Umilință incredibilă pentru un copil de clasa I, pentru că a întârziat câteva minute la școală

Umilință incredibilă pentru un copil de clasa I, pentru că a întârziat câteva minute la școală

Corina Naftanaila

Se pare că școlile din Oregon au reguli foarte stricte în ceea ce privește intervalul orar. Un copil de clasa I a fost umilit public de către profesori pentru că a întârziat câteva minute.

Hunter, în vârstă de 6 ani, a ajuns la școală mai târziu cu numai câteva minute, din cauza problemelor pe care mama sa, Nicole, le-a avut cu mașina. Femeia a crezut că întârzierea va fi sancționată cu detenție, dar a avut parte de o surpriză deloc plăcută. Nicole s-a întors la școală la prânz ca să-și verifice fiul și l-a găsit izolat de colegii săi, cu o pancartă mare în fața lui pe care era notat un "D". Hunter a fost umilit public de profesorii săi, deși se întâmplă foarte rar să întârzie la ore.

Mama a fost total nemulțumită de decizia cadrelor didactice astfel că și-a fotografiat fiul și a făcut imaginile publice. Acestea au devenit la scurt timp virale, tot mai mulți părinți din mediul online condamnând gestul profesorilor.

copil umilit

Sursa foto: en.stories.newsner.com

"Acesta este nepotul meu Hunter. Este elev în clasa I. Mașina mamei lui nu pornește de fiecare dată din prima. Uneori este aproape să ajungă târziu la școală. Ieri a întârziat numai 1 minut și așa l-a găsit mama lui. L-au umilit public în fața celorlalți colegi. Directorul este vinovat. Mama lui l-a găsit acolo plângând și l-a luat acasă pentru restul zilei. Vrea să mă ajute cineva să o bombardăm pe doamna director cu apeluri să-i spunem cât de nepotrivit este acest comportament?", a fost mesajul bunicii copilului, care a însoțit postarea.

Oamenii din comunitatea în care locuiește Hunter au luat atitudine pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. Când părinții băiatului s-au dus să-și ia mașina de la reparat, au descoperit că vecinii lor au făcut eforturi pentru a le cumpăra o mașină nouă.

Surse: en.stories.newsner.com, boreddaddy.com.

Articolul urmator
Ai întârziat la prima oră, rămâi la poartă până la pauză! Măsura extremă luată la un liceu din Bacău
Ai întârziat la prima oră, rămâi la poartă până la pauză! Măsura extremă luată la un liceu din Bacău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    L-am rugat pe tatăl meu să îmi aducă niște pastile pentru durere. Câteva minute mai târziu, mă ajuta să nasc
    L-am rugat pe tatăl meu să îmi aducă niște pastile pentru durere. Câteva minute mai târziu, mă ajuta să nasc

    O femeie de peste Ocean povestește, pe TikTok, că a născut în baie cu ajutorul tatălui ei, la scurt timp după ce îl rugase pe acesta să îi aducă o pastilă pentru...

    Și-a lăsat bebelușul câteva minute singur pentru a lua înghețată și nu înțelege de ce soția lui este furioasă
    Și-a lăsat bebelușul câteva minute singur pentru a lua înghețată și nu înțelege de ce soția lui este furioasă

    Sunt unele mămici care preferă să angajeze bone decât să își lase copiii în grijă partenerilor lor. Printre ele se numără și o femeie de peste granițe, care...

    Lecție pentru copilul tău: Gloria ta nu trebuie să se nască niciodată din umilința altuia
    Lecție pentru copilul tău: Gloria ta nu trebuie să se nască niciodată din umilința altuia

    Oricine își dorește să devină cât mai bun, să se bucure de apreciere, de recunoaștere din partea celorlalți, iar în acest scop va face tot ce îi stă în...

    "De ce sunt obligată să schimb scutecul unui copil de 6 ani, elev în clasa la care predau?" O profesoara indignată rupe tăcerea
    "De ce sunt obligată să schimb scutecul unui copil de 6 ani, elev în clasa la care predau?" O profesoara indignată rupe tăcerea

    Din ce în ce mai mulți profesori se regăsesc în situația neplăcută de a schimba scutecele elevilor lor; pentru că cei mici învață tot mai târziu să facă la...

    Casa mea este visul oricărui copil! În câteva secunde ajungi de la un etaj la altul
    Casa mea este visul oricărui copil! În câteva secunde ajungi de la un etaj la altul

    Ce faci atunci când soțul tău transformă casa în care locuiți într-un parc de distracții pentru copii? Postezi pe rețelele de socializare pentru a le da idei și...

    Unei fetițe i-a fost tuns părul scurt la școală fără aprobarea părinților. Ce a răspuns conducerea instituției
    Unei fetițe i-a fost tuns părul scurt la școală fără aprobarea părinților. Ce a răspuns conducerea instituției

    O fetiță a fost tunsă la școală fără permisiunea părinților. Tatăl copilei este revoltat, și-a retras fiica de la școala respectivă și a dat în judecată Inspectoratul...

    Replica prințului George pentru colegii de clasă. „Aveți grijă, într-o zi tatăl meu va fi rege”
    Replica prințului George pentru colegii de clasă. „Aveți grijă, într-o zi tatăl meu va fi rege”

    Poate că are doar nouă ani, dar prințul George știe exact cine este și a avut o replică extraordinară pentru un coleg de clasă care l-a tachinat! Fiul cel mare al Prințului și al...

    5 cărți și activități pentru copiii care încep clasa pregătitoare
    5 cărți și activități pentru copiii care încep clasa pregătitoare

    Ce mai citim? Cum ne mai jucăm? Cum facem trecerea cât mai lină de la grădinița la școală? Întrebările de final de vară și început de septembrie, mai ales ale...

    © 2024 Qbebe