Culinarby
Qbebe

7 idei de rețete de clătite din numai 3 ingrediente

7 idei de rețete de clătite din numai 3 ingrediente

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Clătitele fac parte dintre cele mai îndrăgite gustări sau deserturi și pot fi consumate în orice moment al zilei. Principala lor calitate este că sunt foarte versatile și pot fi servite cu cele mai variate topping-uri. În plus, poți să prepari și clătite sărate. Inspiră-te din articolul de mai jos și află cum poți prepara clătitele preferate, folosindu-te de numai 3 ingrediente.

7 idei de rețete de clătite din numai 3 ingrediente
Timp preparare Timp preparare:
10-45 minute
Familie Varsta:
Familie
Nivel dificultate Nivel dificultate:
usor
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Deserturi, Finger Food, La foc, Lapte, Iarna, Primavara, Vara, Toamna, Lactate, Oua, Cereale, Clatite, Oua de gaina, Mic dejun, Gustari, Faina, Gustoase, Simple
Ingrediente Ingrediente principale:
oua, faina, produse lactate (iaurt, branza dulce sau lapte), legume, fructe, diverse seminte, mirodenii

Clătite sărate, cu broccoli

Dacă îți dorești niște clătite cu totul speciale,  încearcă să prepari rețeta de mai jos. Presupune folosirea a doar 3 ingrediente, iar gustul lor va fi mai mult pus în valoare datorită unui sos cu iaurt.

Ingrediente pentru 8-10 Clătite sărate, cu broccoli

4 căni cu buchețele de broccoli
4 ouă
2 linguri semințe de in (bine măcinate)
opțional: 2 vârfuri de sare
Timp de preparare: 30 de minute

Cum se prepară Clătite sărate, cu broccoli

Pasul 1: Folosește-te de un robot de bucătărie penrtru a zbrobi broccoli, până când vei putea observa, în pasta obținută, bucățele mici cât un bob de orez
Pasul 2: Într-un castron vei pune ouăle și semințele de in. Nu uita să pui și sare. Amestecă bine. Adaugă peste ele și broccoli.
Pasul 3: Într-o tigaie vei pune o linguriță ulei de măsline. Pune aluatul în tigaie, astfel încât să obții o clătite ce are cam 8-10 cm. Repetă demersul până când vei termina toată compoziția.
Pasul 4: Clătitele vor fi întoarse pe ambele părți, câte 1-2 minute pentru fiecare parte.

Ingrediente pentru sosul pentru Clătitele cu broccoli

1 bucată de castravete, curățat perfect (bucata ar trebui să aibă cam 8 cm)
1/2 cană iaurt grecesc
1 fir de ceapă verde
1/4 linguriță semințe de cumin
2 lingurițe zeamă de lămâie
un vârf de sare și unul de piper

Cum se prepară sosul pentru Clătitele cu broccoli

Pasul 1: Castravetele va fi curățat și tocat foarte mărunt.
Pasul 2: Vei toca și ceapa verde
Pasul 3: Pune iaurtul și restul ingredientelor laolaltă și amestecă bine
Pasul 4: Sosul va fi pus peste clătite.

Clatite cu broccoli

Clătite cu banane

Pentru a obține niște clătite delicioase, în care parfumul bananelor coapte să se îmbine cu aroma inconfundabilă a scorțișoarei, nu vei avea nevoie decât de 3 ingrediente.

Ingrediente pentru 2 porții (4 clătite) de Clătite cu banane

2 banane mari (bine coapte)
4 ouă mari
1 linguriță scorțișoară
Timp de preparare: 15-20 de minute

Cum se prepară Clătitele cu banane

Pasul 1: Bananele vor fi curățate și zbrobite bine, cu o furculiță.
Pasul 2: Sparge ouăle, pune-le peste banane, împreună cu scorțișoara. Amestecă bine, până când vei obține o pastă omogenă.
Pasul 3: Pune pe foc o tigaie, în care ai pus și puțin ulei. Pasta pentru clătite va fi pusă în tigaie
Pasul 4: Împarte compoziția în 4 și stabilește porția pentru fiecare clătită. Fiecare clătită va fi lăsată să se rumenească, pe fiecare parte, cam 1-2 minute, până când va deveni aurie.

Clatite cu banane

Clătite cu sos de mere

Următoarea variantă de clătite, făcute din 3 ingrediente, ne va duce cu gândul la aromele copilăriei. Astfel, mărul și scorțișoara ne vor încânta și vor transforma clătitele într-un desert savuros, pe care vom dori să-l pregătim cât mai des.

Ingrediente pentru 5 Clătite (fiecare cu dimensiunea de 8-10 cm) cu sos de mere

2 ouă
1 cană sos de mere
3/4 cană boabe de ovăz presate
scorțișoară (după gust)
Timp de preparare: 10 minute

Cum se prepară Clătitele cu sos de mere

Pasul 1: Toate ingredientele vor fi puse laolaltă și vei folosi un blender, până când vei avea o pastă consistentă.
Pasul 2: Pune o tigaie la încins (la foc mediu), după ce ai pus în ea și puțin ulei.
Pasul 3: Împarte-ți aluatul astfel încât să ai 5 clătite de 8-10 cm. Pune fiecare clătită la prăjit, până când acestea se vor rumeni bine.
Pasul 4: Dacă vrei, poți să pui peste clătite zahăr vanilat.

Clătite cu sirop de arțar

Mai ales când vine vorba despre clătite în stil american („pancakes") ne face mare plăcere să le servim de un ingredient tradițional în SUA și Canada: siropul de arțar. Va fi foarte simplu să preparați niște clătite gustoase, din numai 3 ingrediente.

Ingrediente pentru 4 Clătite cu sirop de arțar

1 cană făină
2 ouă
1 cană lapte
1 vârf de sare
Timp de preparare: 15 minute

Cum se prepară Clătitele cu sirop de arțar

Pasul 1: Combină făina, laptele, ouăle și amestecă-le bine, astfel încât să nu se formeze cocoloașe. Nu uita să pui și un vârf de sare.
Pasul 2: Împarte aluatul și pune câte o clătită la prăjit, într-o tigaie în care ai pus și puțin ulei. Fiecare clătită va fi lăsată să se rumenească pe fiecare parte (cam 1 minut)
Pasul 3: Clătitele vor fi servite calde, punându-le pe deasupra sirop de arțar de calitate, organic.

Clătite cu fructe

Niște simple clătite, făcute din numai 3 ingrediente, se vor transforma într-un desert savuros datorită fructelor. Puteți să alegeți orice fel de fructe!

Ingrediente pentru 8-10 Clătite cu fructe

2 căni făină cu agent de creștere
2 căni lapte
2 ouă
Timp de preparare: 10-15 minute

Cum se prepară Clătitele cu fructe

Pasul 1: Sparge ouăle și amestecă-le cu făină, ajutându-te de un mixer. Peste ele vei adăuga, treptat, și laptele.
Pasul 2: Pune aluatul în tigaie și lasă fiecare clătită să se prăjească până când devine aurie sau maroniu deschis.
Pasul 3: Spală și taie fructele pe care dorești să le pui peste clătite.
Pasul 4:Așează clătitele pe câte o farfurie și pune peste fiecare fructe.

Clatite cu fructe

Clătite cu brânză dulce și ovăz

Următoarea rețetă va fi numai bună pentru micul dejun și o poți prepara mai redepe decât credeai, utilizând doar 3 ingrediente.

Ingrediente pentru 6 Clătite cu brânză dulce și ovăz

1/2 cană brânză dulce
1/2 cană boabe de ovăz presate
3 ouă
Timp de preparare: 10 minute

Cum se prepară Clătitele cu brânză dulce și ovăz

Pasul 1: Toate ingredientele vor fi puse într-un castron și pasate cu blenderul
Pasul 2: Așează o tigaie pe foc (la foc mediu) și pune în ea puțin ulei sau unt.
Pasul 3: Împarte compoziția și rumenește fiecare clătită în parte. Va trebui să le întorci pe ambele părți, până când vor deveni aurii.
Pasul 4: Poți să le servești cu orice fel de topping.

O postare distribuită de Veg4u.eu (@veg4u.eu) pe

Clătite cu Nutella

Cine își dorește un desert consistent, în care gustul de ciocolată să se îmbine cu cel al fructelor, poate să pregătească această rețetă de clătite.

Ingrediente pentru 12 Clătite cu Nutella

75 g făină care crește singură
3 ouă
150 g Nutella
opțional (pentru servire): fructe proaspete, fructe din compot sau înghețată
Timp de preparare: 45 minute

Cum se prepară Clătitele cu Nutella

Pasul 1: Făina va fi pusă într-un castron și vei face în mijlocul ei o gaură. În ea vei pune ouăle, Nutella și 1/2 cană de apă. Amestecă-le bine, până când nu vor rămâne cocoloașe de făină. Lasă compoziția să se „odihnească" aproximativ 10 minute.
Pasul 2: Încinge o tigaie (în care ai pus puțin ulei) și pune în ea 2 linguri de compoziție. O vei împrăștia până când se va forma o clătită de aprox. 16 cm. Repetă procedeul până când vei folosi tot aluatul.
Pasul 3: Fiecare clătită va fi rumenită pe ambele părți (cam 1 minut pe fiecare parte).
Pasul 4: Pune clătitele pe farfurie și servește-le cum dorești. Dacă vrei, poți să mai adaugi glazură sau Nutella pe deasupra lor.

Clatite cu ciocolata

Surse:
www.bestrecipes.com.au, www.blog.myfitnesspal.com, www.csmonitor.com, www.iwashyoudry.com,
www.hurrythefoodup.com, www.slimsanity.com, www.taste.com.au

Surse poze:
www.facebook.com, www.instagram.com

Articolul urmator
Capsunile: 10 idei inedite pentru micul dejun
Capsunile: 10 idei inedite pentru micul dejun

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (5)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dovleacul plăcintar: beneficii și idei de rețete
    Dovleacul plăcintar: beneficii și idei de rețete

    Dovleacul este consumat din cele mai vechi timpuri, fiind cultivat pe teritoriul Americii Centrale de mii de ani. Ajunge în Europa datorită comerțului, pe parcursul secolului al...

    Lapte de măgăriță: beneficii, proprietăți și idei de rețete
    Lapte de măgăriță: beneficii, proprietăți și idei de rețete

    Laptele de măgăriță nu este o nouă tendință alimentară, ci un produs consumat de mii de ani. A redevenit popular odată cu creșterea interesului populației pentru consumul unor...

    Regina Elisabeta mânca des aceste clătite. Chiar i-a trimis rețeta președintelui Eisenhower în 1959
    Regina Elisabeta mânca des aceste clătite. Chiar i-a trimis rețeta președintelui Eisenhower în 1959

    Fiecare familie regală are anumite preferințe culinare, pe care de obicei le păstrează secrete. Regina Elisabeta a II-a nu s-a ferit să-i trimită președintelui SUA, Dwight D....

    Crema de bebeluși: cum o folosești corect și ce ingrediente să eviți
    Crema de bebeluși: cum o folosești corect și ce ingrediente să eviți

    Crema pentru bebeluși este un element de bază în rutina de îngrijire a pielii celui mic pentru mulți părinți, oferind hidratare și protecție esențială pentru pielea...

    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau
    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau

    Sa gatesti impreuna cu copilul tau rezolva mai multe probleme in acelasi timp. In primul rand ai rezolvat problema supravegherii copilului cat timp esti la bucatarie. Este langa tine si este...

    Se poate! Directoarea care a făcut din școala din sat una care concurează cu cele europene în numai 4 luni
    Se poate! Directoarea care a făcut din școala din sat una care concurează cu cele europene în numai 4 luni

    Pasiunea pentru ceea ce fac, dragostea față de copii și dorința de a-i ajuta să aibă un viitor cât mai bun sunt valori în care anumiți dascăli cred cu tărie. Este și...

    5 rețete cu varză care te ajută să slăbesti
    5 rețete cu varză care te ajută să slăbesti

    Mai sunt două luni până la Revelion și cu siguranță multe dintre noi ne dorim să scăpăm de kilogramele acumulate pentru a întâmpina noul an cu o siluetă de...

    Sindromul copilului bogat: o boală apărută numai din cauza părinților
    Sindromul copilului bogat: o boală apărută numai din cauza părinților

    Bunăstarea materială nu aduce neapărat și fericire. Dar, într-o societate din ce în ce mai axată pe consum, părinții ajung adesea la ideea eronată că cele două sunt...

    © 2024 Qbebe