Studiu: măștile chirurgicale reduc răspândirea coronavirusului cu 75%

Studiu: măștile chirurgicale reduc răspândirea coronavirusului cu 75%

Corina Naftanaila

Suntem în stare de alertă și purtarea măștii a devenit noua măsură obligatorie. Aparent, conform cercetătorilor din Hong Kong, măștile chirurgicale ne protejează în proporție de 75% împotriva noului coronavirus.

Deși sunt încă multe necunoscute în ceea ce privește virusul Covid-19, se știe totuși că acesta se transmite prin particule de aer. Cercetătorii din Hong Kong au descoperit că purtarea măștilor chirurgicale ne poate proteja în proporție de până la 75%.

Echipa de specialiști, din departamentul de microbilogie, din cadrul Universității Hong Kong a ajuns la această descoperire după luni întregi în care eficacitatea măștilor chuirurgicale a fost intens dezbătută. Organizația Mondială a Sănătății a pus la îndoială efectele benefice ale utilizării lor în afara spațiului medical, iar guverne din toată lumea, precum cel din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, au cerut cetățenilor să nu le folosească astfel încât cadrele medicale să aibă suficiente resurse. A fost o chestiune de timp până ce au luat o decizie complet opusă și au început să sfătuiască populația să poarte măștile chirurgicale.

femeie-cu-masca-chirurgicala

Studiul a fost realizat cu ajutorul hamsterilor, care au fost împărțiți în două grupuri. Unul a fost infectat cu noul coronavirus, iar celălalt a fost menținut la distanță. Astfel, au aplicat trei scenarii: în primă fază, au acoperit cușca infectată cu măști chirurgicale, a doua fază, când măștile au acoperit subiecții sănătoși, iar cea de-a treia, în care nu s-au folosit măști.

Cifrele vorbesc de la sine. În urma scenariului trei, două treimi din subiecți s-au îmbolnăvit în proporție de 66,7% de coronavirus în mai puțin de o săptămână. În cazul primului scenariu rata de îmbolnăvire a fost de doar 16,7%, iar pentru cel de-al doilea 33%.

În urma experimentului nostru se vede clar că dacă hamsterii sau oamenii infectați, simptomatici sau asimptomatici, poartă mască reușesc să-i protejeze pe ceilalți. Transmiterea se reduce în proporție de 50% dacă măștile sunt purtate în special de persoanele bolnave”, a spus medicul Yuen Kwok-Yung.

Surse: sky.com, sfgate.com, cnbc.com.

Articolul urmator
Studiu global: peste 1 milion de copii și-au pierdut părinții din cauza pandemiei
Studiu global: peste 1 milion de copii și-au pierdut părinții din cauza pandemiei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea lui Robert. Un copil care în 4 ani de viață, a suferit 7 intervenții chirurgicale, peste 20 de anestezii
    Povestea lui Robert. Un copil care în 4 ani de viață, a suferit 7 intervenții chirurgicale, peste 20 de anestezii

    Robert-Mihai, un copil aparent normal și perfect sănătos la naștere. 3 luni mai târziu, o veste devastatoare: complet nevăzător. Urmează o serie de diagnostice greșite, de...

    Ce spune un nou studiu despre purtarea măștilor de copii. Rezultatele sunt neașteptate
    Ce spune un nou studiu despre purtarea măștilor de copii. Rezultatele sunt neașteptate

    Purtarea măștii de protecție în spațiile închise încă mai este obligatorie în România și nu numai. Este o măsură aplicată în toate statele...

    Studiu nou: copiii alăptați au rezultate neurocognitive superioare
    Studiu nou: copiii alăptați au rezultate neurocognitive superioare

    Laptele matern are proprietăți impresionante, fiind considerat cel mai bun aliment pentru bebeluș, întrucât este adaptat perfect nevoilor sale! Conține cantitatea optimă de...

    Studiu: mamele stresate au de două ori mai multe șanse să nască fetițe
    Studiu: mamele stresate au de două ori mai multe șanse să nască fetițe

    Un studiu recent, realizat la Universitatea din Granada (Spania) susține că mamele care sunt stresate înainte de sarcină au de două ori mai multe șanse să nască o fetiță....

    Studiu: Copiii care au mame implicate în activitățile lor au șanse să ajungă mai inteligenți
    Studiu: Copiii care au mame implicate în activitățile lor au șanse să ajungă mai inteligenți

    Cum s-au format trăsăturile noastre de personalitate? Le-am moștenit genetic de la părinți, sau ele s-au dezvoltat sub influența mediului în care am crescut? Un studiu din 2023...

    De ce în camera copilului, la culcare, trebuie să fie întuneric. Un studiu explică
    De ce în camera copilului, la culcare, trebuie să fie întuneric. Un studiu explică

    Lumina are un impact puternic asupra stării noastre de sănătate, influențând puternic ritmurile noastre circadiene și reglând tiparele noastre de somn, precum și alte...

    Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci
    Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci

    Te numeri printre părinții care consideră că animalele de companie nu au ce caută în apropierea bebelușului sau a copilului mic? Ei bine, studiile arată că prezența unui...

    Studiu: părinții care au avut rezultate slabe la matematică în copilărie nu ar trebui să-și ajute copiii la teme. Uite motivul!
    Studiu: părinții care au avut rezultate slabe la matematică în copilărie nu ar trebui să-și ajute copiii la teme. Uite motivul!

    Când vine vorba de matematică, există două categorii de persoane: cei care o iubesc și cei care o urăsc. Dacă faci parte din a doua, specialiștii recomandă să nu-l ajuți pe...

    © 2024 Qbebe