Funnyby
Din grija pentru copilul tau

Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebeluș

Biscuiții Bickiepegs, o variantă la îndemână și naturală pentru durerile cauzate de erupția dentară au fost testați chiar de un bebeluș. Impresiile sale le aflați chiar aici.

Am primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este specificat chiar pe ambalaj, vârsta potrivită pentru a fi folosiți se încadrează între 6 luni și 3 ani, noi nu ne-am încadrat (băiețelul meu are aproape 10 ani și, cu toate că din anumite privințe pare un bebeluș, dispune deja o parte din dentiția definitivă).

Prin urmare, am rugat o prietenă să mă ajute la testarea produsului, pentru a confirma mămicilor eficacitatea biscuiților Bickiepegs. Prietena este mămica unui băiețel minunat în vârstă de 1 an și 9 luni, pe care îl puteți admira chiar în poze. Cel mic are deja 6 dințișori de lapte, iar când a încercat biscuiții se afla în plin proces de erupție a unor canini (destul de dureros, după cum bine știți).

bickiepegs
bickiepegs

Timp de câteva zile i-a oferit băiețelului să îi ronțăie, respectând indicațiile producătorului, și anume: să nu depășească 20 de minute de utilizare, să îi atașeze de hăinuță folosind panglica din dotare și să îl supravegheze pe cel mic pe durata utilizării.

 Verdictul pe care bebe l-a dat a fost unul favorabil: i-a ronțăit încântat, nu a reușit să-i rupă, deși și-ar fi dorit acest lucru (doar forța unui tătic poate face acest lucru) și a uitat complet de durerile cauzate de erupția dentară. Trebuie să menționez că cel mic nu este un copil mofturos din fire, așa că și mami a încercat gustul biscuiților care i s-a părut unul plăcut, ușor dulceag. Un alt aspect pozitiv pe care mămica a dorit să ni-l transmită constă în faptul că, din punctul său de vedere, biscuiții Bickiepegs constituie o alegere sănătoasă comparativ cu jucăriile pentru masaj gingival, fabricate în general din materiale plastice.

Pentru părinții interesați ca micuții lor să testeze la rândul lor acești biscuiți, ei pot fi achiziționați de pe www.pravalialuibebe.rowww.dintisoribebe.ro.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum să-ți pregătești copilul pentru venirea pe lume a unui bebeluș
    Cum să-ți pregătești copilul pentru venirea pe lume a unui bebeluș

    Să devii mamă pentru a doua oară este o bucurie imensă, dar și o provocare. Astfel, pe lângă grijile legate de modul în care va decurge sarcina, nașterea și de cum vei...

    DERMATITA ATOPICĂ: Cum îngrijim pielea atopică a unui bebeluş
    DERMATITA ATOPICĂ: Cum îngrijim pielea atopică a unui bebeluş

    Deşi nu sunt încă mămică, prin prisma jobului meu am şansa să interacţionez cu mulţi părinţi şi copii şi să particip la multe evenimente frumoase dedicate lor. Am şansa...

    Te trezești că ai mameloanele cât biscuiții digestivi! Confesiunile brutale ale unei mame șochează internetul
    Te trezești că ai mameloanele cât biscuiții digestivi! Confesiunile brutale ale unei mame șochează internetul

    Deși sarcina este un proces extrem de plăcut și magic, corpul nostru suferă transformări pe care nu multe mămici le adresează, în special în mediul online. Cu toate...

    Fotografia virală a unui bebeluș care s-a născut cu steriletul mamei sale pe cap
    Fotografia virală a unui bebeluș care s-a născut cu steriletul mamei sale pe cap

    O fotografie a luat cu asalt întreaga comunitate Twitter în ultimele 2 zile. Ea reprezintă capul unui bebeluș nou-născut care are prins în păr ceea ce se crede a fi...

    Încă un șofer RATB pune în pericol viața unui bebeluș
    Încă un șofer RATB pune în pericol viața unui bebeluș

    Veștile rele ce implică Regia Autonomă de Transport București continuă să ne ia prin surprindere. Un alt părinte semnalează incompetența unui șofer RATB, ce a închis ușile...

    De ce poate să fie fatal să îi dai unui bebeluș apă
    De ce poate să fie fatal să îi dai unui bebeluș apă

    Există multe atenționări din partea pediatrilor în ceea ce privește consumul de apă de către bebeluși, iar părinții ar trebui să fie bine informați și extrem de precauți...

    2500 de lei stimulent pentru nașterea unui bebeluș în orice maternitate din capitală
    2500 de lei stimulent pentru nașterea unui bebeluș în orice maternitate din capitală

    Veste bună pentru părinții care își aduc pe lume micuții începând cu luna iulie. Consiliul General al Municipiului București a aprobat hotărârea conform...

    © 2019 Qbebe