Activităţi de crafting folosind un material inedit: boabele de orez

de Alina Nedelcu
Trimite articolul pe facebook Trimite articolul pe Google Plus Trimite articolul pe email

Oricând vrei să lucrezi împreună cu copilul pentru a realiza lucruri interesante din materiale neconvenţionale, alege cu încredere boabele de orez. Indiferent de sortimentul de orez utilizat, acesta se va preta pentru a confecţiona jucării, accesorii sau obiecte pentru decor. Inspiră-te din sugestiile de mai jos, achiziţionează materialele indicate, iar creativitatea şi răbdarea va vor ajuta să profitaţi pe deplin de versatilitatea boabelor de orez.

1.Maracas 

Oferă-i copilului ocazia de a se familiariza cu noi sunete, dezvoltându-şi urechea muzicală şi simţul ritmului. Pentru a obţine astfel de beneficii veţi confecţiona împreună un instrument muzical inedit: maracasul (este un instrument de percuţie de origine indiana din America Latină; maracasele originare sunt construite din două nuci de cocoş scobite şi umplute, pe jumătate, cu nisip sau grăunte mici, fiecare nucă având un mâner. În schimb, la cele obţinute în fabrică, utilizate în orchestre sau pur şi simplu pentru divertisment, nuca de cocos este înlocuită cu lemn sau material plastic).
Îl puteţi obţine mai uşor decât va închipuiţi, folosindu-vă de:
• ouă de plastic de diverse culori (să fie din cele gen ou cu surpriză, ce se pot desface)
• linguri de plastic
• boabe de orez (de orice fel)
• scotch (lat)
• bandă adezivă decorativă
Veţi lucra în felul următor:
• Desfaceti ouăle, turnaţi în ele orez (să fie umplute cam 1/3) şi închideţi-le bine.
• Aşezaţi ouăle între două linguri de plastic, înfăşurând atât ouăle, cât şi lingurile cu scotch.
• Peste scotch veţi adăuga ulterior şi fâşii din bandă adezivă decorativă, astfel încât aceasta să acopere aproape întreaga suprafaţă a ouălor şi partea inferioară a mânerelor lingurilor.

2. Brăţară

Pregătiţi un model de brăţară special, combinând boabe de orez (alegeţi orez cu bob mare, lung sau rotund) cu cele de fasole (ideale sunt cele deja colorate, cum ar fi cele negre sau violet).
În afară de ele, va mai trebuie:
• bandă adezivă transparenţă
• două farfurii de hârtie
• foarfeca
• lipici
• vopsea tip tempera
Iniţial veţi pune o ceaşcă de boabe de fasole pe una dintre farfurii. Turnaţi, pe cealaltă farfurie, cam o jumătate de ceaşcă de boabe de orez.
Tăiaţi din bandă adezivă o bucată cam de 10 cm lungime şi orice lăţime, lipiţi-o (cu partea lipicioasă, desigur) de boabele de fasole şi ridicaţi-o.
Lipiţi bandă adezivă şi de boabele de orez, având grijă că acestea să fie aşezate în spaţiile rămase libere între boabele de fasole. Pentru mai mult volum, turnaţi câteva picături de lipici în restul de spaţii goale şi mai lipiţi acolo orez.
Îndoiţi bucată de bandă adezivă şi obţineţi formă de brăţară. Nu uitaţi să lăsaţi liberi, la capetele acesteia, cam 6 mm, unind în final capetele.
Pictaţi boabele în culorile dorite şi lăsaţi să se usuce bine.

3. "Curcubeul-mozaic"

Pregătiţi un "mozaic" viu colorat, ce poate înviora orice colţ al casei.
Veţi avea la îndemână orez de două feluri: unul brun şi unul alb (cu bob lung).
Prima dată vă veţi ocupa de obţinerea orezului colorat:
• Faceţi vopseaua: picuraţi câteva linguriţe de oţet de mere în castronel de sticlă, adăugaţi acolo 20-30 de picături de colorant alimentar (de cât mai multe culori) şi nişte apă (ce aproape a dat în clocot).
• Lăsaţi la răcit la temperatura camerei. Abia atunci puneţi orezul (de ambele feluri) în amestec.
Luaţi mai multe prosoape de bucătărie de hârtie şi întindeţi-le pe o suprafaţă plană. Puneţi orezul în strecurători şi apoi pe prosoapele de hârtie, ce vor absorbi excesul de culoare. Veţi observa că orezul cu bob alb se va colora în nuanţe strălucitoare, iar cel brun nu a absorbit prea multă culoare şi îşi menţine tenta uşor întunecată.
Lăsaţi orezul la uscat şi puneţi-l separat (pe sortimente şi pe culori) în mici punguţe de plastic.
Abia după aceea veţi pregăti mozaicul propriu-zis cu:
• o coală mare de hârtie pentru crafting (mai groasă)/carton
• markere
• lipici pentru crafting
Conturaţi pe hârtie/carton pătrate de forma unui mozaic şi puneţi în ele lipici. În funcţie de combinaţiile de culori dorite, veţi umple pătrăţele respective cu boabele de orez. Lăsaţi iar totul la uscat.

4. Suport pentru lumânare

Fără a vă servi de materiale costisitoare puteţi crea cu uşurinţă nişte suporturi pentru lumânări, care pot fi parte a oricărui decor.
Nu veţi avea nevoie decât de:
• orez de 3 culori (cu orice fel de bob)
• borcane de sticlă
• lumânări (tip "pastilă" sau unele mici şi mai groase)
Începeţi prin a colora orezul, folosind metoda menţionată pentru "curcubeul-mozaic".
După ce aţi făcut rost de nişte borcane perfect curate, puneţi în ele trei straturi colorate de orez (borcanele trebuie umplute cam pe jumătate).
Deasupra primului strat de orez aşezaţi câte o lumânare.

5."Gogoaşă tip Donut"

Va fi simplu să realizaţi nişte gogoşi uriaşe, numai bune de folosit în diverse jocuri de rol.
Veţi avea la dispoziţie materialele de mai jos:
• o farfurie de hârtie/carton (de culoare bej)
• acuarele
• pensula
• boabe de orez (cu bob lung)
• lipici
• foarfecă
Pregătiţi orezul colorat (folosiţi-vă de metoda de colorare precizată anterior: pentru suporturile de lumânări şi "curcubeul-mozaic").
Tăiaţi partea din mijloc a farfuriei. Pictaţi farfuria pe margini, folosind acuarele roz. Lăsaţi-o la uscat.
Puneţi lipici pe părţile pictate ale farfuriei şi presăraţi boabe de orez. Lăsaţi iar la uscat.

6. Pernuţă

Iată un model de pernuţă ideal pentru bebeluşi.
O pernuţă umplută cu orez îl poate ajuta pe bebe în mai mute feluri. De exemplu, atunci când va sta cu căpuşorul pe ea, colicii şi senzaţia de reflux (de după hrănirea cu lapte) se pot diminua. De asemenea, pernuţa va putea fi încălzită la microude sau răcită puţin în frigider, ameliorând diverse dureri. Nu în ultimul rând, în umplutura de orez pot fi adăugate câteva picături de lavandă sau de orice fel de uleiuri aromate ce îl vor linişti pe bebeluş şi îl vor ajuta să adoarmă uşor.
Orice faţă de pernă (ideală este una de "pui" de pernă) va putea fi folosită pentru a pune în ea boabe de orez (cu bobul lung, spre exemplu un sortiment de orez tailandez), cam 4 ceşti şi jumătate. Desigur, cantitatea se poate modifica în funcţie de consistenţa pe care doreşti să o aibă pernuţă (mai moale sau mai fermă).
Testează apoi pernuţa pentru a verifica dacă ar fi confortabilă pentru copil: strânge pumnul şi preseaz-o în mjloc. Vezi dacă se formează mai uşor sau mai greu "gaura" în care va sta căpuşorul bebeluşului, întrucât este foarte important ca pernuţa să susţină capul în mod corespunzător.

Citeste si: Cand doarme bebe pe perna lui? Pediatrul raspunde!

Surse:
https://dexonline.ro/definitie/maracas
http://www.feelslikehomeblog.com/2011/06/mosaic-rainbow-dyed-rice/
http://www.freekidscrafts.com/rice-and-beans-bracelet/
http://funnyisfamily.com/2014/05/colored-rice-candleholders.html
http://happyhooligans.ca/17-paper-plate-crafts/
http://www.kixcereal.com/kix-cereal-5-fun-cinco-de-mayo-inspired-music-party-crafts-for-kids
http://www.mommycrush.com/yasmin-dar-home/2014/6/19/xxx

Surse poze:
https://littlehousecare.files.wordpress.com/2014/02/dsc_0348.jpg
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/9b/0e/c9/9b0ec908284d377290de2e9ffb5cd76e.jpg
http://3.bp.blogspot.com/-l5IHf7g8aqA/TjIfoHBWpqI/AAAAAAAAAMY/XhtY6YLABz4/s1600/202.JPG
http://static1.squarespace.com/static/53940108e4b0f5118dae415d/t/53a66984e4b0b9f4a3e3f446/1403414945585/
https://assets.rbl.ms/1596505/980x.jpg
http://happyhooligans.ca/wp-content/uploads/2014/09/donut-paper-plate-craft.jpg

Trimite articolul pe facebook Trimite articolul pe Google Plus

Articole asemanatoare

 
 
Editorial Qbebe
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Cu ce să NU te îmbraci dacă eşti mamăFustă sau rochie scurtă Mereu ne dorim sa fim feminine, cu atât mai mult cu cât devenim mame și vrem să ne demonstrăm noi însene că le putem face pe toate. Feminitatea însă, poate să vină și...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Articole Noi Qbebe
Qbebe Funny
Qbebe Horoscop saptamanal
Newsletter Qbebe
Data nasterii bebelusului
   
Radio Romania Junior
sigur.info-fii sigur pe net