Funnyby

Recenzie: Greierele milionar. Fabule

Recenzie: Greierele milionar. Fabule

Beatrice Popa

De cele mai multe ori, poveștile sunt cele mai bune lecții de viață. Inconștient, creștem cu ideea că munca este mereu răsplătită, la fel cum minciunile și faptele rele ajung să fie pedepsite mai devreme, sau mai târziu. Recunosc că sunt o fană a fabulelor, tocmai de aceea am încercat să-i insuflu și juniorului meu plăcerea pentru micile povestioare pline de satiră.

greierele milionar

Micuțului meu îi plac poveștile cu animale, acesta fiind și lucrul pe care am mizat atunci când am inclus cărticica cu fabule „Greierele milionar", de Adela Dobran, de la editura Adenium, în lista lecturilor de seară. M-am gândit, că odată ajuns la vârsta de 5 ani, Luca trebuie să înceapă să facă ușor, ușor trecerea la povești cu morală ceva mai puternică, astfel că fabulele mi s-au părut alegerea potrivită. De ce? Pentru că avem pe de-o parte istorisirea propriu-zisă și de cealaltă parte, scoaterea în evidență a greșelilor într-o formă mai blândă. Mai cu „perdea", aș spune eu.

Astfel, am început aventura prin fabulele Adelei Dobran și ilustrațiile minunate ale lui Șerban Andreescu. Nu pot să spun decât că sunt absolut „MI-NU-NA-TE", citându-l pe micuțul meu, care a fost de-a dreptul fascinat. Am parcurs împreună povestea Greierelui care a devenit milionar, l-am cunoscut pe motanul Lăbuță, am asistat la cearta dintre Bălănel și Motocel, i-am urmărit pe Spiridon și Aurică, ne-am speriat puțin de Rex și Breazu, l-am încurajat pe purcelul Tobiță, am cunoscut și păsările de curte, Gică și Pintenații. Dar nu ne-am oprit aici! Am trecut mai departe, la Azorel și Veverița, am citit pățania Muștei, am făcut cunoștință cu Dovleacul și Catraveciorul, am aflat cum a fost Ursul păcălit a doua oară și am încheiat cu Calul și Tăunul și Cocuța și peștișorul. Ce mai aventură! Și desigur, am luat-o de la capăt de multe ori, pe motiv că „Mami, nu-mi mai amintesc exact de ce s-au certat Bălănel și Motocel...", sau că "Musca nu știa că nu este frumos să te lauzi?".

Lui Luca i-a plăcut cel mai mult povestea purcelușului Tobiță, care era diferit de frații săi. „Mami, a fi diferit este un lucru rău?", a fost prima întrebare de pe buzele fiului meu de doar 5 ani, imediat cum am terminat de citit. „A fi diferit este un lucru nemaipomenit, te face unic și special", asta îi spun de fiecare dată. El s-a regăsit în povestea lui Tobiță, care era diferit de restul purcelușilor, așa cum el este diferit de restul prietenilor lui. Este mai mic și mai firav, ceea ce îl face de cele mai multe ori ținta glumelor. Însă cum esențele tari se află în sticluțe mici, Luca încearcă de fiecare dată să le facă față cu mult tact, bunătate și inteligență. „Eu nu trebuie să fiu ca ei. O să le arăt că deși sunt răi cu mine, eu sunt bun și mai deștept", spune juniorul curajos.

Tobita

Știi, în viață bine-ți șade,
Chiar așa se și cuvine:
Să-i tratezi precum se cade
Pe cei diferiți ca tine!
".

Aceasta este morala fabulei, pe care copilului meu și-a însușit-o ca literă de lege. De fiecare dată când are ocazia, le-o spune prietenilor săi, în varianta proprie adaptată. Suna cam așa „Ești mai frumos când te porți drăguț cu cei care nu sunt ca tine".

Din punctul meu de vedere, cărticica „Greierele milionar" este o alegere minuntă pentru lecturile de acasă, dar nu ar trebui să lipsească nici de pe rafturile grădinițelor. Aceasta poate fi pe placul oricui, pentru că persoanjele sunt foarte variate. Astfel, dacă juniorii sunt mari fani câini, ori se dau în vânt după pisicuțe, sau admiră caii, cartea cu fabule îi așteaptă cu paginile deschise pentru a le fi descoperite tainele. Cei mici trebuie să învețe prin joacă și trebuie să crească cu sfaturi bine implementate, pentru a se transforma în adulți de succes. Cel puțin, asta încerc să fac eu cu fiul meu, încă de când era mai mititel și pot spune că roadele muncii mele au început să se vadă.

greierele-milionar Greierele Milionar. Fabule

Autor: Adela Dobran

ilustrații de Șerban Andreescu

Personajele din acest volum, deși sunt din „lumea celor care nu cuvântă", sunt animate de autoare, astfel încât ele dialoghează, vorbindu-le cititorilor despre calități precum hărnicia, modestia sau corectitudinea, dar și despre năravuri umane, prezentate însă cu multă vervă și cu umor, având și contribuția inspiratelor ilustrații realizate de Șerban Andreescu. 

Cod Produs: 978-606-742-183-5

Preţ: 20 de lei

Se găseşte în magazinul online al editurii Adenium: http://www.adenium.ro/carte/greierele-milionar-fabule/

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un milionar a refuzat să stea în avion lângă o mamă și copiii ei. Ce s-a întâmplat apoi este o lecție pentru noi toți
    Un milionar a refuzat să stea în avion lângă o mamă și copiii ei. Ce s-a întâmplat apoi este o lecție pentru noi toți

    Am auzit de nenumărate ori proverbul „Nu judeca o carte după copertă”, care în această situație se aplică perfect! Un milionar, care a refuzat în repetate...

    Cum am ajuns milionară și de ce vreau ca și fiica mea să fie așa
    Cum am ajuns milionară și de ce vreau ca și fiica mea să fie așa

    Aseară nu aveam somn. Am tot frecat perna pe o parte și pe alta, m-am tot răsucit în trup și suflet de zeci de ori și mi-am lăsat gândurile să zboare. Și mi-a venit ideea...

    Are 12 ani și a absolvit liceul și facultatea într-o singură săptămână. Faceți cunoștință cu micul geniu
    Are 12 ani și a absolvit liceul și facultatea într-o singură săptămână. Faceți cunoștință cu micul geniu

    Povestea lui Mike Wimmer a devenit virală în ultimele zile. La doar 12 ani, adolescentul a absolvit și liceul, și facultatea, în aceeași săptămână! Hai să aflăm...

    Viață de milionari: soția îi cumpără un Lamborghini soțului pentru că, după ce vine copilul, acesta nu va dormi noaptea
    Viață de milionari: soția îi cumpără un Lamborghini soțului pentru că, după ce vine copilul, acesta nu va dormi noaptea

    O femeie însărcinată din Malaezia i-a cumpărat soțului ei un Lamborghini, în valoare de 650.000 de dolari, ca o recompensă anticipată pentru nopțile nedormite de care...

    Aniversare inedită în Oradea: unui băiețel îndrăgostit de meseria de polițist i-au adus tort luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale
    Aniversare inedită în Oradea: unui băiețel îndrăgostit de meseria de polițist i-au adus tort luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale

    Iată că se poate și în România! Un băiețel a avut parte de o surpriză extraordinară la împlinirea a 6 anișori. Luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale...

    Are 22 de copii la...26 de ani! "Nu mă voi opri până nu voi avea 100 de copii împreună cu soțul meu"
    Are 22 de copii la...26 de ani! "Nu mă voi opri până nu voi avea 100 de copii împreună cu soțul meu"

    La doar 26 de ani, o femeie de origine rusă are 22 de copii! Cheltuie 4000 de lire săptămânal pe scutece și lapte praf și 67000 de lire pe an pe cele 16 bone angajate de soțul...

    Indignare de mamă: ce i-a spus fetiței sale un vânzător de la un supermarket când i-a văzut semnul din naștere
    Indignare de mamă: ce i-a spus fetiței sale un vânzător de la un supermarket când i-a văzut semnul din naștere

    Semnele de naștere sunt destul de comune, ultimele statistici arătând că aproximativ 80% dintre oameni se nasc cu un semn, o aluniță sau o altă formă de pată. Chiar și așa...

    Ce înseamnă o vacanță cu bebelușul pe litoralul românesc: "Multă lume, manele, nu poți trece cu căruciorul, îmbulzeală și în apă””
    Ce înseamnă o vacanță cu bebelușul pe litoralul românesc: "Multă lume, manele, nu poți trece cu căruciorul, îmbulzeală și în apă””

    Să pleci cu bebelușul în vacanță este o adevărată aventură, chiar și când mergi la un hotel de 5 stele all inclusive într-o țară faimoasă pentru condițiile...

    © 2024 Qbebe