Țăndărică Altfel – un festival pentru toate gusturile, pentru toate vârstele

Țăndărică Altfel – un festival pentru toate gusturile, pentru toate vârstele

Corina Naftanaila

Cu o experiență de peste 7 decenii și cu 100.000 de spectatori anual, Teatrul Țăndărică, cu sprijinul financiar al Primăriei Generale și al Consiliului General al Municipiului București, dorește să împlinească așteptările tuturor celor care s-ar gândi să-i trecă pragul.

tandarica altfelÎn urma unui studiu de piață, realizat pentru a afla preferințele spectatorilor (copii, părinți, educatori, învățători) pentru proiectele și programele noastre, am putut constata diversitatea opțiunilor, dar și predilecția pentru anumite activități educative. Între acestea s-au remarcat:
- Ateliere interactive pe teme legate de povești, spectacole vizionate, animație, joc actoricesc, improvizație și stimularea imaginației copiilor.
- Tratarea unor tematici contemporane de interes în educarea copiilor (relația părinte - copil, subiecte educative de tipul igienă, ecologie, comunicare interculturală, valori legate de toleranță, solidaritate, prietenie.
- Interesul părinților pentru activități legate de creativitate, dar și de educare și informare pentru întărirea siguranței emoționale și sociale a copiilor.

Teatrul Țăndărică încearcă să dea contur acestor preferințe, integrându-le într-un nou eveniment: Festivalului Țăndărică Altfel, 2017, care se va desfășura în perioada 4 - 31 martie.

festivalul tandarica altfelProgramul manifestării va cuprinde, pe lângă foarte multe spectacole:
ATELIERE
• ateliere creative de mini-scenografie, în cadrul Muzeului Teatrului Țăndărică (ca o alternativă educativă, prin divertisment, pentru stimularea imaginației, a puterii de concentrare etc.); copiii vor avea la dispoziție păpuși gata făcute, precum și materiale textile și burete, pe care le vor folosi în realizarea de costume și detalii scenografice după propriile idei.
• Ateliere de improvizație și interpretare pe roluri (coordonate de un actor al Teatrului Țăndărică). Accentul va fi pus pe creativitate, conform categoriilor de vîrstă 3-5 ani, 5-7 ani, 7-9 ani, pe stimularea imaginației și a puterii de concentrare.
• Ateliere de scriere creativă (coordonate de un scenarist/scriitor pentru copii). Li se va antrena imaginația și vor fi capacitați să vină cu propriile idei de povești, lăsându-și creativitatea să fie pusă la încercare.

SESIUNI DE INFORMARE ȘI COMPORTAMENT PREVENTIV
Ne dorim ca tânăra generație să aibă toate informațiile necesare pentru a se dezvolta armonios, intelectual, emoțional, social și civic. Partenerii Festivalului vor oferi, într-o manieră prietenoasă, atât copiilor, cât și părinților soluții, răspunsuri, informații cheie de comportament corect în situații critice.
• Acordarea Primului Ajutor (aproape toți copiii se cred eroi. Nu ne rămâne decât să le insuflăm gustul pentru a face bine și să-i învățăm cum să facă asta corect, salvând vieți).
• Cum ne comportăm corect în situația unui cutremur (un subiect indicat atât pentru copii, cât și pentru părinți).
• Întâlniri cu Pompierii (îi ajută pe cei mici să afle, pe înțelesul lor, ce înseamnă să fii salvator și, totodată, să le dezvolte un comportament preventiv cât mai devreme).
• Întâlniri cu Polițiștii (Copiii vor învăța reguli elementare și semne de circulație, cum să traverseze corect sau pe unde se pot plimba cu bicicleta în siguranță.)
• Cum te înțelegi cu prietenii tăi, animalele de companie? (Vă propunem o prezentare inedită asistată de căței, activități care s-au dovedit a fi pozitive pentru îmbunătățirea abilităților de socializare.
• Cărțile de povești versus Televizorul, întâlniri cu Psiholog Monica Burcea (Poveștile sunt chei pentru descoperirea lumii într-o manieră armonioasă pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor, iar insuflarea dragostei față de citit le va asigura acestora un echilibru bine venit.)

Ce așteaptă Teatrul Țăndărică în schimb? Să aducă, în sălile sale, peste 10.000 de copii, părinți, educatori, învățători la programul Festivalului Țăndărică Altfel!

Articolul urmator
Are păr alb la numai 16 ani. Cu toate astea, se simte mai bine ca niciodată!
Are păr alb la numai 16 ani. Cu toate astea, se simte mai bine ca niciodată!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici
    Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici

    Timpul petrecut cu copii merită toată implicarea şi atenţia ta. Nu este important numai să relaţionezi cu aceştia, ci şi felul în care o faci. Atunci când cei mici simt...

    11 remedii pentru gripa sau raceala micutului tau. Toate sunt la indemana ta!
    11 remedii pentru gripa sau raceala micutului tau. Toate sunt la indemana ta!

    Cand cel mic stranuta, tuseste si ii curge nasucul, parintii se grabesc sa dea fuga la farmacie sau alearga catre dulapiorul cu medicamente, ca sa gaseasca remediul salvator. Pediatrii atrag...

    Pentru toate mamele care au copii diferiți
    Pentru toate mamele care au copii diferiți

    O declarație de dragoste, de la un copil care nu e la fel ca ceilalți copii, către mama lui, așa cum mi-am imaginat-o eu. Ia ce ai nevoie din acest text, dar dacă ar fi să aleg...

    Zodiile protejate în toate domeniile în anul 2024
    Zodiile protejate în toate domeniile în anul 2024

    Șapte zodii se bucură de noroc și protecție divină în anul 2024! Nativii vor simți mai mult ca niciodată intervenția divină atunci când se așteaptă mai puțin. Tu te...

    Zodiile pentru care contează, înainte de toate, aspectul fizic
    Zodiile pentru care contează, înainte de toate, aspectul fizic

    Fiecare dintre noi avem anumite repere în funcție de care ne orientăm când vrem să ne căutăm un partener de cuplu. Spre exemplu, pentru unele persoane contează cel mai mult...

    Singura zodie care se înțelege bine cu toate celelalte zodii
    Singura zodie care se înțelege bine cu toate celelalte zodii

    Dintre toate semnele zodiacale, există unul care este semn mutabil, care este semn de apă, care este incredibil de empatic, care știe când să aibă compasiune, când să...

    Reget că am pus capăt căsniciei mele, cu toate că mă simțeam foarte nefericită
    Reget că am pus capăt căsniciei mele, cu toate că mă simțeam foarte nefericită

    Este normal ca separarea de partener să vină cu o doză de regret sau vinovăție. Doar că, în unele cazuri, regretul e atât de puternic încât ne face să ne...

    Se spune că toate femeile au o aluniță în acest loc. Tu o ai? Iată ce înseamnă
    Se spune că toate femeile au o aluniță în acest loc. Tu o ai? Iată ce înseamnă

    Inițial se credea că este doar un mit: o aluniță așezată frumos pe suprafața încheieturii mâinii stângi sau mâinii drepte. Însă, pentru că acum, iată,...

    © 2024 Qbebe