Schitele lui Caragiale reunite intr-un spectacol inedit, la Teatrul Ion Creanga

Schitele lui Caragiale reunite intr-un spectacol inedit, la Teatrul Ion Creanga

QBebe

Miercuri, 30 ianuarie a.c., de la ora 18.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, spectatorii vor putea urmari, in premiera oficiala, un nou spectacol al Teatrului Ion Creanga: "D-l Goe, Vizita, Pedagog de scoala noua - Mofturi".

Dorind sa promoveze tinerii regizori in lumea teatrului pentru copii, Teatrul Ion Creanga s-a adresat, pentru realizarea acestei premiere, lui Chris Simion, regizor binecunoscut publicului de teatru pentru montarile sale, pe scene dintre cele mai prestigioase. Din distributie fac parte actorii: Alexandrina Halic, Cristian Irimia, Mihai Verbitchi, Miruna Ionescu, Cristina Casiani, Cerasela Popescu, Ilinca Atanasiu, Voicu Hetel, Cristian Cretu, Marius Nanau, Oliviu Cristian Bughiu.

"Este un spectacol dedicat maestrului Cornel Todea, care a fost prezent in momente importante din cariera mea. Daca nu exista propunerea dansului si a domnului Ioan Garmacea, nu as fi indraznit niciodata sa il montez. Aveam in minte cu totul alte titluri pe care mi-as fi dorit sa le montez pentru copii. Cat despre Caragiale, mi-era o frica groaznica de el. Am acceptat propunerea din ambitie si din convingerea ca atunci cand ceva pare imposibil, e clar ca are toate sansele sa iasa bun." declara Chris Simion, regizor.

Reprezentatia, cu un scenariu realizat dupa binecunoscutele schite scrise de Ion Luca Caragiale, este dedicata celor cu varsta de peste 8 ani si ofera o imagine realista a societatii romanesti, plina de umor si pe intelesul copiilor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul ca Ionel, D-l Goe si elevii excentricului pedagog Mariu Chicos Rostogan se intalnesc cu totii intr-un decor multifunctional, care anuleaza limitele dintre scena si sala. Proiectiile multimedia si efectele speciale de tot soiul isi gasesc, cu usurinta, locul printre povestile cu joben ale secolului XIX si fac deliciul copiilor, dar si al parintilor.

Totodata, cu ocazia premierei, Teatrul Ion Creanga a initiat o colaborare cu Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti si i-a rugat pe studentii Departamentului de Grafica sa vina cu propuneri de afis pentru spectacolul "D-l Goe, Vizita, Pedagog de scoala noua - Mofturi". Au fost selectate peste 10 variante grafice, care vor fi expuse in foyerul teatrului, Sala Rapsodia de pe str. Lipscani, nr. 53, cu ocazia evenimentului de miercuri seara.

D-l Goe, Ionel si elevii neastamparati ai pedagogului de scoala noua va asteapta sa le fiti colegi de "banca" la Teatrul Ion Creanga!

Articolul urmator
Ce se vede în luna februarie la Teatrul Ion Creangă din București
Ce se vede în luna februarie la Teatrul Ion Creangă din București

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Modul inedit prin care o femeie i-a spus soțului că este însărcinată: i-a pus testul de sarcină în înghețată
    Modul inedit prin care o femeie i-a spus soțului că este însărcinată: i-a pus testul de sarcină în înghețată

    Anumite femei preferă să nu-și anunțe pur și simplu partenerii că sunt însărcinate, ci recurg la moduri originale de a realiza acest demers. Așa a ales să procedeze și o...

    Poveștile voastre: Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am ajuns mamă singură. Am îndurat multe
    Poveștile voastre: Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am ajuns mamă singură. Am îndurat multe

    Povestea mea e tristă, cu o viață grea, dar un final dacă nu fericit, cel putin liniștit. Oricât de greu mi-ar fi fost, eu am încercat să fac pentru fiica mea ceea ce...

    Un soț a centralizat într-un Excel fiecare moment când soția lui a refuzat relațiile intime și scuza pe care aceasta a folosit-o
    Un soț a centralizat într-un Excel fiecare moment când soția lui a refuzat relațiile intime și scuza pe care aceasta a folosit-o

    Statisticile spun că peste 35% dintre adulți spun că oboseala este ceea ce îi determină să evite relațiile sexuale. Conform unui studiu britanic efectuat pe 4000 de adulți, top...

    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate
    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate

    Când se oprește monitorizarea părinților și când încep copiii să își câștige independența? Într-o lume plină de pericole, de părinți speriați...

    O mamă de cvatrupleți găsește un mod inedit de a dezvălui cum e viața de părinte cu 4 copii!
    O mamă de cvatrupleți găsește un mod inedit de a dezvălui cum e viața de părinte cu 4 copii!

    Deși nu a apelat la tratamente de fertilizare, o mamă a aflat cu stupoare că va aduce pe lume...cvadrupleți! Femeia dezvăluie cum este viața de zi cu zi cu cinci copii, cvadrupleții...

    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata
    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata

    În urmă cu 15 ani Florin Piersic Jr. și Dorina Chiriac, doi dintre cei mai apreciați actori ai României, primeau pe lume pe Sonia, fetița lor de nota 10. Acum fetița lor...

    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”
    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”

    Subiectul foștilor parteneri de cuplu este unul sensibil, mai ales pentru actualii parteneri din viața noastră. Acest bărbat i-a propus soției sale să-și numească fiica după fosta...

    Fiul meu a decis să rămână cu tatăl lui după divorț. Acum îmi reproșează că nu are camera lui la mine acasă...
    Fiul meu a decis să rămână cu tatăl lui după divorț. Acum îmi reproșează că nu are camera lui la mine acasă...

    În anumite cazuri, divorțurile generează tensiuni între copii și unul dintre părinți. Asemenea tensiuni se amplifică în situația în care este vorba despre un...

    © 2024 Qbebe