Profesorul Robert Kelly a devenit tăticul momentului. Acesta a fost întrerupt de copiii săi în timpul unui interviu acordat pentru BBC, lucru ce i-a adus popularitatea. Momentul amuzant în care fiica sa de 4 ani, Marion și fiul său de 9 luni, James, au intrat peste tatăl lor a făcut deliciul publicului. Desigur, piesa de rezistanță a fost apariția soției lui Robert, Jung-a Kim, care încerca disperată să-și scoată copiii din camera în care profesorul purta o discuție despre problemele guvernului corean.
"A fost un amestec de jenă, amuzament și surpriză și cred că și iubire și afecțiune", a spus Robert despre sentimentele pe care le-a avut la vederea filmulețului. "Ni se întâmplă des asta, deși nu în timpul unui interviu ca acesta. Asta a fost prima dată. Fac televiziune de mult timp și asta nu s-a mai întâmplat. Evident", a continuat tăticu, într-un interviu acordat celor de la BBC.
Filmulețul a stârnit valuri de amuzament în rândul internauților, dar și o serie de speculații, pe care bărbatul a dorit să le clarifice. Aparent, s-a vehiculat faptul că bărbatul nu s-a ridicat de la birou pentru că nu purta pantaloni, lucru neadevărat. De asemenea, intervenția soției sale i-a făcut pe mulți să creadă că femeia era bona copiilor, nicidecum soția profesorului. "Sper doar ca oamenii să privească video-ul și să nu mai dea curs discuțiilor. Nu sunt bona, deci sper că vor înceta să spună asta", a declarat soția lui Robert Kelly.
Atât Robert cât și Jung-a Kim au fost nevoiți să ia o pauză de la activitatea de pe rețelele de socializare, din cauza impactului pe care video-ul l-a avut pe internet. Și-au închis chiar și telefoanele, neputând face față multitudinii de reacții. Deși au existat și așa-zise "guri rele", familia Kelly a primit foarte multe reacții pozitive.
Surse: independent.co.uk, huffingtonpost.com, news.com.au.
Sursa foto: news.com.au.