swipe
↓ citeste mai jos ↓
Este o mamă dedicată Este o mamă dedicată
1 / 6
Este o soţie atentă Este o soţie atentă
2 / 6
Arată mereu impecabil Arată mereu impecabil
3 / 6
Dovedeşte mereu bun-simţ şi decenţă Dovedeşte mereu bun-simţ şi decenţă
4 / 6
Nu se lasă angrenată în scandaluri Nu se lasă angrenată în scandaluri
5 / 6
Are o carieră de succes Are o carieră de succes
6 / 6

Anca Serea își sărbătorește ziua de naștere. 6 motive să o admirăm!

Este o mamă dedicată

Unul dintre primele motive pentru care merită să o admirăm pe Anca Serea este faptul că are şase copii și reușește să fie o mamă iubitoare și implicată pentru fiecare dintre ie. Cei doi copii mai mari, David şi Sarah, sunt copiii pe care i-a avut cu fostul ei partener, Filip Poplingher (decedat cu mulţi ani în urmă), iar ceilalţi patru copii (Noah, Ava, Moise şi Leah) provin din mariajul cu muzicianul Adrian Sînă.

Despre bucuria şi mândria de a fi mamă, aceasta a vorbit şi pe site-ul ei, voios.ro: " A fi părinte este ceva unic, le mulțumesc copiilor mei pentru că există, le mulțumesc pentru bunătatea, frumusețea și sinceritatea lor din fiecare zi! La 21 de ani am primit binecuvântarea de a deveni mamă…cel mai neprețuit dar. Emoții unice presărate cu întrebări, griji, nesiguranță…Toate acestea însoțite de zâmbetele, gânguritul, primii pasi și primul ma-ma! Mi-au dat curajul și dorința să fiu mama și prietena copiilor mei!"

Sursă foto: instagram.com/anca_sina_serea/

Anca Serea își sărbătorește ziua de naștere. 6 motive să o admirăm!

Este o soţie atentă

Anca Serea l-a cunoscut pe Adrian Sînă pe când ea lucra în televiziune, iar el făcea parte din formaţia "Akcent". La un moment dat, a mărturisit cu ce a cucerit-o soţul ei: "M-au impresionat la el bunătatea, seriozitatea, faptul că atunci când promite se ţine de cuvânt. Iubeşte copiii şi a fost, de la început, un tată bun. Adi ne face fericiţi."

Fericita mamă a vorbit, pe site-ul voios.ro, despre câteva dintre "secretele" căsniciei sale: "...Cred că secretul care ne-a ajutat pe noi să depășim toate obstacolele este că ne încurajăm reciproc. Dacă suntem extrem de ocupați încât nu ne putem vedea, vorbim la telefon. Apoi, încercam constant să ieșim împreună în oraș, fie la evenimente mondene, la prânz sau cină, unde uităm de toate și ne concentrăm doar asupra noastră. Recunosc că Adi este extrem de romantic și preia inițiativă de cele mai multe ori.
De asemenea, cel puțin o dată pe lună sau la două luni încercam să evadăm într-un loc doar noi doi, fără copii. Cred că acest lucru ajută foarte mult la sudarea relației de cuplu și la recuperarea timpului pierdut.
Dacă nu cădem de acord asupra unei chestiuni lăsăm câteva ore sau chiar zile să treacă pentru a se calmă spiritele și apoi rediscutam problemă, în termeni pașnici. Am reușit întotdeauna până acum să găsim soluții chiar și la chestiuni despre care credeam că sunt imposibil de rezolvat. Dar am avut amândoi răbdare, înțelegere și respect pentru părerile celuilalt."

Sursă foto: instagram.com/anca_sina_serea/

Anca Serea își sărbătorește ziua de naștere. 6 motive să o admirăm!

Arată mereu impecabil

Faptul că are grijă să arate întotdeauna impecabil este un alt motiv pentru care o admirăm pe Anca Serea.

Într-un interviu acordat mai demult pentru revista Unica, a explicat cât de importantă este conturarea unui stil personal pentru a reuşi să arătăm cât mai bine: "Am învăţat cât de important este să ai un stil personal şi ca nu este relevant doar cât investeşti în haine, ci şi atitudinea cu care le porţi. Pentru mine, moda ţine de atitudine şi de dorinţa de a fi impecabilă mereu."

Prin intermediul voios.ro a insistat asupra ideii potrivit căreia nu doar hainele contează pentru o imagine bună ci şi comportamentul, atitudinea: "Este adevărat că stilul pe care îl porți, calitatea materialelor, culorile și accesoriile pe care le alegi când te îmbraci te reprezintă într-o oarecare măsură. Dar într-o măsură și mai mare te reprezintă felul în care te comporți și în care gândești. Degeaba ai pe tine cea mai scumpa haina de blana daca tu vorbești urat, de exemplu, cu doamna care se ocupa de curățenie. Degeaba ai cei mai scumpi pantofi în picioare daca crezi că ai dreptul să jignești un om. Caracterul nu se ascunde prin haine, ci dimpotrivă, de cele mai multe ori este dezgolit tocmai de către hainele pe care le porți."

Sursă foto: instagram.com/anca_sina_serea/

Anca Serea își sărbătorește ziua de naștere. 6 motive să o admirăm!

Dovedeşte mereu bun-simţ şi decenţă

Frumoasa vedetă dovedeşte că pentru ea contează enorm bunul-simţ şi prin faptul că se străduieşte permanent să-şi deprindă copiii să fie respectuoşi şi atenţi faţă de ceilalţi. Într-un interviu acordat pentru scoalaintuitext.ro, a venit cu următoarea precizare: "Eu le trasez niște sarcini, dar mai degrabă legat de bunul simț la ore, de respectul față de profesori, de respectul între colegi, și mai puțin legat de calificative.
E important în viață să le trasezi niște sarcini pe care ei să le poată duce la îndeplinire, nu vreau să resimtă notele ca pe o povară."

În ceea ce priveşte decenţa, a arătat cât de mult contează pentru ea şi printr-o postare de anul trecut de pe contul ei de Instagram: "Decenţa este definită drept un comportament care se conformează standardelor de moralitate sau respectabilitate...Deşi multă lume o privește doar în legătură cu un anumit limbaj pe care îl folosește , în realitate decenţa are în primul rând legătură cu modul în care ne comportăm din punctul meu de vedere. Această calitate atât de esențială pentru buna noastră conviețuire în societate lipsește din păcate destul de mult. Începând de la modul în care vorbim și până la modul în care ne purtăm hainele, decenţa denotă la rândul ei buna educație, respect faţă de tine însuţi și faţă de cei din jur și buna cuviință. Cel mai trist este faptul că deoarece depinde foarte mult de educația primită, principiile sale de bază se cimentează în prima parte a vieții, fiind mai dificil de intervenit ulterior. Celor care cunosc și practică acest concept, dar care ajung să îl mai uite le recomand să și-l amintească. Trăim nişte vremuri în care calitățile ajung să aibă o valoare neprețuită. Iar prin decenţă nu facem un bine doar celorlalți, ci și nouă înșine !"

Sursă foto: instagram.com/anca_sina_serea/

Anca Serea își sărbătorește ziua de naștere. 6 motive să o admirăm!

Nu se lasă angrenată în scandaluri

Un bun motiv pentru a o admira pe Anca Serea este că se străduieşte dintotdeauna să evite implicarea în diferite scandaluri. De exemplu, cu câţiva ani în urmă, când Iulia Albu a criticat-o pentru cum se îmbracă, a reacţionat astfel: "Sunt comentată, da. O pup pe Iulia Albu! Dacă sunt comentată înseamnă că sunt acolo! E normal să fii şi la prost şi la bine îmbrăcat. Ştiţi cum e, sunt diverse momente din viaţă şi tot timpul este loc de învăţat, de progresat şi de evoluat."

Un exemplu mai recent legat de dorinţa de a evita angrenarea în diferite scandaluri ţine de răspunsurile pe care le-a dat în mediul online anul trecut, când la un moment dat a primit critici întrucât postase pe o reţea de socializare o fotografie cu ea din perioada de izolare. Fotografia a fost însoţită de acest mesaj: "Recunoscătoare! Pentru că sunt sănătoasă și alături de mine îi am pe cei pe care-i iubesc! Nu este ușor pentru nimeni, dar încerc să prețuiesc altfel timpul zilele astea și să-l transform în clipe frumoase de care sunt sigură că ne vom aminti peste ani. Cu siguranță vom vedea viața cu alti ochi după tot ce trăim acum…".

Una dintre reacţiile la postarea ei a fost: "Anca, în perioada asta, ai bunul simț să stai în banca ta. Sunt mame cu 6 copii, în două camere sau în una. Ce naibii te afișezi în lux și pe lângă casă, în casa ta mare (foarte bine), în fața celor care viețuiesc 10 persoane în două camere? Băi, vedetele lui pește, voi ați auzit de smerenie? Ipocriți ce sunteți.."

După ce a văzut ce i s-a scris, Anca Serea a răspuns: "Îmi pare tare rău că gândești așa… să fii sănătoasă și înțeleaptă! Pupici."

Sursă foto: instagram.com/anca_sina_serea/

Anca Serea își sărbătorește ziua de naștere. 6 motive să o admirăm!

Are o carieră de succes

S-a remarcat pentru prima dată după ce a câştigat, în anul 1999, competiţia "Elite Model Look România". Cariera ei în modelling a evoluat, iar într-un interviu mai vechi a dezvăluit că: "Am fost imaginea mai multor branduri, de la cafea până la bănci. Am apărut într-o mulţime de reclame, am lucrat în ţări ca Austria, Franţa, Turcia, Grecia sau Italia. În memorie mi-au rămas primele mele castinguri şi zborurile lungi de avion."

Ulterior s-a orientat spre o carieră în jurnalism, devenind prezentatoarea ştirilor sportive pentru un cunoscut post de la noi: "Modellingul nu mai este prioritatea mea. Odată cu trecerea timpului, mi-am dorit să devin bună şi în televiziune, un domeniu care m-a fascinat încă din perioada adolescenţei. Mă bucur că acum pot fi în centrul evenimentelor sportive".

În 2017 a avut curajul să participe la emisiunea ProTV ”Uite cine dansează”, care a supus-o unor provocări fizice uriașe. A dat dovadă de rezistenţă şi tenacitate, de talent şi de sportivitate, și a concurat pentru o cauză nobilă. 

În luna decembrie a anului trecut, a anunţat că va reveni la pupitrul ştirilor sportive la televiziunea care a consacrat-o: "Începând cu 11 decembrie, ne vedem la știrile din sport. Cu mare bucurie și emoții, din nou la Prima TV. M-am întors la știri în primul rând datorită oamenilor. De Prima TV mă leagă amintiri de neprețuit și de neuitat! Vă mulțumesc dragi colegi. Toate competițiile de amploare vor fi prezentate în fiecare zi în cel mai important jurnal de la Prima TV. Astfel, telespectatorii vor afla cele mai noi știri din fotbal, handbal, tenis, formula 1, baschet și nu numai."

Sursă foto: instagram.com/anca_sina_serea/