Reprezintă una dintre cele mai comune fraze de parenting utilizate, dar care, fără să-ți dai seama, poate lovi ca un bumerang. Explicația psihologilor este următoarea: copiii mici (de până la 2 ani) nu știu încă faptul că mâinile nu trebuie folosite pentru lovituri, dar pentru cei mai măricei asemenea vorbe pot stârni confuzie. Auzindu-le, un copil se poate întreba: „Dacă nu sunt pentru lovit, atunci pentru ce sunt bune mâinile?”. Răspunsul ar trebui să vină imediat, să fie clar și să se concentreze mai ales pe lucrurile bune pe care le poți face datorită mâinilor.
În același timp, un copil este tentat să lovească întrucât nu știe cum să-și gestioneze furia, frustrările, nu deprinde încă acele abilități care să-i permită să-și rezolve conflictele în alt mod. De aceea, în loc să-i spui doar „Mâinile nu sunt pentru a lovi”, obișnuiește-l cu alte gesturi care l-ar putea elibera de furie într-un mod sigur, precum:
Atitudinea trebuie să fie empatică, să abordezi un ton neutru și, cu cât mai mult calm, să-i adresezi vorbe cum ar fi:
Și această frază a devenit foarte populară printre părinți, fiind rostită aproape la fel de frecvent precum „Îți este foame/sete?”, „Ai nevoie de ceva?” etc. Însă un copil nu deține încă abilitatea de a găsi rapid o soluție pentru rezolvarea unei probleme, care l-ar putea ajuta și să-și găsească vorbele potrivite pentru o anumită situație. În cazul în care ar ști ce și cum să spună, ar putea să procedeze așa cum ți-ai dori tu, în loc să fie agresiv de exemplu.
Ca să-ți ajuți copilul să stăpânească acel limbaj care să-l determine să știe cum să comunice adecvat unui context, misiunea ta va fi să-l îndrumi pe următoarele direcții:
Sunt vorbe pe care copilul tău le poate auzi adesea din partea ta, dar care nu sunt nici ele o alegere tocmai bună de a-i transmite un mesaj. Pe de o parte, adresându-i aceste cuvinte este ca și cum i-ai reproșa că a greșit dorindu-și să facă un anumit lucru. Pe de altă parte, copilul poate simți că nu este acceptat, cum ar fi, de exemplu, într-o situație precum: și-a lovit fratele/sora, iar tu îi atragi atenția că în familia voastră nu se lovește. Când te va auzi, poate să ajungă să creadă că el nu face parte din familie, ceea ce îl va determina să se simtă nesigur și abandonat.
De asemenea, observația potrivit căreia „Copiii mari nu...” nu este nici ea binevenită, întrucât copiii au dreptul să facă lucrurile firești la vârsta lor, pe măsură ce vor crește și vor evolua abandonând anumite deprinderi care nu ne sunt deloc pe plac.
Pentru ca fraza „Nu facem...” să nu lovească precum un bumerang, mai bine ar fi să empatizezi cu copilul și să-i oferi alternative: „Văd că ești supărat/ă. Poți rupe această hârtie în câte bucăți vrei tu.”
Reprezintă cuvinte care îi pot deruta într-adevăr pe copii, avertizează psihologii, adevăratul lor scop fiind de a arăta: „Nu voiam asta, dar îți mulțumesc pentru...”. În schimb, auzindu-te rostind aceste vorbe, copilul nu va avea cum să înțeleagă de ce un anumit comportament al lui nu a fost bun. Mai mult decât atât, folosirea frecventă a „Nu, mulțumesc” este periculoasă întrucât nu va înțelege cât este de important să folosești un „NU” ferm în anumite situații, obișnuindu-se să evite „NU” pentru a nu-i deranja pe ceilalți.
Mai recomandat pentru copil va fi să audă doar „NU”, pe care să-l perceapă drept o limită. De asemenea, o soluție inspirată este să eviți să introduci „NU” de la începutul propoziției, ci să îl utilizezi treptat pentru a veni cu explicații, ca de exemplu: „Hai să nu punem această panglică în jurul gâtului surorii tale. Știu că ar fi precum lesa unui cățel, dar singura cale ca și ea să aibă aer este să-i lăsăm gâtul liber, să nu o rănim...”.
Nu în ultimul rând, ori de câte ori poți, renunță la cuvântul „NU”: „Fii bun. Spune-i „Poți să te dai mai încolo să am și eu loc”, „Ai grijă de jucăriile tale. Pune-le în cutiile de acolo” etc.
La prima vedere, aceste cuvinte sunt numai bune pentru a i le adresa copilului, fiind o modalitate de a-i arăta că îl apreciezi. Dar când se face apel la ele frecvent, lucrurile nu mai stau la fel de bine. Astfel, ele pot lovi precum un bumerang, întrucât:
Mai util va fi, de pildă, să te minunezi în fața a ceea a făcut („Tu ai făcut asta!”) sau să descrii ceea ce ai văzut („Am văzut că ți-ai imaginat singur cum va arăta puzzle-ul. Arată minunat!”).
De obicei, recurgi la această frază de parenting foarte des întâlnită ca să te asiguri că micuțul tău va coopera cu tine, dorind să-i arăți că-i ești permanent alături. Cu toate acestea, auzindu-te așa, ar putea crede că poate să facă o alegere, ceea ce, în majoritatea cazurilor, nu este posibil (spre exemplu, va crede că are de ales dacă să se încalțe pentru a merge afară sau să-și pună pijamaua pentru a merge la culcare etc.), întrucât este vorba de aspecte care nu se negociază.
Sfatul psihologilor este să te bazezi pe o altă abordare când vrei să-i dai instrucțiuni copilului:
Renunță treptat la cuvântul „OK” și înlocuiește-l mai degrabă cu „Te rog” sau „Hai să”.
Experții în psihologia copilului trag următorul semnal de alarmă: să-i spui adesea unui copil că este cel mai bun poate fi mai periculos decât să nu-l lauzi. Pe de o parte, copilul va fi cuprins de presiunea de a fi „cel mai bun”, ceea ce îl va conduce la anxietate și la dificultăți mari în a-și accepta și eșecurile. Totodată, va fi mai tentat să nu se lanseze în noi provocări, temându-se de un insucces și de faptul că te va dezamăgi. Pe de altă parte, va considera că viața este doar o competiție, că pentru a avea parte de aprecierea și de dragostea celor din jur va trebui să fie mereu cel mai bun.
În aceste condiții, ar trebui să te concentrezi mai degrabă pe a lăuda procesul decât rezultatul final. Procedând așa, vei stimula și încrederea în sine a copilului. Iată ce ar fi bine să-i zici: „Ai tot încercat și uite, ai reușit să-ți dai seama cum să prinzi jucăria de pluș de gentuța ta!”