
Sfânta Ana și Iisus Hristos
Odată ce cruciații au transmis legenda Sfintei Ana în Europa, dar și după ce călugărul dominican Iacob de Voragine a scris povestea ei în „Legenda de Aur”, venerația pentru această sfântă s-a extins pe continent. Acest fenomen a fost posibil și datorită ordinelor religioase care au luat avânt în epoca medievală (ordinul Augustin, cel al Franciscanilor, Dominicanilor, Carmelitelor etc.), iar din secolul al XVI-lea Papa Grigore al XIII-lea a permis celebrarea Sfintei Ana în toată Biserica.
Sfânta Ana nu este reprezentată niciodată în scena Nașterii lui Iisus, dar apare alături de micul Iisus în diferite ipostaze, cum ar fi în scenele care Îl înfățișează la Templu. Nu este însă prezentă alături de Mântuitor în viața de adult, întrucât în mai multe legende se spunea că Sfânta Ana ar fi încetat din viață până atunci.
În mai multe biserici au început treptat să apară picturi care o arată pe Sfânta Ana înconjurată de fiicele și de nepoții ei. În Germania a circulat o legendă medievală în care se vorbea despre Anna Selbdritt („Ea însăși constituie o Treime”), ca o versiune maternă a Trinității, în care este înfățișată stând jos, chemându-L pe Dumnezeu Tatăl pe tron, purtând-o pe genunchi și pe Fecioara Maria, care îl ține în brațe pe Iisus.
Devenind tot mai cunoscută, Sfânta Ana s-a transformat și în patroana femeilor căsătorite, dar mai ales a cuplurilor ce se luptă să aibă un copil.
Surse foto: commons.wikimedia.org
Surse foto: commons.wikimedia.org, pixabay.com
Surse foto: commons.wikimedia.org, pixabay.com