Unul dintre lucrurile pe care le poți face fără să îți dai seama și care îți înrăutățesc relația cu al tău copil este acesta: nu te străduiești să îi validezi emoțiile. În schimb, îi poți transmite următorul mesaj: că nu este în regulă să aibă anumite emoții, sentimente etc. De pildă, de multe ori ai tendința să-i spui, când este supărat: „Nu mai plânge!”, „Liniștește-te!”, „Calmează-te” etc. Procedând așa, nu faci altceva decât să-i transmiți că: „Lucrurile pe care le simți sunt inacceptabile sau sunt greșite”. Cu atât mai mult cu cât nu îți iei copilul în serios și vii cu replici precum „Hai, că nu e mare lucru”, „Lasă, că trece”, de fapt îl determini să nu se simtă ascultat, înțeles și îl îndepărtezi de tine. În același timp, auzindu-te spunându-i des asemenea lucruri, o să înceapă să creadă că nimănui nu îi pasă de ceea ce simte și se va închide în sine.
Pentru a-i arăta copilului tău că îți pasă de ceea ce simte, primul lucru pe care îl poți face pentru el este să-i fii un model în privința exprimării trăirilor, a emoțiilor. În plus, vino cu replici inspirate, menite să-l ajute să-și identifice și să-și gestioneze emoțiile. Spre exemplu, în loc să-i zici „Nu te mai supăra așa! De fapt, nu îl/o urăști pe „X”. Este cel mai bun prieten al tău/cea mai bună prietenă a ta”, optează pentru: „Văd că ești foarte supărat pe „X”. Cred că este greu să fii atât de supărat pe cineva cu care te joci în fiecare zi”.
În momentul în care copilul vine la tine ca să îți spună ceva, prima ta reacție poate fi să vii cu critici, să faci diverse comentarii sau să îi dai sugestii. În ciuda bunelor tale intenții, când reacționezi așa îi demonstrezi că nu ești gata să îl asculți, că lucrurile pe care ți le spune nu contează pentru tine. De asemenea, cu cât reacționezi mai des așa, cu atât riști să îți îndepărtezi copilul, care nu va mai fi dornic să vină întâi la tine când are o problemă.
Psihologii recomandă, pentru păstrarea unei relații apropiate și bazate pe încredere cu copilul, să te străduiești să pui în practică ascultarea activă. Astfel, tot ce ai de făcut este să te concentrezi la ceea ce îți spune, să nu îl întrerupi, să fii atentă la limbajul nonverbal al copilului și să nu te apuci să vii cu critici. Practic, ai în vedere întotdeauna că, înainte de orice, are nevoie să știe că se poate baza pe tine, că îl asculți și îl susții.
Obișnuindu-te să procedezi în acest mod, contribui la dezvoltarea stimei de sine a copilului, care va realiza că lucrurile pe care le simte și pe care le comunică merită să fie ascultate. Mai mult, îi oferi un model demn de urmat, care îl va învăța să acorde toată atenția interlocutorilor săi, să fie empatic și îl va ajuta să devină un prieten de încredere.
Printre marile provocări din viața de părinte se numără și aceasta: să reușești să îți faci timp zi de zi pentru a sta cât mai mult cu copilul tău și să îi acorzi atenție din plin. Gândește-te însă că nu este necesar un interval lung pentru a petrece timp de calitate cu el. Practic, sunt suficiente aprox. 15-20 de minute pe timpul zilei și aprox. 1 oră înainte de culcare, cu condiția să îi acorzi toată atenția, să fii prezentă pe tot parcursul interacțiunii cu el. Având succes într-un asemenea demers, copilul poate ajunge să se simtă în centrul universului tău, să se simtă înțeles, iubit și în siguranță.
În cazul în care îți ignori adesea copilul, acesta nu va mai simți nevoia să comunice cu tine, va prefera să fie în compania altor persoane și, mai mult decât atât, poate încerca să îți atragă atenția prin comportamente și atitudini mai puțin dezirabile.
Pentru a nu ajunge să comiți o asemenea greșeală, încearcă să te pui în locul copilului tău. Spre exemplu, imaginează-ți cum te-ai simți dacă ai vărsa ceva în casă, iar partenerul tău ți-ar reproșa că nu ești în stare de nimic, că nu ești îndemânatică etc. Ajungând la concluzia că nu ai cum să te simți în largul tău, îți dai seama că și un copil se poate confrunta cu același sentimente de umilință, cu aceeași furie și cu aceleași frustrări. În special pe măsură ce crește se poate simți rușinat și incapabil să facă anumite lucruri.
Ca să eviți cât mai mult să-ți pui copilul într-o situație care l-ar umili și l-ar determina să-și piardă încrederea în sine și să nu se simtă valoros, când îi faci observații concentrează-te doar asupra comportamentelor. Nu îl critica, nu îl face să creadă faptul că este ceva în neregulă cu el. În acest context, evită replici precum: „Oare ce nu e în regulă cu tine?”, „Nu îmi vine să cred ce ai făcut” etc. Mai bine încearcă să utilizezi afirmații pozitive, cât mai clare, cu care să vii exact în momentele în care este cazul. De exemplu, îi poți spune copilului: „Mânuțele trebuie să stea pe lângă noi”, „Te rog să nu mai faci gălăgie”, „Jucăriile au locul lor, în cutie...” etc.
Când îți pedepsești copilul, vrei să îi transmiți că a făcut ceva rău și că nu trebuie să mai repete un anumit comportament. Cu toate acestea, fără să îți dai seama, îți poate fi greu să te adresezi exact problemei care a stat la baza comportamentului respectiv și, de aceea, nu vei ajunge să vezi schimbările așteptate. În acest context, frustrările te pot motiva să vrei să îți pedepsești copilul, până când vei ajunge la rezultatele dorite.
Experții în psihologia copilului vin cu următorul sfat: când un copil este pedepsit tot timpul, se obișnuiește să mintă, să își neglijeze propriile dorințe și nevoi. De asemenea, se va simți vinovat în fața părinților și se va îndepărta tot mai mult de ei.
Ținând cont de astfel de consecințe negative, este recomandat să îți înveți copilul cum să-și gestioneze mai bine emoțiile, cum să ia decizii, cum să-și îndrepte greșelile prin deprinderea unor abilități. Mai mult decât atât, pentru a nu-ți înrăutăți relația cu el, arată-i că îl susții și, împreună, găsiți soluții care să rezolve o anumită problemă.
Chiar dacă poți avea momente în care te simți copleșită și în care nu mai vrei deloc să vorbești după un moment tensionat cu copilul tău, nu este indicat să-l ignori și să taci. Dacă nu ții seama de acest sfat, copilul se va simți umilit, dat laoparte și vinovat. Totodată, nu se va mai bucura de un sentiment de siguranță pe care ar trebui să îl aibă de fiecare dată când se află în preajma unui părinte.
Pentru a nu-i face un rău fără să îți dai seama și pentru ca relația dintre voi să nu aibă de suferit, încearcă să respiri adânc, să te calmezi și să îți analizezi stările, punându-ți întrebări precum: „Ce m-a supărat de fapt?”, „De ce îmi pierd întotdeauna răbdarea când e vorba despre...?”. După aceea, dacă nu te simți încă în stare să reiei comunicarea cu copilul, ia-ți un răgaz în care, de exemplu, să scrii într-un jurnal, să deschizi fereastra și să inspiri aer proaspăt etc. În cazul în care nu crezi că ești capabilă să reiei comunicarea, vino cu următoarea propunere pentru copil: „Hai să mai stăm 5 minute. Ce ar fi să mai aștepți și tu 5 minute, în liniște? Apoi stăm de vorbă”. După aceea, încercați să găsiți soluții pentru rezolvarea problemei respective și nu uita să-i amintești copilului că îl iubești.
Când ai mai mulți copii, nu este ușor să nu faci niciodată comparații între ei. Pentru binele copiilor tăi, este recomandat să te abții să realizezi un asemenea demers. De pildă, replici precum „De ce nu poți să fii și tu ca fratele tău/sora ta?”, „Sora ta/fratele tău a făcut lucrul „X”, tu de ce nu poți?” nu fac altceva decât să diminueze stima de sine a copilului și îi creează impresia că nu este iubit și apreciat. În același timp, când recurgi la comparații între copii, îți înrăutățești relația cu ei întrucât aceștia vor simți mereu că faci presiuni asupra lor și, în anumite cazuri, pot ajunge să te mintă pentru a-ți crea impresia că sunt la nivelul așteptărilor tale.
Altă consecință a comparațiilor între copii este că alimentează rivalitatea dintre frați. Când aceasta nu este ținută sub control, se poate ajunge la situații cum ar fi:
În situația în care copilul tău îți cere să nu dezvălui nimănui ceea ce ți-a spus, trebuie să ții cont de dorința sa. Desigur, există și excepții, cum ar fi, de exemplu, când îți spune că o anumită persoană vrea să își facă singură rău, că este în pericol etc. Atunci este necesar să îi explici faptul că numai dezvăluind secretul respectiv puteți ajuta acea persoană.
În general, când îi trădezi încrederea copilului tău, nu te aștepta să mai vină la tine și să-ți spună un secret. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un adolescent, sunt șanse mari ca acesta să se adreseze prietenilor săi sau altei persoane în care are mai multă încredere.
Dacă se întâmplă să-i trădezi încrederea și dezvălui un secret pe care ți l-a spus, primul pas pe care îl ai de făcut este să îți ceri scuze. După aceea, promite-i că nu vei mai proceda așa și străduiește-te de fiecare dată să nu îți încalci promisiunea.
Poți comite cu ușurință o asemenea greșeală mai ales dacă te-ai despărțit de tatăl copilului tău. Chiar dacă, pe termen scurt, poți avea o anumită satisfacție pentru că i-ai spus copilului diverse lucruri despre părintele tău, de fapt, pe termen lung, acest demers are consecințe asupra copilului. De pildă, își va da seama că părintele său nu este deloc așa cum credea și, din acest motiv, va suferi mult.
Mai mult decât atât, psihologii îi sfătuiesc pe părinți să nu discute cu copiii lor lucruri nepotrivite despre celălalt părinte, spre exemplu să dea detalii despre divorț, despre anumite discuții din casă, despre situația financiară a celuilalt etc. Astfel de discuții trebuie purtate cu alți adulți, cu un consilier sau cu un psihoterapeut.