Din grija pentru copilul tau

Vouchere de 1.100 de lei pentru elevii din România. Cum le pot primi

Un nou proiect implementat de către Primăria Capitalei oferă elevilor vouchere în valoare de 1.100 lei pentru aparatele dentare. Cerința principală care permite elevilor să beneficieze de aceste vouchere este să se încadreze în categoria de vârstă 7-16 ani.

Proiectul, denumit „SMILE-Mobile" a fost aprobat în şedinţa CGMB de joi și dispune de un buget de aproape 2,3 milioane de lei şi se va derula prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

În urma hotărârii de aprobare a proiectului se lansează următoarea declarație: „Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de lei elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti, sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin şase luni înaintea depunerii cererii de aplicare în proiectul pentru montarea de aparate ortodontice mobile".

fetita cu aparat dentar in natura

Anul 2018 a venit și el la rândul său cu un proiect de această natură denumit „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti". Ca urmare a acestui lucru, prin intermediul noului proiect din 2019 vor avea întâietate elevii care, deși, au depus cererea pentru anul 2018, nu au reușit să beneficieze de voucherele gratuite.

În 30 de zile de la aprobarea proiectului de către CGMB, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului.

Surse: mediafax.ro, stiri.tvr.ro, edupedu.ro

10 lei pe zi pentru elevii fără absențe. În ce condiții pot accesa banii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mamele din România care alăptează în public nu mai pot fi evacuate. Amenzi de până la 2000 de lei!
    Mamele din România care alăptează în public nu mai pot fi evacuate. Amenzi de până la 2000 de lei!

    Luni, 23 aprilie 2018, Senatul a adoptat un proiect de lege conform căruia persoanele care evacuează o mamă care își alăptează copilul într-un spațiu public sunt pasibile...

    Copiii născuți după o anumită dată pot primi 500 de euro la împlinirea vârstei de 16 ani
    Copiii născuți după o anumită dată pot primi 500 de euro la împlinirea vârstei de 16 ani

    Conform legii educației naționale, copiii născuți după o anumită dată pot primi 500 de euro la împlinirea vârstei de 16 ani. Care sunt condițiile pentru acordarea acestei sume de...

    Concurs WorldofToys și Qbebe! Câştigă 3 vouchere!
    Concurs WorldofToys și Qbebe! Câştigă 3 vouchere!

    În perioada 23 ianuarie - 5 februarie 2017, Qbebe organizează un concurs desfășurat în parteneriat cu WorldofToys!Poți câștiga unul dintre cele 3 vouchere oferite de...

    Bunicii ar putea primi bani de la stat, dacă își iau nepoții în grijă
    Bunicii ar putea primi bani de la stat, dacă își iau nepoții în grijă

    Conform unui nou proiect legislativ, bunicii ar putea, din anul următor, să primească o indemnizație pentru creșterea și îngrijirea nepoților.

    Cum calmăm durerile de dinți ale bebelușului? Secretul testat de peste 2000 de mame din România
    Cum calmăm durerile de dinți ale bebelușului? Secretul testat de peste 2000 de mame din România

    Apariția primilor dinți este motiv de bucurie pentru părinți, acesta fiind un alt semn că bebelușul se bucură de o dezvoltare normală. Cu toate astea, este un episod dureros și...

    Bullying-ul, interzis prin legea educatiei. Evaluare psihologica pentru victime, dar si pentru agresori. Ce NU mai au voie elevii sa faca
    Bullying-ul, interzis prin legea educatiei. Evaluare psihologica pentru victime, dar si pentru agresori. Ce NU mai au voie elevii sa faca

    Bullying-ul a fost interzis in scoli, gratie modificarii Legii Educatiei nationale nr. 1/2011. Astfel, potrivit modificarilor, Legea educatiei defineste ca violenta psihologica-bullying...

    Consultații online pentru gravidele din România printr-o aplicație de mobil
    Consultații online pentru gravidele din România printr-o aplicație de mobil

    Bucuria de a deveni mămică este imensă, dar alături de ea te vei întâlni și cu mai multe griji. Pentru a te simți permanent în siguranță în perioada sarcinii...

    © 2019 Qbebe