Au trecut aproape 5 ani de când Serena Williams a adus-o pe lume pe fiica ei, Alexis Olympia. Puțină lume știe, însă, că îndrăgita jucătoare te de tenis a suferit complicații grave la naștere și că a fost la un pas să își piardă viață. Serena povestește că era să moară din cauza unei embolii pulmonare:
„Corpul meu a aparținut tenisului pentru atât de mult timp. Am ținut în mâini prima rachetă la vârsta de 3 ani și am jucat primul meu meci la profesioniști la 14 ani. Acest sport m-a sfâșiat: Mi-am rupt gleznele, mi-am rupt genunchii, am jucat cu călcâiul lui Ahile bandajat și am renunțat la mijlocul jocului din cauza unor spasme la spate. Am suferit toate leziunile imaginabile și îmi cunosc corpul. Dar nimic nu m-a pregătit pentru ce avea să urmeze după nașterea fiicei mele”, povestește sportiva pe elle.com.
Citește și: Jucătoarea de tenis Serena Williams şi soţul ei, Alexis Ohanian , au devenit părinţi!
Serena Williams a aflat că este însărcinată cu doar două zile înainte de Australian Open 2017. Ea povestește că și-a făcut 6 teste de sarcina într-o singură după-amiază și că toate au ieșit pozitive.
„Când am aflat că sunt însărcinată, cu două zile înainte de Australian Open 2017, corpul meu deja începuse să sufere modificări. Scopul său, în ceea ce îl privea, era să crească și să hrănească acest copil care se materializase, aparent, neplanificat. Nu putea să îi spun lui Alexis (n.red.: Ohanian, soțul Serenei Williams) că urmează să devină tată prin telefon, așa că i-am spus să zboare imediat la Melbourne. Când a ajuns aici, i-am înmânat o pungă de hârtie plină cu șase teste de sarcină pozitive, pe care le făcusem într-o singură după-amiază.
Desigur, faptul că eram însărcinată nu însemna că nu puteam juca tenis. A trebuit să concurez la opt săptămâni de sarcină. Nu eram sigură cum va decurge Openul; în timpul antrenamentelor, eram tot mai obosită între seturi. În fiecare dimineață eram totuși hotărâtă să joc repede și cât mai bine înainte să mă doboare căldura din Melbourne. Am câștigat șapte meciuri, toate în seturi directe”, a povestit Serena Williams.
Primul trimestru nu a fost ușor pentru Serena Williams, care povestește că a avut dureri de cap și un gust metalic în gură. Cu toate acestea, ea spune că i-a plăcut să fie însărcinată, mai ales că se bucura de atenție pozitivă, atenție cu care nu era obișnuită, fiindcă până atunci era deseori criticată de presă:
„Primul trimestru mi-a adus dureri de cap și un gust metalic ciudat în gură, dar, per total, am avut o sarcină minunată. Cred că sunt una dintre acele femei cărora le place să fie însărcinate; m-am bucurat de atenția pozitivă. Eu sunt obișnuită să primesc atenție negativă din partea presei și a criticilor, dar de dată asta a fost diferit. M-am acomodat cu un nou mod de a fi. Eram relaxată că nu mai jucăm: stăteam în casă și era minunat. Aveam încă multă treabă de făcut, dar atenția mea s-a restrâns la a mă menține sănătoasă pentru copil”, a mai scris jucătoarea de tenis.
Majoritatea viitoarelor mămici se gândesc cu groază la durerile din timpul travaliului, dar nu și Serena Williams, care povestește că i-a plăcut să își simtă corpul încercând să împingă copilul afară:
„Nu mă întrebați de ce, dar eram obsedată să nasc în septembrie, așa că i-am amânat pe doctori când au vrut să mă inducă la sfârșitul lui august. În cele din urmă m-am dus pe 31 august, iar ei mi-au dat mică pastilă pentru a pune lucrurile în mișcare. Contracțiile au început la scurt timp după aceea și a fost grozav! Știu că nu asta ar trebui să spună oamenii, dar mie mi-a plăcut să fiu în travaliu. Mi-au plăcut crampele. Îmi plăcea să-mi simt corpul încercând să împingă copilul afară. Nu îmi făcusem epidurală; pentru a trece peste asta, îmi foloseam respirația și toate tehnicile pe care le învățasem la cursurile prenatale.
În dimineața următoare, contracțiile veneau mai greu și mai repede. Cu fiecare dintre ele, ritmul cardiac al bebelușului meu se prăbușea. Eram speriată. M-am gândit că probabil ar trebui să fac o epidurală, dar nu am făcut-o. De fiecare dată când ritmul cardiac al bebelușului scădea, asistentele veneau și îmi spuneau să mă întorc pe o parte. Ritmul cardiac al bebelușului creștea din nou și totul părea în regulă. Aveam o altă contracție, iar ritmul cardiac al bebelușului scădea din nou, dar mă întorceam pe spate și ritmul creștea din nou, și așa mai departe și tot așa”, a mărturisit Serena.
Citește și: Serena Williams poartă hăinuțele fiicei ei de 2 ani. Sportiva este într-o formă de invidiat
Serena Williams mărturisește că și-a dorit enorm să nască natural, fără epidurală, însă din cauza ritmului cardiac scăzut al bebelușului, medicii au decis că este nevoie de o cezariană astfel încât atât sportiva, cât și copilul, să supraviețuiască:
„În afara sălii de nașteri, se desfășurau ședințe fără mine - soțul meu ținea „conferințe” cu medicii. În acest moment, eram mai mult decât pregătită pentru epidurală, dar după 20 de minute, medicul a intrat, s-a uitat la mine și a spus: „Îți facem cezariană”. Mi-a spus clar că nu era timp pentru epidurală. Mi-a plăcut încrederea ei; dacă mi-ar fi dat de ales între a împinge mai mult sau o operație, aș fi fost ruinată. Nu mă pricep să iau decizii. În acel moment, ceea ce aveam cea mai mare nevoie era acea direcție calmă și afirmativă. Deoarece era primul meu copil, îmi doream foarte mult să nasc pe cale vaginală, dar mi-am zis: „Am avut atâtea operații, ce mai contează încă una?”, a povestit Serena.
„În 2010, am aflat că aveam cheaguri de sânge în plămâni - cheaguri care, dacă nu ar fi fost depistate la timp, ar fi putut să mă ucidă. De atunci, am trăit cu teamă că vor reveni. Nu a fost o întâmplare singulară; am un risc ridicat de formare de cheaguri de sânge. Am întrebat o asistentă: ”Când încep perfuzia de heparină? Nu ar trebui să o iau acum?”.
Nimeni nu asculta cu adevărat ceea ce spuneam. În tot acest timp, aveam dureri îngrozitoare. Nu mă puteam mișcă deloc - nici picioarele, nici spatele, nimic. Am început să tușesc. Asistentele m-au avertizat că dacă tușesc s-ar putea să-mi rupă copcile, dar nu m-am putut abține. Tusea s-a transformat într-una chinuitoare. De fiecare dată când tușeam, dureri ascuțite îmi străbăteau rana. Nu mai puteam respiră. Tușeam pentru că pur și simplu nu puteam să iau suficient aer. Am luat un prosop, l-am înfășurat și l-am pus peste incizia mea. Cu siguranță, am tușit atât de tare încât mi s-au rupt copcile. Am intrat în prima mea operație după cezariană pentru a fi cusută din nou.
După aceea, m-am gândit: „Ei bine, acum totul este în regulă”. Nu mi-am dat seama că această va fi prima din multe operațîi. Nu tușeam degeaba; tușeam pentru că aveam o embolie, un cheag într-una dintre arterele mele. Medicii aveau să descopere, de asemenea, un hematom în abdomenul meu, apoi și mai multe cheaguri care trebuiau să fie împiedicate să se deplaseze spre plămânii mei. Cel puțin așa scrie în raportul medical. Pentru mine, a fost doar un maraton de operațîi, una după altă”, a mai povestit Serena.
Serena Williams a povestit că la scurt timp după cele două operații, a fost nevoită să convingă cadrele medicale că are nevoie de o tomografie computerizată pentru a vedea dacă mai sunt cheaguri de sânge. Inițial, asistenta nu fost de acord, crezând că sportivă delirează. Apoi, tot la insistențele Serenei, aceeași asistentă l-a sunat pe medic. În cele din urmă, sportivei i s-a făcut tomografia în urmă căreia s-a aflat că această, într-adevăr, avea un cheag de sânge în plămâni:
„A trebuit să fac o a două operație. Când m-am trezit după acea intervenție, în camera de spital cu părințîi și socrii mei, am simțit că sunt pe moarte. Ei încercau să vorbească cu mine, iar eu nu mă gândeam decât: "Sunt pe moarte, sunt pe moarte. Oh, Doamne." Chiar am crezut că voi leșina. M-am ridicat cumva și m-am dus în cealaltă cameră pentru că nu voiam că mama mea să se îngrijoreze. Nu voiam să mă audă; ea este cea mai îngrijorată persoană din lume.
În cealaltă cameră, am vorbit cu asistentă. I-am spus: „Trebuie să-mi fac o tomografie computerizată a plămânilor bilateral și apoi trebuie să mă pun pe perfuzie cu heparină.”. Ea a spus: „Cred că toate medicamentele astea te fac să delirezi”. I-am spus: „Nu, vă spun ce am nevoie: Am nevoie de o radiografie imediat, cu substanță de contrast. Vă spun că de asta am nevoie”. În cele din urmă, asistență a sunat-o pe doctorița mea, care m-a ascultat și a insistat să verificăm. M-am luptat din greu și am ajuns să fac o tomografie computerizată. Îi sunt atât de recunoscătoare. S-a descoperit că, într-adevăr, aveam un cheag de sânge în plămâni și trebuiau să introducă un filtru în venele mele pentru a sparge cheagul înainte că acesta să ajungă la inimă.
Operația numărul trei. Ceva ce nu am știut niciodată: sportivii au vene mai mari. Am stat mult timp sub anestezie pentru că nu au găsit un filtru care să se potrivească în venele mele. Acest filtru care se potrivește la orice alt pacient nu se potrivea la mine. Alexis a vrut să plece acasă, dar au găsit un alt cheag de sânge. Operația numărul patru. Inutil să mai spun că eram epuizată. În ciuda faptului că am luptat pentru asta, nu mi-a plăcut să fiu sub perfuzie cu heparină. Voiam doar să fiu cu copilul meu”, a mai povestit Serena.
„În Statele Unite, femeile de culoare au de aproape trei ori mai multe șanse de a muri în timpul sau după naștere. Multe dintre aceste decese sunt considerate de către experți că putând fi prevenite. Faptul că am fost ascultată și tratată în mod corespunzător a fost diferența dintre viață și moarte pentru mine; știu că aceste statistici ar fi diferite dacă instituțiile medicale ar ascultă experiența fiecărei femei de culoare”, a mai menționat această.
Serena povestește cum au decurs zilele de după externare și spune că, deși în timpul sarcinii nu a simțit nicio conexiune cu fiica ei, după ce această a venit pe lume nu își mai dorea să o lase din brațe:
„O săptămână mai târziu, am părăsit în sfârșit spitalul cu Olympia în brațe. În decurs de șapte zile, trecusem prin patru operații succesive, inclusiv cezariană. Corpul meu, întreaga mea ființă, era atât de obosită în acel moment. Când am ajuns prima dată acasă, nu puteam să merg pe alee. Când am ajuns în cele din urmă la un copac la jumătatea aleii, a fost un mare obstacol pentru mine. Toți cei din familia mea m-au încurajat, spunându-mi: „Te descurci foarte bine!". Probabil că îi durea pe dinăuntru, dar totuși toți se purtau că și cum nimic nu era în neregulă.
Tatăl meu a fost atât de încurajator, spunând: „Uite, ai reușit!". Asta, după ce m-a antrenat ani de zile, tot dur și necruțător. Mă bucur că nu m-au lăsat să văd cât de rău era cu adevărat. În ciuda corpului meu distrus - și a faptului că nu am putut alăpta prea mult - a fost uimitor să mă conectez cu Olympia în sfârșit; a fost atât recompensă, cât și validarea pentru tot ceea ce am trăit”, a mai adăugat îndrăgita sportivă.
„Aveam emoții în legătură cu întâlnirea cu copilul meu. De-a lungul sarcinii, nu am simțit niciodată o conexiunecu ea. Deși îmi plăcea să fiu însărcinată, nu am avut acel moment uimitor de „Oh, Doamne, acesta este copilul meu”. Niciodată. Este ceva despre care oamenii nu vorbesc de obicei, pentru că se presupune că suntem îndrăgostiți din prima secundă de copiii noștri. Da, am fost o leoaică care își proteja copilul cu orice preț, dar nu mă dădeam în vânt după el. Am tot așteptat ca acest sentiment să vină pe parcursul sarcinii, dar nu s-a întâmplat așa”, a mai scris Serena.
Citește și: Un profesor i-a spus fiicei mele că părul ei este sexy, iar eu nu am crezut-o