Tehnica de 5 minute prin care adormi imediat!

Tehnica de 5 minute prin care adormi imediat!

Corina Naftanaila

Un somn de calitate este cheia pentru buna dispoziție de a doua zi și capacitatea completă de a îndeplini orice sarcină. Majoritatea persoanelor au probleme cu odihna, însă există o tehnică simplă care face ca somnul să se instaleze în doar câteva minute.

tehnica de adormitCine nu își dorește un somn odihnitor de 8 sau 9 ore în fiecare noapte. Foarte puțini sunt aceia care reușesc să ajungă la această performanță, dar cu ajutorul unei tehnici foarte simple acest lucru va fi posibil pentru oricine. Este vorba despre conștientizarea fiecărei senzații din corp și acceptarea lor ca formă terapeutică. Aceasta este de fapt o meditare asupra propriilor sentimente și manifestări, care din câte se pare ajută la dobândirea unei stări relaxare și la eliberarea oricăror frământări din timpul zilei.

Experții sunt de părere că această formă de meditație servește drept somnifer natural. Cel putin, asta au descoperit în anul 2015 cercetătorii de la Universitatea Massachusetts, în timpul unui studiu efectuat pentru a descoperi efecte pe care meditația le are asupra calității somnului. Astfel, s-a descoperit că această tehnică rărește episoadele de insomnie și ajută chiar la relaxare.

Cu ajutorul acestei tehnici somnul se va instala în doar câteva minute. Se execută de regulă în pat, într-o poziție cât mai relaxată. Astfel, trebuie să închizi ochii și să începi să treci în revistă toate senzațiile din corp, de la degetele de la picioare până în creștet. Făcând asta, se eliberează orice tensiune, chiar și cele încă neresimțite.

Surse: goodhousekeeping.com, jamanetwork.com, time.com.

Articolul urmator
O prezentatoare celebră de știri a născut singură, în baia de acasă, după un travaliu de doar 13 minute
O prezentatoare celebră de știri a născut singură, în baia de acasă, după un travaliu de doar 13 minute

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației
    Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației

    Fiecare naștere reprezintă un miracol, fie că vorbim de cea naturală, sau de cea prin cezariană. Cu toate acestea, femeile care nasc prin cezariană sunt mai puțin implicate în...

    Cum adormi un bebeluș în câteva secunde? Trucul ingenios al unei bone a făcut înconjurul lumii
    Cum adormi un bebeluș în câteva secunde? Trucul ingenios al unei bone a făcut înconjurul lumii

    Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă majoritatea proaspeților părinți, în primele luni de viață ale bebelușului, este somnul. Somnul are un rol extrem de...

    Tehnica de stăpânire a tantrumurilor cu care o mamă a cucerit părinții de pe TikTok
    Tehnica de stăpânire a tantrumurilor cu care o mamă a cucerit părinții de pe TikTok

    Una dintre cele mai mari provocări din viața unui părinte este aceea de a învăța cum să facă față cu succes crizelor de tantrum ale copilului. O mămică din SUA a devenit...

    Diversificarea alimentației: 6 piureuri gata în 6 minute pe care până și tații le pot pregăti
    Diversificarea alimentației: 6 piureuri gata în 6 minute pe care până și tații le pot pregăti

    Prima modalitate de a-l introduce pe micuțul tău în universul diversificării alimentației este să-i oferi piureuri. Ține cont de recomandarea unui medic pediatru și,...

    Călătoria de 25 de minute cu mașina care m-a schimbat radical ca părinte
    Călătoria de 25 de minute cu mașina care m-a schimbat radical ca părinte

    Uneori, chiar și cele mai banale momente pot face o diferență enormă în viața cuiva. Asta s-a întâmplat și în cazul acestei mame, care s-a așezat la volanul...

    3 simptome la copii pentru care trebuie să chemi doctorul imediat
    3 simptome la copii pentru care trebuie să chemi doctorul imediat

    Când trebuie să mergem cu copilul la medicul pediatru? La primul strănut sau după 3 zile de febră? Ce semnale de alarmă trebuie să determine părintele să pună imediat...

    6 semne de autism la fete pe care specialiștii nu le descoperă imediat
    6 semne de autism la fete pe care specialiștii nu le descoperă imediat

    Atunci când vine vorba despre autism, nici un copil nu e la fel cu alt copil. Uite 6 semne subtile, mai puțin cunoscute, care apar în cazul autismului la fete. Acestea ne sunt...

    De ce se trezește copilul imediat ce adoarme părintele? Explicația unui expert în somnul la cei mici
    De ce se trezește copilul imediat ce adoarme părintele? Explicația unui expert în somnul la cei mici

    Somnul copiilor este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă părinții. Cu siguranță, nu de puține ori ți s-a întâmplat că după ce ai reușit să...

    © 2024 Qbebe