhalgh, Chair of the Board of Trustees, și Sue Rooke, Director of Resources în cadrul Hope and Homes for Children. De asemenea, și vedetele au răspuns invitației Hope and Homes for Children: Cătălin Măruță (PRO TV), Marius Pancu (Digi 24), stilistul Adina Buzatu, Otniela Sandu, concurentă în emisiunea „Supraviețuitorul" de la PRO TV.

Hope and Homes for Children este o organizație fondată în Marea Britanie
în anul 1994, de către soții Mark și Caroline Cook, cu scopul de a reconstrui orfelinatele distruse în urma războiului din Bosnia. Lucrând cu copiii din orfelinate, și-au dat seama că, de fapt, principala lor nevoie era dragostea și siguranța
unei familii. În România, Hope and Homes for Children a început proiectele în 1998, când în orfelinate erau peste 100.000 de copii. Astăzi, în aceste instituții de tip vechi mai sunt doar 6.500 de copii. Copiii care cresc în orfelinate manifestă întârzieri în dezvoltarea fizică, emoțională, socială și cognitivă. Tinerii care părăsesc instituțiile au probleme în a deveni independenți și sunt expuși la abuz, exploatare, trafic sau comportament antisocial. Misiunea Hope and Homes for Children este să închidă toate orfelinatele din România până în anul 2026.

Mark Cook, fondatorul Hope and Homes for Children, „În 1998, eu și soția mea, Caroline, ne-am decis să venim în România și să vedem cum putem ajuta. Visul lui Caroline a fost să închidă fiecare orfelinat din România. Am crezit că e imposibil, dar ne-am propus o țintă și am avut sprijinul unor oameni extraordinari care au donat bani, în principal din Marea Britanie, dar și din lume, precum și din România. Acum mai sunt 6.500 de copii în instituții. Echipa de aici, din România a fost pionieră și acum oferă un exemplu în ceea ce privește dezinstituțioalizarea. În acest moment 8 milioane de copii se mai află încarcerați în instituții în întreaga lume, iar scopul nostru este eliminarea instituționalizării la nivel global. România conduce în această muncă, a creat un model și echipe din alte țări vin aici să vadă cum se face. Le mulțumesc celor din echipa Hope and Homes for Children din România, au muncit foarte mult în acești 20 de ani, în ciuda tuturor problemelor și greutăților pe care le-au întâmpinat, lucrurile s-au mișcat datorită dedicării și implicării lor".

Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children, „Foarte multe dintre familiile cu care lucrăm au un optimism pe care și eu mi-aș dori să îl am uneori. Foarte multe dintre aceste familii cu mulți copii nu au absolut nimic pe lumea asta, trăiesc în niște condiții de neimaginat, în cocioabe făcute din carton, din plastic, stau iarna în frig, fără foc, fără încălzire, fără apă curentă, fără electricitate și supraviețuiesc cumva. În jur de 300.000 de oameni în țara noastră supraviețuiesc așa. Împreună cu susținătorii noștri, în ultimii 20 de ani, am reușit să ajutăm 50.000 de copii din România să aibă parte de copilăria pe care o merită. Vom continua să facem același lucru și pentru cei 6.500 de copii care mai sunt în orfelinate, dar și pentru cei 300.000 de copii care riscă să ajungă în instituții. În acești 20 de ani am reușit să păstrăm o legătură atât de apropiată între echipa Hope and Homes for Children și cei pe care îi ajutăm și lucrul acesta face ca programele noastre să fie atât de puternice. Echipa Hope and Homes for Children din România e formată din oameni care sunt împreună de la început, ei sunt oamenii care reușesc să miște munții într-adevăr și să facă astfel încât în câțiva ani să trăim într-o Românie fără instituții pentru copii".

marius manoleMarius Manole, Ambasador Hope and Homes for Children, „Suntem norocoși că putem dărui, că îi putem ajuta pe alții, dar planează și asupra noastră o îndoială, ca și în povestea Micului Prinț, cel care avea o floare. Și viața noastră e ca o floare pe care poate să o strivească într-o dimineață cineva și să nu o mai avem. Cred că această îndoială ne face să fim mai darnici, să fim mai aproape de semenii noștri. Fundației Hope and Homes for Children îi doresc să aibă putere, să viseze, să fie la fel de generoasă, de puternică și de tânără și să ajute toți copiii din instituții să ducă o viață normală".

Amalia Enache, jurnalist PRO TV, Ambasador Hope and Homes for Children, „A fost o seară foarte emoționantă, mai ales că mi-am amintit că de șase luni nu o mai avem alături de noi pe Prințesa Marina Sturdza, cea căreia mulți îi datorăm faptul că ne-am implicat într-o cauză atât de frumoasă. Sunt bucuroasă că an de an tot mai mulți artiști se alătură acestei cauze și că, în fiecare an, numărul copiilor ajutați de Hope and Homes for Children este tot mai mare".

Dragoș Bucurenci, Director de dezvoltare, Hope and Homes for Children, „Această ediție a Hope Concert este a doua fără Prințesa Marina Sturdza și cred că gândul ei bun și amintirea ei prețioasă ne-au călăuzit și ne-au ajutat nu numai să ajungem aici, după 20 de ani, dar ne va ajuta și să mergem mai departe. Hope and Homes for Children a crescut foarte mult în acești 20 de ani, a ajuns la maturitate, asemenea unui copil care a trecut prin școală, iar acum se pregătește să facă fapte de oameni mari. În următorii 8 ani vom închide ultimele instituții din România, iar asta va fi moștenirea pe care Hope and Homes for Children o va lăsa acestei țări".

smileyHope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 55 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, 5.185 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 455 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 28.436 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 1.015 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.922 de copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 879 în regim de urgență şi 8.546 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children.

Până în acest moment, 49.255 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

Oja care își schimbă culoarea este descoperirea HOT a anului 2018 Oja care își schimbă culoarea este descoperirea HOT a anului 2018
6 zodii care fug de angajament 6 zodii care fug de angajament
Părul asimetric, tendința HOT din această vară Părul asimetric, tendința HOT din această vară
Ms. Bean a murit! Știrea falsă, care îți poate virusa calculatorul Ms. Bean a murit! Știrea falsă, care îți poate virusa calculatorul

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
De ce să îți lași copilul să nu facă nimic în vacanța de varăNu sunt încântată de ideea de lene. Absolut deloc. Îmi displace maxim să îmi văd copilul cum stă degeaba, cum taie frunză la câini, cum freacă menta. Oricum i-ați zice. Implică o activitate...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Școala Siguranței Tedi a poposit la DragomireștiO vizită într-un colț al județului Dâmbovița - Dragomirești Nu mi-aș fi închipuit că o zi de vineri, de la sfârșitul lunii mai, se poate transforma într-o experiență cu totul memorabilă,...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Nu lasa bebelusul sa devina un mofturos. Diversificarea nu doare!

Nu lasa bebelusul sa devina un mofturos. Diversificarea nu doare!

Crina Coliban, Femeia care ii face pe copii sa manance, specialist in
MAI MULT

De ce nu ai voie sa ai oja pe unghii daca faci cezariana

De ce nu ai voie sa ai oja pe unghii daca faci cezariana

Oja nu este permisa pe unghii nu doar pentru operatia de cezariana, ci pentru
MAI MULT

Secretele unei nasteri cu blandete, fara dureri si fara temeri – VIDEO

Secretele unei nasteri cu blandete, fara dureri si fara temeri – VIDEO

Doamna Oana Sofron, Educator prenatal Renasterea, a vorbit la Scoala Parintilor
MAI MULT

Bebee

Ce-trebuie-să-facem-pentru-a-avea-un-copil-model

Ce trebuie să facem pentru a avea un copil model

Poate ți-ai dorit de multe ori ca cel mic să fi venit însoțit de niște
MAI MULT

Câte ore pe noapte doarme bebeluşul până la 3 luni

Tinerele mămici se sperie la început de faptul că micuţii lor dorm atât de
MAI MULT

nastere prin cezariana

Iată ce spun cercetătorii că „le lipsește” copiilor născuți prin cezariană

Cercetătorii de la Universitatea din
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net