Dacă copilul a primit o recomandare de antibioterapie și varsă antibioticul imediat după administrare sau în primele 15 minute, eventual dacă acesta se regăsește în lichidul de vărsătură, doza de antibiotic se va administra din nou.
În general antibioticul se administrează cu apă. Dacă suspensia nu este agreată de către sugar/ copil se poate încerca administrarea acestuia cu un lichid îndulcit sau, dacă copilul este mai mare de 5 ani, se poate încerca administrarea capsulelor.
Decizia de a readministra antibioticul ar trebui să ia în considerare: riscul de supradozare, severitatea bolii, durata tratamentului medicamentos, forma farmaceutică a medicamentului dar, oricum, consensul internațional este că nu se va readministra dacă vărsătura a apărut în mai mult de 60 minute.
Dacă copilul nu tolerează antibioticul se poate lua legătura cu medicul pentru înlocuirea acestuia sau, dacă copilul prezintă vărsături incoercibile și starea generală este alterată este de preferat administrarea injectabilă a antibioticului sub supraveghere medicală.
Febra este un simptom care poate însoți multe afecțiuni (infecțioase sau nu) și în general nu tratăm simptome, ci tratăm cauza care le-a determinat.
Dacă este certă o infecție bacteriană (demonstrată prin analize de sânge sau culturi) sau, în lipsa acestora, medicul presupune o suprainfecție bacteriană atunci se poate iniția antibioterapie.
Atitudinea clasică, dacă nu există semne clare de infecție bacteriană și starea pacientului o permite, este cea de expectativă timp de 72 ore. Dacă febra persistă se vor efectua investigații pentru stabilirea etiologiei, eventual a bacteriei implicate.
Absorbția gastrointestinală a antibioticelor este influențată de mai mulți factori, printre care: forma farmaceutică, aciditatea gastrică, prezența/absența alimentelor în stomac, tranzitul intestinal accelerat sau încetinit, administrarea concomitentă de mai multe medicamente.
În funcție de farmacodinamica produsului există antibiotice care se administrează pe stomacul gol (majoritatea), altele care se pot administra concomitent cu alimentele (prezența acestora în stomac crescându-le chiar absorbția).
Sunt clase de antibiotice (spre ex: tetraciclinele și chinolonele) care nu trebuiesc administrate cu alimente fortifiate în calciu (lapte, unt) deoarece acestea le scad absorbția.
Pe de altă parte, există studii care arată că lactatele fermentate (iaurt) ar putea fi benefice florei intestinale distruse de antibiotic și ar scădea incidența diareei postantibioterapie. Este bine totuși ca acesta să fie administrat la 2 ore distanță de antibiotic (la fel ca probioticele).
În ceea ce-i privește pe sugarii alimentați exclusiv cu formule de lapte, ar fi impropriu să le facem recomandarea să nu consume lapte, putem eventual să administrăm antibioticul cu apă, între mese.
Cu toții (medici și părinți) ne-am confruntat la un moment dat cu necesitatea administrării unui antibiotic copilului care, pe lângă efectul său important de distrugere a agentului patogen, are și efecte adverse (alergii, toxicitate hepatică, diaree, candidoză intestinală etc.).
O consecință, care nu este de neglijat, este distrugerea microbiotei intestinale (acele bacterii benefice din intestin), alterarea permeabilității intestinale și afectarea sistemului imun enteric.
De aceea o atitudine importantă dupa efectuarea tratamentului (mai ales dacă sunt utilizate frecvent antibiotice sau pe perioade îndelungate) este refacerea microflorei intestinale care ajută la restabilirea răspunsului imun de la nivel intestinal. Acest lucru este mai important decât utilizarea unor scheme agresive de stimulare a sistemului imun.
De asemenea, utilizarea cu responsabilitate a antibioticelor, doar la indicația medicului și sub supravegherea acestuia, în doza și durata stabilită de ghiduri pentru afecțiunea respectivă poate preveni apariția rezistenței bacteriene (acea adaptare a microbilor care le permite să lupte împotriva antibioticului). Rezistența bacteriană ar putea fi interpretată greșit drept o scădere a imunității organismului, ea fiind de fapt datorată utilizării intempestive, dese, fără motiv, în cure neadaptate infecției a antibioticelor.
Foarte rar tratamentul antibiotic poate să scadă numărul leucocitelor din sânge care luptă împotriva infecțiilor. În general acestea revin la normal după încheierea tratamentului.
Multe din medicamentele administrate se elimină prin excreție urinară sau metabolizare hepatică (altele prin salivă, lapte matern sau respirație). De aceea funcția acestor organe, a ficatului, a bilei și a rinichiului este importantă pentru întregul proces farmacologic. Riscul de toxicitate este mai mare la cei cu afectare renală, biliară sau hepatică, de aceea dozele trebuie adaptate.
De asemenea este important timpul de eliminare biologică al medicamentului (spre exemplu pentru azitromicină poate fi de 60 ore).
Sunt studii care arată ca o săptămână de antibioterapie (perioada medie de administrare pentru majoritatea infecțiilor bacteriene) poate modifica microbiota intestinală pentru aproximativ 1 an. Antibioticul nu știe să facă diferența între bacteriile patogene care determină infecția și cele benefice din organism (din cavitatea bucală, intestin), de aceea le distruge și pe acestea. La nivel intestinal, în cazul apariției scaunelor moi sau diareei, echilibrul se poate restabili prin administrarea probioticelor (microbi vii benefici) sau a alimentelor cu acțiune pre si probiotică. Astfel de alimente probiotice sunt alimentele fermentate (iaurt), alimentele bogate în fibre (cereale integrale, orez brun, fasole, linte, mazăre, broccoli) utilizate după terminarea tratamentului, nu în timpul acestuia deoarece pot reduce absorbția antibioticului, alimente cu acțiune prebiotică (cacao ale cărui polifenoli înmulțesc bifidobacteriile și lactobacilii din intestin). Aceste alimente sunt folositoare dar nu totdeauna suficiente pentru refacerea florei intestinale distruse de aceea asociem frecvent și pe timp îndelungat probiotice sau mai bine prebiotice (carbohidrați pe care organismul nu îi poate digera și care servesc drept hrană pentru probiotice) și probiotice (împreună se numesc simbiotice).
Un probiotic foarte util, demonstrat prin studii că reduce diareea postantibioterapie este Saccharomyces Boulardii (o ciuperca benefică, care nu este microb și nu poate fi distrus de antibiotic).
Scăderea apetitului la copilul bolnav este determinată în esență de boală, mai puțin de utilizarea medicamentelor. Dar și utilizarea antibioticelor ar putea determina fatigabilitate, oboseală, modificări ale gustului (cum ar fi claritromicina), disconfort digestiv (greață, vărsături, dureri abdominale, diaree) care ar putea să-i scadă micuțului pofta de mâncare. În general apetitul se restabilește după terminarea tratamentului și stoparea infecției, dar este recomandată ulterior o alimentație bogată în legume și fructe crude.
Intervalul de administrare al antibioticelor este dat de durata cât acestea rămân active în organism, adică a timpului de înjumătățire al acestora (după acest timp înseamnă că nu a mai rămas suficientă substanță activă în oraganism pentru a avea efect).
Deci este important să respectăm modul de prescriere al medicamentului de către doctor pentru a obține efectul scontat. Administrarea la intervale necorespunzătoare este unul din motivele eșuării tratamentului și al obținerii rezistenței la antibiotic.
Excesul utilizării antibioticelor determină în primul rând rezistența microbilor la acestea și este mult mai ușor să creăm rezistență la antibioticele existente decât să descoperim clase noi de antibiotic.
În plus, crește susceptibilitatea la infecții cu cât organismul este expus mai des la antibiotic, în principal în primii ani de viață când sistemul imunitar este în formare.
Există studii în ultimii ani legate de riscul de obezitate la copiii tratați timpuriu (din primele luni) sau repetat în primii ani cu antibiotice. Flora pacienților obezi diferă ca și compoziție de cea a pacienților normoponderali, acest lucru constatându-se în special la băieți. Obezitatea la copii poate determina importante probleme de sănătate (boli cardiovasculare, diabet zahatat tip II).
De asemenea, administrarea precoce a antibioticelor este legată și de creșterea riscului de astm la pacienții cu predispoziție genetică, la aceasta contribuind probabil tot disbioza intestinală. În plus, există un risc crescut (la cei tratați cu mai mult de 7 cure de antibiotic în primele 12 luni de viață) de dezvoltare a unor boli gastrointestinale ( ex boala Crohn), cancer de intestin în perioada de adult sau artrita idiopatică juvenilă.
Antibioticele nu pot distruge virusurile pentru că acestea au o structură diferită și un mod de replicare (înmulțire) diferit de cel al bacteriilor.
Antibioticele atacă peretele, capsula bacteriilor, împiedică reproducerea acestora, ele se adresează exclusiv acestora și nu au niciun efect (adică nu împiedică) pe replicarea virala. Este ca și cum ai da o pastilă de inimă pentru a trata ficatul.
Antibioticele reprezintă o linie importantă și salvatoare de tratament în infecțiile bacteriene la copii. În primul rând, cel mai important lucru înainte de prescrierea antibioticului este obiectivarea infecției bacteriene (prin analize de sânge sau cultură). Pentru împiedicarea rezistenței bacteriene este esențiala alegerea corectă a antibioticului după determinarea germenului (conform antibiogramei), este importantă durata și doza corespunzătoare (stabilită în grame pe kilogram corp la copil). Medicul prescrie antibioticul indicat de ghiduri pentru boala respectivă ținând însă cont și de patternul rezistenței bacteriene din zona respectivă.
De asemenea, sunt luate în considerare vârsta pacientului, vârstele extreme (sugarul mic spre exemplu) fiind mai susceptibile la infecții. Pacientii cu boli cronice preexistente (cardiovasculare, respiratorii, renale, diabet) sau imunocompromiși (cu leucemii, tumori) trebuie tratați prompt deoarece riscul de complicații este mai mare. Pot fi importante starea clinică a pacientului la momentul respectiv, durata de evoluție a bolii până la prezentarea la medic, resursele pentru formularea unui diagnostic corect.