X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Un bebeluș salvează viața mamei lui, refuzând să sugă la sânul care avea o tumoră

de Corina Naftanaila

O mamă a fost salvată de la moarte chiar de bebelușul său. Copilul a refuzat să sugă de la unul dintre sâni, iar apoi femeia a descoperit că suferea de cancer mamar.

Claire Glanville (40 de ani) a fost în culmea fericirii când și-a adus pe lume fetița. Micuța Matilda s-a dezvoltat normal și a fost alăptată până la vârsta de 13 luni, când a început să refuze sânul stâng. Accepta laptele de la cel drept, dar nu voia să se apropie de partea stângă. Mama, având deja experiență de la primii doi copii, a înțeles că este ceva în neregulă.

bebelus salvator

"M-am gândit că este o reacție foarte ciudată. S-a hrănit fără probleme și apoi, când o apropiam de sânul stâng își întorcea capul în direcția opusă. Pentru că a făcut asta, am mers la doctor și mi-am primit diagnosticul. Prin faptul că nu a vrut să se hrănească, Matilda mi-a salvat viața", a declarat Claire.

În urma consultației, mama a descoperit că avea o tumoră de 10 cm în spatele mamelonului stâng. Din fericire, cancerul mamar a fost descoperit la timp pentru a fi tratat. Claire a trecut printr-o mastectomie și câteva ședințe de chimioterapie și a reușit să învingă boala.

"Medicii mi-au spus că nu am motive de îngrijorare. Le-am spus că sunt sigură că există o problemă pentru că fetița mea a refuzat să mai mănânce din partea aceea. Mi-au făcut o analiză cu utrasunete pentru a mă asigura că totul este în ordine. Am fost șocată când am aflat că am cancer. Eram prea tânără să am cancer. Este un diagnostic înfricoșător când ești mama a trei copii", a mai spus Claire.

Surse: mirror.co.uk, newsypeople.com, dailymail.co.uk.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

Blugii pe care o femeie stilată nu îi poartă niciodată Blugii pe care o femeie stilată nu îi poartă niciodată
Femeia de aur din vara 2019. Reuşește în toate Femeia de aur din vara 2019. Reuşește în toate
4 zodii care vor avea noroc în luna iunie 4 zodii care vor avea noroc în luna iunie
10 semne că ai o garderobă ieftină și fără gust 10 semne că ai o garderobă ieftină și fără gust

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Confesiuni de mamă: De ce urăsc să mă duc cu copilul în parcDa, ați citit bine titlul: urăsc să mă duc cu copilul în parc. Anya are acum 8 ani și în fiecare an al vieții ei am avut adevărate stări de disconfort, de nervozitate și chiar și atacuri de panică la...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Ce fel de peste ai voie sa mananci in timpul sarcinii?

Ce fel de peste ai voie sa mananci in timpul sarcinii?

Cu siguranta ai aflat ca in timpul sarcinii nu este bine sa consumi o serie de
MAI MULT

12 secrete ale unui travaliu cu adevarat usor

12 secrete ale unui travaliu cu adevarat usor

Toate gravidele isi doresc sa aiba parte de un travaliu cat mai usor. Exista
MAI MULT

25 super alimente pentru o sarcina sanatoasa

25 super alimente pentru o sarcina sanatoasa

O sarcina sanatoasa nu presupune doar controale medicale regulate si
MAI MULT

Bebee

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net