Să stai acasă cu copilul este mai greu decât să te duci la muncă, spune știința

Să stai acasă cu copilul este mai greu decât să te duci la muncă, spune știința

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Un studiu recent din Marea Britanie a arătat că o mare parte dintre părinți consideră că este mult mai dificil să te ocupi de creșterea unui copil decât să te duci la serviciu.

Studiul realizat la nivel național, la propunerea companiei „Aveeno” (specializată în produse pentru îngrijirea bebelușilor), i-a vizat pe cei care au devenit părinți pentru prima dată (1500 de persoane). Peste jumătate dintre ei au precizat că să ai un copil este o muncă foarte grea (mai grea decât un job full-time), iar 20% au spus că este un demers „cu adevărat dificil”.

Copil care plange si parinti disperati

Persoanele participante la studiu nu s-au ferit să vorbească despre noile provocări venite odată cu viața de părinte. Aproape jumătate dintre mame au recunoscut faptul că nu s-ar descurca fără sprijinul venit din partea propriilor mame.

Proaspeții părinți au oferit argumente menite să arate că nu mai puteau să-și desfășoare ca de obicei activități din viața de zi cu zi. De exemplu, 22% au afirmat că le este greu să-și bea o ceașcă de ceai până la capăt, 33% au spus că mănâncă pe apucate, 19% au povestit că se uită ocazional la televizor, iar 38% au explicat că să meargă la baie în liniște a devenit o amintire.

Din punct de vedere al vieții de familie de după nașterea copilului, 48% dintre părinți  au menționat că experiența de întregire a familiei este minunată, în timp ce 32% considerau că au sperat că își vor distribui sarcinile în mod echilibrat (câte 50% fiecare).

Studiul britanic a evidențiat că grijile se schimbă după ce devii părinte: 27% dintre părinți au spus că dezvoltarea copilului e principala preocupare, 22% dintre ei au considerat că hrănirea copilului este prioritară, iar 9% au pomenit de importanța somnului.
Participanții la studiu au afirmat că, dacă nu ar fi devenit părinți, nu ar fi avut ocazia să simtă cu adevărat dragostea necondiționată (42% au spus așa ceva) sau să-și dea seama că mirosul pielii copilului tău este cel mai frumos lucru din lume.

Surse:
www.apost.com, www.heart.co.uk, www.wakeupyourmind.net, www.thesun.co.uk 

Articolul urmator
De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta
De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă a scandalizat internetul după ce a afirmat că este mai simplu să mergi la job decât să stai acasă și să-ți crești copilul
    O mamă a scandalizat internetul după ce a afirmat că este mai simplu să mergi la job decât să stai acasă și să-ți crești copilul

    Un nou val de reacții contradictorii a apărut în mediul online, după ce o mamă a afirmat că este mai ușor să mergi la job, decât să rămâi acasă și să ai grijă...

    De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică
    De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică

    Legătura dintre bunici și nepoți este unică, amintirile despre momentele din copilărie petrecute alături de bunici fiind printre cele mai valoroase. Când bunicii petrec timp...

    5 sandvișuri de dietă pentru fiecare zi a săptămânii când te duci la muncă
    5 sandvișuri de dietă pentru fiecare zi a săptămânii când te duci la muncă

    Pentru a reuși să slăbești sănătos, fără a-ți priva organismul de nutrienți esențiali, este recomandat să ai o alimentație variată, cu alimente care să nu conțină multe...

    Nu este greu să am grijă de copilul meu, este greu să mă ocup de toate celelalte treburi
    Nu este greu să am grijă de copilul meu, este greu să mă ocup de toate celelalte treburi

    Una dintre cele mai importante provocări din viața unei mame este să găsească echilibrul între timpul petrecut ocupându-se de copii, cel dedicat treburilor casnice și cel...

    Lili Sandu se sacrifică pentru fiul ei: ”Este mai obosită decât mine. Se trezește doar ea și îi dă să mănânce. Eu dorm” spune iubitul ei
    Lili Sandu se sacrifică pentru fiul ei: ”Este mai obosită decât mine. Se trezește doar ea și îi dă să mănânce. Eu dorm” spune iubitul ei

    Viața de mămică este atât de frumoasă, dar vine la pachet cu o mulțime de provocări, mai ales la primul bebe. Lili Sandu poate să confirme acest lucru! Iată cum s-a schimbat...

    Studiu: lucratul de acasă este mai benefic pentru tați decât pentru mame
    Studiu: lucratul de acasă este mai benefic pentru tați decât pentru mame

    Un studiu condus de Ohio State University arată că lucratul de acasă este mai benefic pentru tătici decât pentru mămici. Cum au ajuns autorii studiului la această concluzie,...

    Dacă țipi la copilul tău, știința spune că va avea creierul insuficient dezvoltat ca adult
    Dacă țipi la copilul tău, știința spune că va avea creierul insuficient dezvoltat ca adult

    Fără să îți dai seama, în momentul în care vei țipa la copilul tău, îi poți face mult rău. Recent, oamenii de știință au ajuns la concluzia că impactul...

    Te cerți des cu partenerul? Știința spune că este de bine
    Te cerți des cu partenerul? Știința spune că este de bine

    Deși la prima vedere ești tentată să crezi că momentele în care te vei certa cu partenerul tău vor fi dăunătoare pentru relația voastră, experții în relația de cuplu...

    © 2024 Qbebe