Culinarby
Qbebe

6 deserturi speciale cu prune

6 deserturi speciale cu prune

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Printre aromele inconfundabile ale toamnei, care ne amintesc inclusiv de anii copilăriei, se numără și cea a prunelor bine coapte. Iată de ce, în articolul de mai jos, veți găsi câteva sugestii de deserturi cu prune, care cu siguranță pot intra în topul preferințelor celor dragi.

6 deserturi speciale cu prune
Timp preparare Timp preparare:
1-2 ore
Familie Varsta:
Familie
Nivel dificultate Nivel dificultate:
mediu
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Deserturi, Finger Food, La cuptor, La foc, Prune, Migdale, Toamna, Fructe, Prajituri, Prajituri cu fructe, Prajituri de casa, Prajituri gustoase, Zi de nastere, Pranz, Cina, Gustari, Gustoase, Deosebite
Ingrediente Ingrediente principale:
prune, faina (inclusiv fara gluten), oua, unt/margarina, lapte, orez, mirodenii

Prăjitură cu prune și cu zmeură

Ceea ce transformă această prăjitură într-un desert cu prune deosebit nu este doar combinația cu zmeura și nota de cardamom, ci și posibilitatea de a o pregăti pentru cineva care are intoleranță la gluten (se poate utiliza și făină fără gluten).

Ingrediente pentru 8 porții de Prăjitură cu prune și cu zmeură:

6 prune
125 g zmeură
1/3 cană zahăr brun
1 cană și 1/2 făină obișnuită/făină fără gluten
3/4 linguriță praf de copt
1/4 linguriță bicarbonat
1/4 linguriță sare
50 g unt
1/2 cană zahăr pudră
1 lingură esență de vanilie
3 gălbenușuri de ou
1/2 cană iaurt grecesc
1 linguriță cardamom măcinat
Timp de preparare: 1 oră și 40 de minute

Cum se prepară Prăjitura cu prune și cu zmeură:

Pasul 1: Încinge cuptorul la 190 de grade și pregătește o formă de copt rotundă (cu diametrul de aprox. 23 cm). Pe partea sa inferioară vei împrăștia zahăr brun.
Pasul 2: Spală prunele, scoate-le sâmburele și feliază-le. Spală zmeura.
Pasul 3: Aranjează prunele în interiorul formei de copt, în cerc.Ai grijă ca în mijlocul ei să rămână un cerc mai mic de prune. Spațiul rămas liber va fi umplut cu zmeură.
Pasul 4: Amestecă făina, cardamomul, praful de copt, bicarbonatul și sarea.
Pasul 5: Într-un vas separat vei combina untul și zahărul pudră. Vei pune peste ele și esența de vanilie, apoi gălbenușurile de ou.
Pasul 6: Jumătate din acest ultim amestec va fi adăugat peste cel cu făina și vei pune și iaurtul.Cealaltă jumătate de amestec va fi adăugată ulterior. Se va amesteca bine.
Pasul 7: Aluatul obținut va fi pus în forma de copt și lăsat la copt cam 60 de minute. Lasă-l apoi la răcit, cam 30 de minute. După aceea vei răsturna prăjitura din formă, astfel încât fructele să fie deasupra.

Prajitura cu prune si zmeura

Prăjitură cu prune și aluat fărâmicios

Această prăjitură se va remarca mai ales prin aluatul fărâmicios, care va fi mai fraged dacă vei folosi unt în loc de margarină.

Ingrediente pentru 12 porții de Prăjitură cu prune și aluat fărâmicios:

Ingrediente pentru aluatul fărâmicios:

115 g unt/margarină
115 g zahăr
140 g făină

Ingrediente pentru aluatul de la baza prăjiturii:

150 g zahăr
2 ouă
150 unt/margarină
150 g făină
2 linguri lapte
Timp de preparare: 1 oră și 20 de minute (cu tot cu timpul de coacere)

Cum se prepară Prăjitura cu prune și aluat fărâmicios:

Pasul 1: 500 g prune se vor spăla, se vor curăța de sâmburi și se vor tăia pe jumătate.
Pasul 2: Cuptorul va fi încins la 180 de grade și pune hârtie de copt într-o formă.
Pasul 3: Într-un castron vei amesteca untul/margarina cu făina, astfel încât să se formeze un fel de cocoloașe. Se va pune apoi și zahărul.
Pasul 4: Într-un alt castron se va pregăti aluatul de la baza prăjiturii, punând la un loc untul/margarina și zahărul. Adaugă peste ele ouăle bătute prealabil.
Pasul 5: Aluatul pentru baza prăjiturii va fi finalizat adăugându-i făina și laptele.
Pasul 6: Pe fundul formei de copt va fi pus aluatul de la baza prăjiturii, peste care se vor adăuga prunele. Peste prune vei pune și aluatul fărâmicios.
Pasul 7: Vei pune prăjitura la cuptor pentru aproximativ o oră.

Felie din tarta cu prune si aluat faramicios

Tartă cu prune

Este un desert cu prune special, care îi va cuceri atât pe cei mari, cât și pe cei mici. Ceea ce îl face deosebit sunt prunele bine rumenite, care vor acompania perfect aluatul crocant.

Ingrediente pentru 1 Tartă cu prune:

Ingrediente pentru aluat:

1 cană și 1/4 făină
1/2 linguriță zahăr
1/2 cană unt
2-4 linguri apă rece
un vârf de sare

Ingrediente pentru Umplutura de prune:

3-4 prune mari
1 lingură făină (plus făina pentru pudrat)
2 linguri migdale coapte
1/4 cană zahăr
1 lingură frișcă lichidă
Timp de preparare (cu tot cu statul aluatului la frigider): 2 ore

Cum se prepară Tarta cu prune:

Pasul 1: Amestecă făina, sarea și zahărul. Adaugă apoi untul. Mixează bine. Pune peste ele 2 linguri de apă. Continuă să mixezi până se formează un aluat. Dacă acesta e prea uscat, poți să mai adaugi 2 linguri de apă. Mixează iar.
Pasul 2: Aluatul format va fi colectat într-o bilă și învelit într-o folie de plastic. Aceasta va fi presată cu un făcăleș, formând un disc. Vei introduce discul de aluat la frigider, cam o oră.
Pasul 3: Încinge cuptorul la 180 degrade. Pe o bucată de hârtie de copt vei pune discul de aluat, pe care îl vei presăra cu făină.
Pasul 4: Vei pune în robotul de bucătărie migdalele, 3 linguri de zahăr și făina. După ce acestea se zdrobesc, le vei turna peste aluat.
Pasul 5: Prunele vor fi spălate și tăiate pe jumătate. Vor fi apoi așezate peste alua, cât mai apropiate, lăsând liberă marginea aluatului (cam 5 cm). Marginile aluatului vor fi așezate peste prune. Vei pune iar la frigider pentru 30 de minute.
Pasul 6: Peste aluat se va pune frișcă lichidă.
Pasul 7: Tot peste aluat se va împrăștia și zahărul rămas.
Pasul 8: Tarta va fi lăsată la cuptor cam 40 de minute, până când aluatul se va rumeni, iar punele vor căpăta o nuanță intensă.

Colțunași cu prune

Acest tip de colțunași sunt originari din zona Peninsulei Istria (din fosta Iugoslavie), unde sunt serviți fie ca un fel de mâncare, fie ca desert. Încearcă-i și tu pentru o masă în familie. Cu siguranță vor fi un desert apreciat, inclusiv de micii pofticioși!

Ingrediente pentru 10 porții de Colțunași cu prune:

Ingrediente pentru aluat:

2 căni și jumătate de făină
1 lingură zahăr
2 lingurițe praf de copt
1/2 linguriță sare
3 gălbenușuri de ou
2 linguri unt

Ingrediente pentru umplutură:

25 prune
3 linguri zahăr
2 cartofi mari

Ingrediente pentru sos:

1/2 cană unt
1 cană și jumătate de zahăr brun
1/4 cană pesmet (cât mai fin)
Timp de preparare: 2 ore și 15 minute

Cum se prepară Colțunașii cu prune:

Pasul 1: Prunele vor fi spălate, le vei scoate sâmburii și vor fi desfăcute pe jumătate. În spațiul rămas gol de la sâmburi vei pune zahăr. Le vei lăsa să stea cu zahărul, în timp ce tu te vei ocupa de aluat.
Pasul 2: Cartofii vor fi curățați, spălați și puși la fierți. După aceea îi vei zbrobi. Va trebui să ai la dispoziție cam o cană de piure.
Pasul 3: Pune laolaltă făina, zahărul, praful de copt și sarea. Formează un fel de grămăjoară. În mijlocul ei vei face o gaură în care vei adăuga cartofii piure, gălbenușurile de ou și untul. Frământă un aluat.
Pasul 4: Când aluatul e aproape gata încearcă să-l întinzi pe o suprafață plană, dată un făină. Folosește-te apoi de un cuțit special pentru biscuiți pentru a decupa forme rotunde, cam de 10 cm. Pe fiecare cerc de aluat vei pune câte o prună. Deasupra fiecăruia vei mai pune alt cerc de aluat, asigurându-te că bucățile de aluat se vor lipi bine și pruna va rămâne bine fixată.
Pasul 5: Într-o cratiță vei pune apă, cu puțină sare și vei pune acolo colțunașii. Îi vei lăsa la fiert cam 10 minute.
Pasul 6: Pune unt la topit într-o tigaie. Adaugă acolo zahăr și pesmet. Amestecă bine.
Pasul 7: Când colțunașii s-au fiert bine, pune-i, pe rând, în cratița cu zahăr, unt și pesmet.
Pasul 8: Servește colțunașii cât mai calzi.

Coltunasi cu prune

Tartă cu prune și ciocolată

Următoarea tartă este un desert care nu se va prepara cu dificultate. În plus, combinația de prune, ciocolată și migdale îi va conferi o savoare aparte.

Ingrediente pentru 12 porții de Tartă cu prune și ciocolată:

175 g unt
175 g zahăr brun
2 linguri zahăr Demerara (un zahăr nerafinat, cu cristale mari, galben-aurii)
400 g prune
3 ouă
125 g făină
1 linguriță praf de copt
75 g ciocolată neagră
50 g cacao
175 g migdale măcinate
3 linguri gem de prune
2 linguri fulgi de migdale
Timp de preparare: 1 oră și 20 de minute

Cum se prepară Tarta cu prune și ciocolată:

Pasul 1: Încinge cuptorul la 180 de grade. Unge cu unt o formă rotundă și pune în ea hârtie de copt.
Pasul 2: Spală prunele, scoate-le sâmburii și taie-le pe jumătate.
Pasul 3: Pune la un loc untul cu zahărul brun și cu ouăle.Amestecă bine.
Pasul 3: Peste acest amestec vei adăuga și făina, praful de copt, cacao și migdalele măcinate.
Pasul 4: Ciocolata va fi ruptă bucățele mici și adăugată peste ingredientele menționate anterior.
Pasul 5: Aluatul obținut va fi pus în forma de copt. Deasupra sa vor fi puse prunele, apăsând ușor pe ele. Peste ele vei pune zahărul Demerara și vei pune la copt pentru 1 oră -1 oră și 15 minute.
Pasul 6: Înainte să servești tarta, vei topi gemul de prune (cu puțină apă). Acesta va fi aplicat peste tartă, alături de fulgii de migdale.

Tarta de ciocolata, cu prune

Orez cu lapte și cu prune

Este un desert cu prune rapid, care are avantajul că poate fi servit și unei persoane care intoleranță la gluten.

Ingrediente pentru 2 porții de Orez cu lapte și cu prune:

300 g prune
500 ml lapte
120 g orez (fără bomb lung)
semințele provenite de la o jumătate de baton de vanilie
80 ml suc de prune
80 g zahăr
1 baton de scorțișoară
scorțișoară pentru ornat
Timp de preparare: 60 de minute

Cum se prepară Orezul cu lapte și cu prune:

Pasul 1: Încinge cuptorul la 200 de grade.
Pasul 2: Spală prunele, scoate sâmburii și taie-le sferturi. Pune-le în forme de copt.
Pasul 3: Sucul de prune se va combina cu zahărul și cu batonul de scorțișoară.
Pasul 4: Amestecul obținut va fi pus peste prune. Acestea vor fi puse la cuptor pentru aprox. 30 de minute.
Pasul 5: Pune laptele la fiert, adăugând acolo semințele de vanilie. Pune și orezul. Lasă la fiert pentru 30 de minute, amestecând din când în când.
Pasul 6: Orezul va fi pus peste prunele coaptele și vei decora cu scorțișoară.

Surse:

www.allrecipes.com;www.chewtown.com; www.DessertForTwo.com ; www.goodtoknow.co.uk;www.kitchenstories.io; www.waitrose.com

Surse poze:

www.instagram.com; www.youtube.com

Articolul urmator
Fisticul: beneficii și idei de rețete
Fisticul: beneficii și idei de rețete

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (3)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    4 rețete cu prune uscate pe care să i le faci celui mic
    4 rețete cu prune uscate pe care să i le faci celui mic

    Prunele uscate sunt bogate în nutrienți și pot fi folosite pentru a găti diferite feluri de mâncare dulci și sărate. Așadar, poți folosi aceste ingrediente pentru a...

    Cake Factory Delices, deserturi delicioase, preparate perfect de fiecare dată
    Cake Factory Delices, deserturi delicioase, preparate perfect de fiecare dată

    În pragul sărbătorilor, magia se simte în jurul nostru. Orașul este decorat cu luminițe colorate și freamătă după cadouri, iar cei mici așteaptă nerăbdători venirea...

    7 motive pentru care părinții copiilor cu nevoi speciale pot dezvolta depresii
    7 motive pentru care părinții copiilor cu nevoi speciale pot dezvolta depresii

    Un copil cu nevoi speciale presupune o grijă și o atenție deosebită, câteodată pentru toată viața. Copiii cu nevoi speciale nu pot lua parte la anumite activități specifice...

    Aniversare inedită în Oradea: unui băiețel îndrăgostit de meseria de polițist i-au adus tort luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale
    Aniversare inedită în Oradea: unui băiețel îndrăgostit de meseria de polițist i-au adus tort luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale

    Iată că se poate și în România! Un băiețel a avut parte de o surpriză extraordinară la împlinirea a 6 anișori. Luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale...

    O mamă din Neamț și-a ținut ostatic propriul copil în apartamentul inundat. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale
    O mamă din Neamț și-a ținut ostatic propriul copil în apartamentul inundat. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale

    Poliția Municipiului Piatra Neamţ a fost solicitată de urgență pentru a salva un copil de 7 ani din brațele propriei mame. Locatarii unui imobil din centrul orașului au anunțat că o...

    Scene șocante la o școală din Bacău! Un elev a obligat doi copii cu nevoi speciale să își bage capul în toaletă
    Scene șocante la o școală din Bacău! Un elev a obligat doi copii cu nevoi speciale să își bage capul în toaletă

    Un elev de la o școală din Bacău a fost arestat preventiv după ce a obligat doi copii cu nevoi speciale să își bage capul în vasul de toaletă. Potrivit ISJ Bacău,...

    Shadow în România - se înseamnă să fii "umbra" unui copil cu nevoi speciale
    Shadow în România - se înseamnă să fii "umbra" unui copil cu nevoi speciale

    Conceptul de „Shadow” din străinătate capătă o însemnătate tot mai mare și în România. Copiii cu nevoi speciale pot fi însoțiți în...

    © 2024 Qbebe