X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Serviciul 112 își arată din nou neputința! Salvarea a ajuns după 70 de minute la o fetiță grav bolnavă

de Alina Nedelcu

O familie din județul Iași a reclamat serviciul 112 după ce salvarea a ajuns cu mai mult de 1 oră întârziere la o fetiță bolnavă de tetrapareză spastică, aflată în stare de inconștiență.

Tatăl unei  fetițe de 5 ani, din Miroslava (județul Iași), povestește cum fiica lui a fost la un pas de moarte după ce ambulanța a ajuns la ea cu o întârziere mai mare de 60 de minute. Copilul s-a născut prematur, cu tetrapareză spastică și miercuri, pe 7 august, și-a pierdut cunoștința. Fetița se afla acasă doar cu mama sa, iar aceasta, întrucât nu o mai văzuse într-o asemenea stare, și-a sunat soțul, aflat la Pașcani. Acesta a chemat salvarea, în jurul orei 11.41. Apelul a fost transferat la Serviciul Județean de Ambulanță Iași, tatăl fetiței fiind asigurat că ambulanța va ajunge imediat. El a explicat la telefon care este starea fetiței și a solicitat ca echipajul de pe ambulanță să poată face față intervenției.

După 30 de minute de la apelul tatălui, ambulanța nu sosise la fiica lui. El a dat iar telefon la 112, la 36 de minute după primul apel. A fost iar asigurat că ambulanța va sosi.

Aflând că fetița este în continuare în stare de inconștiență, tatăl a sunat din nou la ambulanță după alte 14 minute. S-a oferit inclusiv să vină în întâmpinarea ambulanței, dar i s-a spus că era mai bine să fie lângă copil. Salvarea a ajuns la fetiță după 70 de minute, cu o asistentă, fără medic. 

Asistenta medicală a solicitat ajutorul altei ambulanțe după ce a văzut starea copilului și a spus că nu poate face față singură cazului. Nu au fost trimise ajutoare nici la solicitarea ei.

Mai mult, până să vină salvarea, mama fetiței sunase și ea la ambulanță. Părinții au explicat ulterior că ambulanța a ajuns la copil după o oră și 10 minute, precizând faptul că tatăl, aflat într-o localitate situată la aproximativ 75 de km distanță de casă, a ajuns înaintea ambulanței. 

Fetița a fost internată la „Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași”, a fost stabilizată, părinții ei solicitând transferul la spitalul din Târgu Mureș.

Ambulante parcate langa spital

Părinții au precizat că se tem de  consecințele pe care le-ar putea avea starea de inconștiență asupra fiicei lor. Aceasta nu a mers, nu a auzit și nu a vorbit mai mult timp, după intervenții chirurgicale și kinetoterapie începând să vorbească, să audă și să-și folosească mâinile.

După ce a făcut o reclamație la SAJ Iași, tatăl fetiței a încercat să afle de ce ambulanța a întârziat atât de mult și de ce nu a venit și un medic alături de asistenta medicală. Reprezentanții SAJ au venit cu următoarea explicație: toate cele 17 echipaje medicale de urgență (cu medic și asistentă) erau în misiuni în intervalul orar 11.30-12.30 din data de 7 august.

O altă precizare a fost că nu a fost trimis și un medic alături de asistentă întrucât, inițial, urgența părea de cod galben (în acest caz era permisă doar prezența unui asistent). După aceea, după următoarele telefoane primite din partea tatălui, din care reieșise prezența de „simptome suplimentare față de cele inițiale” și după constatările făcute de asistenta care a văzut fetița, urgența a fost modificată în cod roșu. Medicul de la coordonare a solicitat intervenția unui echipaj SMURD pentru a întâmpina ambulanța, dar în final acesta nu a mai sosit, ambulanța aflându-se deja în apropiere de spital.

Reprezentanții SMURD au venit cu aceste explicații: „Avem trei echipaje cu medic care se aflau la intervenții. Chiar dacă încadrarea s-ar fi făcut pe cod roșu de la început, nu ar fi existat o ambulanță liberă cu medic care să fi preluat cazul. Nu existau resurse pentru a se proceda altfel...”.

Altă problemă semnalată în acest caz a fost observarea unei neconcordanțe: pe telefonul tatălui fetiței cu tetrapareză spastică apare primul apel către 112 la 11.41. În istoricul apelurilor de la 112 apelul apare cu 7 minute mai târziu. Bărbatul a cerut celor de la STS înregistrările apelurilor și așteaptă un răspuns din partea acestora. El a povestit că a spus din prima clipă care este afecțiunea de care suferă copilul său, vorbind atât cu operatoarea de la 112, cât și cu o persoană de la SAJ. Nu își amintește însă cu exactitate ce le-a spus ambelor părți. 

După situația din județul Iași, Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a precizat că are nevoie de câteva zile pentru a se lămuri cu privire la intervenția ambulanței și că ulterior va reveni cu declarații.

Surse:
www.adevarul.ro, www.ziaruldeiasi.ro


Surse poze:

www.pixabay.com

 

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

Lista coafurilor care nu se mai poartă în toamna 2019 Lista coafurilor care nu se mai poartă în toamna 2019
Regina toamnei 2019. Femeia care va avea 3 luni de 5 stele Regina toamnei 2019. Femeia care va avea 3 luni de 5 stele
Tendința vestimentară care trebuie să dispară în toamna 2019 Tendința vestimentară care trebuie să dispară în toamna 2019
Femeia Alfa din zodiac: ea deține puterea! Femeia Alfa din zodiac: ea deține puterea!

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Otilia Geavlete
Iubește-ți copilul mereu, mai ales atunci când nu are talent, se împiedică sau debitează inepții"Iubește-ți copilul oricum ar fi- lipsit de talent, fără succes sau devenit adult. Vorbește cu el, fii fericit, fiindcă copilul este o sărbătoare pe care încă o trăiești." Cam așa sună cuvintele...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

9 mituri surprinzatoare despre testele de sarcina pe care trebuie sa le stii

9 mituri surprinzatoare despre testele de sarcina pe care trebuie sa le stii

Despre testele de sarcina s-au propagat cateva mituri, precum ca sarcina ti se
MAI MULT

Confesiuni de mama: ce inseamna cu adevarat sa te recuperezi dupa cezariana

Confesiuni de mama: ce inseamna cu adevarat sa te recuperezi dupa cezariana

Recuperarea dupa cezariana nu este atat de usoara pe cat si-ar dori mamele.
MAI MULT

Somnul bebelusului: ce trebuie sa stii inca inainte de a-l naste

Somnul bebelusului: ce trebuie sa stii inca inainte de a-l naste

Inca de dinainte de nastere parintii trebuie sa cunoasca o serie de aspecte
MAI MULT

Bebee

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net