1. Nimic nu e în zadar
Unele persoane cred că tot ce li se întâmplă în viață e aleatoriu și că nimic nu are sens. Uneori și eu cred asta, însă chiar și dacă nu există un mare scop pentru suferința noastră (sau pentru orice altceva din viață), asta nu înseamnă că e lipsit de sens.
Da, poate nu „ne-a fost scris” să ne accidentăm, sau să intrăm în depresie, dar asta nu înseamnă că ceea ce am simțit și am gândit a fost în zadar.
La finalul furtunii emoționale cu care ne luptăm, vom ieși la lumină și nu oricum, ci mai rezilienți, mai puternici. Ne vom cunoaște mai mult pe noi și vom fi mai conștienți de abilitățile pe care le avem; iar dacă în viitor ne vom mai confrunta cu aceeași problemă, vom ști cum să o gestionăm mai bine.
Uneori, avem nevoie să cădem foarte tare, ca să ne apreciem mai mult viața, sau ca să înțelegem că timpul e mult prea prețios pentru a-l pierde cu lucrurile neînsemnate care ne aduc un stres inutil.
Alteori, avem nevoie să cădem foarte tare, ca să înțelegem că avem propriile noastre limitări și că e normal să fie așa. Nu avem tot timpul din lume, toate resursele din lume, toate încercările din lume; avem doar aici și acum, iar asta ne ajută să facem alegeri (mai) bune pentru noi.
2. Vindecarea ia timp
Nu știu cum arată vindecarea pentru tine, însă pot să îți spun că orice drum alegi ca să ajungi acolo, va fi unul lung.
Atunci când vorbim despre suferința profundă, vorbim și despre traumă.
Trauma este un eveniment profund stresant pentru psihicul nostru, care ne afectează mult timp după ce s-a întâmplat. Atât de mult timp, până ce îi vom acorda atenție.
Eu mă gândesc la traumă ca o rană nevindecată, din care curge sânge imediat ce o atingi. La cea mai mică atingere, sângerează; iar dacă vrem să o vindecăm, trebuie să avem curajul să ne uităm la ea și să înțelegem că e nevoie de timp până ce se va cicatriza.
În procesul nostru de vindecare, vom atinge de multe ori rana. Uneori mai tare, alteori mai mai încet, dar ea va sângera de fiecare dată. Uneori ne va durea și ne va fi greu să oprim sângerarea. Poate ne vom întreba dacă se va vindeca vreodată, sau totul e în zadar. E firesc să ne punem întrebarea asta, pentru că uneori, obosim.
Totuși, trebuie să fim constanți și să ne uităm la ea, să o îngrijim. În fiecare zi. Chiar dacă doare mai mult decât în ziua precedentă.
Într-un final, atunci când psihicul nostru va fi pregătit, rana se va închide.
3. Suportul emoțional e cea mai bună resursă
Cel mai lung studiu din istorie despre fericire, încă în desfășurare, a început în 1938 și a fost realizat de către cercetătorii de la Harvard. Aceștia au adunat 724 de oameni din diferite colțuri ale lumii, adolescenți la vremea respectivă. Pe parcursul studiului, participanții au răspuns la mai multe întrebări, despre starea lor de bine.
Cu alte cuvinte, au fost întrebați constant (la fiecare 2 ani) ce îi face fericiți. Rezultatul continuă să fie același ca și atunci: relațiile pozitive.
Avem, deci, o dovadă de nestrămutat cu privire la fericirea noastră: faptul că relațiile pozitive din viața noastră reprezintă predictorul numărul 1 pentru o viață fericită.
Să fiu sinceră, dacă aș fi participat la studiu și eu aș fi răspuns la fel.
De fiecare dată când am avut parte de o durere profundă, principalul lucru care m-a ajutat a fost să mă descarc, să fiu ascultată, îmbrățișată. La polul opus al suferinței, răspunsul meu e același.
De fiecare dată când am fost fericită, sau când am primit o veste bună, primul lucru pe care am vrut să îl fac a fost să o împart cu cei dragi.
Aproape fiecare amintire frumoasă pe care o am e cu cineva, sau despre cineva.
Te invit și pe tine să te gândești la asta și dacă te regăsești în ceea ce am spus, mulțumește cuiva drag că a fost lângă tine, la bine și la rău.
Spune-le oamenilor ce simți pentru ei, pentru că merită să știe.
Cine știe, poate și tu, la rândul tău, vei primi o mulțumire din partea cuiva, pentru că ai fost lângă el când a avut nevoie.
4. Treci de la autoagresiune la autocompasiune
Cum spuneam, uneori suntem obosiți să mai simțim. Orice. În momentele grele, avem tendința să dăm vina pe noi. Ne spunem lucruri de genul: „De ce nu-mi mai revin odată?”; „Cât voi mai fi în depresie?”; „Ce fac greșit?”, iar cu aceste gânduri nu facem altceva decât să ne autoagresăm.
Nu e nimic greșit în felul în care ne simțim. Emoția nu e rațiune, ea doar e, așa că nu trebuie să o despicăm în 4, trebuie să o trăim și apoi să o lăsăm să plece.
Emoția (suferința) pe care o simțim e deja destul de grea, ca să mai plusăm și cu gânduri autocritice. În zilele negre, corpul și mintea noastră depun un efort mare ca să ducă acea suferință.
Dureri de cap, de stomac, plâns incontrolabil, tremurături, senzație de greață, slăbiciune, palpitații, oboseală, apăsare în piept, senzația că nu poți să respiri, toate acestea necesită extrem de mult efort. Așa că, gândește-te pentru o secundă la corpul tău și mulțumește-i că încă e aici cu tine, că te menține în viață, că te apără…toate în timp ce el suferă.
Autocompasiunea e un sentiment minunat, de care suntem toți capabili.
Nu trebuie să facem totul perfect, nu trebuie să fim cei mai puternici, nu trebuie să facem tot ce ne-am propus în ziua respectivă.
Uneori, puterea înseamnă să te ridici din pat, să faci un duș, să suni pe cineva, sau să îți iei o pauză când ai nevoie.
E important să faci, nu contează cât de bine. Până la urmă, tot ce putem face este să încercăm. Cât și cum iese, e mai puțin relevant.
Îți trimit o îmbrățișare virtuală, care sper să rămână cu tine, la fel ca și rândurile mele.
Surse foto: istockphoto
Urmareste-ne pe Google News
