Un copil de 4 ani a fugit de acasă pentru că părinții se certau. A fost găsit de poliție rătăcind pe străzi

Un copil de 4 ani a fugit de acasă pentru că părinții se certau. A fost găsit de poliție rătăcind pe străzi

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Polițiștii din Cagliari (Italia) au găsit rătăcind pe străzi un copil de 4 ani, care plângea și căuta ajutor.

Copilul este al unei familii de români și a fost observat de o patrulă de carabinieri, care au demarat îndată căutările pentru a-i găsi familia. Carabinierii au fost alertați anterior de polițiștii stației Stampace din Compagnia di Cagliari.

Baietel stand trist pe strada

Odată ce a fost găsit, copilul a fost dus la un loc sigur și readus la domiciliul său după demersurile de identificare ulterioare.

Părinții copilului sunt amândoi de origine română, au vârsta de 31, respectiv 37 de ani și mai au alți doi copii, de 9 și 14 ani. Polițiștii au constatat că aceștia erau singuri acasă și, după ce au fost găsiți, părinții lor au fost acuzați de abandon. În legătură cu copilul de 4 ani,autoritățile au afirmat că acesta fugise de acasă după o ceartă dintre părinți.

Până în prezent, presa italiană nu a dat informații referitoare la faptul dacă minorii au fost duși sau nu într-un centru de specialitate.

Surse:
www.observator.tv, www.stirilekanald.ro, www.stiridiaspora.ro

Articolul urmator
O fată de 12 ani care dispăruse de acasă a fost găsită cu un bărbat de 29 de ani pe care l-a cunoscut pe Internet
O fată de 12 ani care dispăruse de acasă a fost găsită cu un bărbat de 29 de ani pe care l-a cunoscut pe Internet

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu îmi las fiica de 11 ani să meargă singură la școală, deși are de traversat doar 2 străzi. De ce? Pentru că am fost agresată când eram de vârsta ei
    Nu îmi las fiica de 11 ani să meargă singură la școală, deși are de traversat doar 2 străzi. De ce? Pentru că am fost agresată când eram de vârsta ei

    ”Ai de gând să duci fata de mână până la facultate?” este doar una din replicile pe care le aud de la părinții care își lasă copiii singuri la...

    Prima dată când am plecat de acasă fără copil a fost când el a împlinit patru ani
    Prima dată când am plecat de acasă fără copil a fost când el a împlinit patru ani

    Când devii mămică, îți vine extrem de greu să te desparți de puiul tău, chiar și pentru câteva ore. Chiar daca știi că cel mic vă rămâne pe mâini...

    Fiica mea a fost rapită din spital cand avea 3 zile. Am găsit-o dupa 17 ani, însă coșmarul abia a început
    Fiica mea a fost rapită din spital cand avea 3 zile. Am găsit-o dupa 17 ani, însă coșmarul abia a început

    Privindu-și fiica nou-născută, tânăra mămică Celeste Nurse a simțit un val de dragoste și s-a gândit cu emoție la frumoasa cameră pe care o decorase pentru fetița ei...

    Vecinii mei au un copil mega-zgomotos. Să depun plângere la poliție?
    Vecinii mei au un copil mega-zgomotos. Să depun plângere la poliție?

    O utilizatoare de Reddit din România, exasperată de copilul vecinilor ei, a recurs la această platformă pentru a primi sfaturi cu privire la ce ar trebuie să facă. Iată ce scrie...

    O femeie din Piatra Neamț a murit după ce a născut acasă cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook
    O femeie din Piatra Neamț a murit după ce a născut acasă cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook

    Tragedie în Piatra Neamț: o femeie în vârstă de 42 de ani a decedat din cauză că a născut acasă, cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook. Medicii se folosesc de...

    Mi-am denunțat sora la poliție pentru că mi-a alăptat copilul pe ascuns
    Mi-am denunțat sora la poliție pentru că mi-a alăptat copilul pe ascuns

    O mamă de peste hotare a denunțat-o pe sora sa la poliție, deoarece aceasta i-a alăptat bebelușul nou–născut fără să-i spună. A fost internată 3 zile în spital, timp...

    A fost furată din tren când era doar o copilă! Și-a regăsit părinții după 20 de ani
    A fost furată din tren când era doar o copilă! Și-a regăsit părinții după 20 de ani

    În afară de numeroase clipe grele, de provocări ce par imposibil de trecut, viața ne poate pune și în fața unor miracole. Așa s-a întâmplat și pentru un cuplu...

    Și-au pierdut părinții într-un accident. Povestea celor 7 frați orfani care și-au găsit o nouă familie pe Facebook
    Și-au pierdut părinții într-un accident. Povestea celor 7 frați orfani care și-au găsit o nouă familie pe Facebook

    După ce părinții lor au decedat într-un accident de mașină, șapte frați din SUA s-au bucurat de o nouă șansă: au ajuns să aibă din nou parte de dragostea unei familii....

    © 2024 Qbebe