Mai exact, un tată ar trebui să-şi înveţe treptat fiul ce înseamnă să fii empatic, să-i înţelegi pe ceilalţi şi să-i ajuţi necondiţionat. De asemenea, empatia presupune să ai disponibilitatea de a-i asculta pe cei din jur, de a şti când şi cum să le spui vorbe care să-i ajute să simtă că nu sunt singuri.
Cu cât un copil va învăţa încă de mic toate aceste lucruri, cu atât va avea şansa de a-şi contrui relaţii mai frumoase în viaţa de adult.
Învăţând că viaţa nu este făcută doar din realizări, din bucurii şi din satisfacţii, copilului nu i se va părea că un anumit insucces îl va doborî. Chiar dacă îi va fi dificil adesea, va înţelege că şi eşecul este ceva firesc şi că va depinde în primul rând de el să lupte pentru a-şi îndeplini ţelurile.
Prezenţa tatălui îl va determina pe acesta să aibă mai mult curaj în a-şi accepta şi eşecurile, ştiind că are pe cineva alături care îl va sprijini necondiţionat. În acest context va deveni mai motivat să lupte pentru a le depăşi, fără a se lăsa pradă furiei şi frustrărilor.
Psihologii vin cu următorul sfat: taţii trebuie să fie cei care îşi vor învăţa fiii să fie puternici şi fermi, dar fără să ajungă să creadă că sunt de neînvins, că vor câştiga mereu. Datorită lor, copiii pot ajunge să înţeleagă că sunt şi situaţii de viaţă în care nu doar forţa contează, ci şi înţelepciunea, empatia şi capacitatea de a-ţi recunoaşte propriile greşeli.
Un tată poate veni cu propriile exemple pentru a-i explica băieţelului său că este o soluţie potrivită, în anumite cazuri, să nu răspundă provocărilor adversarilor şi că bunătatea şi generozitatea nu sunt semne de slăbiciune, ci dimpotrivă.
Fie că este vorba despre activităţi specific bărbăteşti (cum ar fi realizarea unor reparaţii prin casă, efectuarea de reparaţii la maşină etc.), fie că este vorba despre orice alte activităţi utile, taţii ar trebui să profite de cât mai multe situaţii pentru a-şi învăţa fiii diverse lucruri. Procedând aşa, nu numai că vor contribui la dezvoltarea de noi abilităţi ale copiilor, dar îi vor determina şi să devină mai curioşi şi să se descurce inclusiv în faţa unor provocări ce pot surveni oricând.
Şi din acest punct de vedere taţii sunt adevărate modele pentru fiii lor. Respectul, disponibilitatea de a oferi oricând o mână de ajutor femeilor din preajmă şi nu în ultimul rând exprimarea afecţiunii, sunt demersuri care îi vor ajuta pe viitorii bărbaţi să-şi contruiască relaţii sănătoase şi solide, menite să-i ajute să-şi formeze la rândul lor o familie.
Taţii ar trebui ca, pe măsură ce băieţii lor cresc, să le vorbească acestora despre dragoste, să le explice faptul că acest sentiment trebuie să fie dincolo de rostirea unui "Te iubesc".
Aici nu este vorba despre efortul unui tată de a-şi învăţa fiul să spună mereu "Îmi pare rău", demers care poate deveni presant şi frustrant pentru un copil, mai ales când acesta nu regretă cu adevărat fapta săvârşită sau cuvintele rostite. Mult mai important în formarea acestuia este să fie ajutat să se orienteze spre consecinţele acţiunilor sale şi să vadă cum ar putea acţiona ca să repare răul făcut, recunoscându-şi vina.
De cealaltă parte, este necesar ca un tată să discute cu băieţelul său despre iertare, despre cât de mult te poate elibera şi ajuta să te simţi mai bine când ierţi într-adevăr pe cineva.
Auzindu-şi tatăl că spune în anumite situaţii "Am nevoie de ajutor", un băiat va înţelege că să soliciţi sprijin când simţi nevoia nu este ruşinos şi nu este un semn de slăbiciune. De altfel, aşa se va obişnui să vadă că nu poţi rezolva totul singur, că uneori avem nevoie şi de ajutorul venit din partea altcuiva pentru a ne atinge obiectivele. Din acest punct de vedere, va putea să-şi dea seama de fapt că ajutorul înseamnă şi muncă în echipă, atât de importantă în numeroase situaţii de viaţă.