Colțulcu
activități

40 de desene pe baza de cifre, litere si forme usor de facut de copii

40 de desene pe baza de cifre, litere si forme usor de facut de copii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Învăţarea cifrelor şi literelor poate fi o activitate monotonă, dacă nu apelăm la ajutorul jocului. Nu este îndeajuns ca micuţul să le poată reproduce forma, ci să le şi recunoască, iar cifrele şi literele pot deveni puncte de pornire pentru fascinante jocuri ale imaginaţiei. Iată de ce, în articolul de mai jos, veţi găsi 40 de idei de desene inedite, pornind de la cifre, litere şi forme geometrice elementare. Aceste desene constituie un mod de consolidare a cunoştinţelor de bază pentru copii mai mari de 4 ani, deschizând orizonturi mai largi de utilizare a acestor semne grafice în realitatea înconjurătoare.

I. Desene pe baza de cifre

I.1. Desene inspirate de o singura cifra

Înainte de a-i arata copilului ce minuni se pot contura în jurul unei cifre, desenează cifra respectivă şi invită-l să-şi imagineze ce obiect/fiinţă din natură ar putea avea o formă asemănătoare.
Este o metodă pe care o utilizau şi dascălii noştri, lăsându-ne să ne imaginăm că 1 este un ac cu aţă scurtă, că 2 este un gât de lebădă sau o răţuşcă, că 3 reprezintă o pasăre în zbor, 4 poate fi un scăunel, 5 şi 7 sunt două feluri de coase, 8 poate fi similar unui covrigel , iar 6 şi 9 seamănă cu coadă răsucită a unui căţel.
Vei proceda astfel: roagă-l să deseneze cifra, indicându-i şi mărimea (aproximativă), astfel încât pe aceeaşi foaie să încapă toate etapele prin care se ajunge la forma finală.

Inspiră-te din exemplele de mai jos:
De la cifra 1 vei ajunge, în mai multe etape, la un minunat vaporaş. În fiecare etapă, cifra va fi desenată cu o culoare diferită, astfel încât copilul să nu uite de la ce formă a pornit. De asemenea, fiecare pas adaugă linii în plus, până se ajunge la desenul dorit.
În felul acesta, copilul exersează reprezentarea grafică a cifrei de cel puţin cinci ori.

 

Pentru cifra 2, ii poti propune sa desenati un soarece, adaugand, de la forma de baza, diverse detalii.

 
 

Pornind de la cifra 3, dat fiind că această cifra se poate scrie în două moduri, desenaţi un iepuraş sau o ciocănitoare.

 

Este preferabil să aveţi la îndemână şi poze cu animalele desenate, astfel încât ele să fie uşor de recunoscut de către copil în mediul înconjurător.
Cifra 4 poate fi reprezentată şi ea în două moduri, sugerând o pasăre în zbor sau o văcuţă simpatică.

 

  Pornind de la cifra 5 ajungi la un canguras sprinten, iar de la cifra 6 puteţi face un dinozaur buclucaş.

 

Pentru consolidarea cunoştinţelor, în zilele următoare puteţi organiza un joc invers: recunoaşterea formei cifrelor în obiecte din lumea înconjurătoare. Acest exerciţiu îl va ajuta  pe copil să regăsească într-un obiect chiar două cifre.

Citeste si: Cum iti inveti copilul matematica: idei de activitati pe varste

I.2. Desene inspirate de doua cifre

Conceput ca un exerciţiu de aprofundare a reprezentării grafice a cifrelor, alăturarea a două binecunoscute cifre va conduce la realizarea unor desene mai complexe.
Începeţi să lucraţi cu forme imaginate în jurul numerelor de două cifre, la care prima cifra este 1. Inspiraţi-va din exemplele de mai jos:
• 10 este o dolofană găinuşă, pe care o putem întâlni fie într-o curte, fie la "Ferma Animalelor"

 

 
• 12 este ciocănitoarea, "doctorul pădurilor"

 


• 15 se poate transforma într-un mândru cocoşel

 

• 19 poate sta la baza conturului unui koala jucăuş, ce stă agăţat de creanga unui eucalipt.

 

Cifra 22 se regăseşte în formă unei cutezătoare balene, iar 29 poate fi "îmbrăcat" în papagal.

 

Veţi constata cu uimire că 6 poate fi asociat, în natură, cu o varietate de imagini:
• de la 6 şi 0 ajungem la un iepuraş coconaş

 

• un 6 şi 1 este Grivei de pază la poarta bunicii

 

• 6 şi 3 o pot forma pe înţeleapta "Buha", iar  6 şi 9 te conduc la maimuţa neastâmpărată de la Zoo.

 

 II. Desene pornind de la litere

Jocul cu litere poate începe întrebându-l pe cel mic la ce obiecte se gândeşte când i-ai conturat o anumită literă.
În imaginaţia lui, A poate fi un vârf de munte.

 

Un B se poate transforma într-o rățușcă.

 

Litera E poate întruchipa un frigider.


Litera G poate reprezenta, de ce nu, chiar un chip.

 
Când îl vedem pe S ne gândim adesea la un şarpe sau la un drum cu serpentine. Mai inedită este însă metamorfoza lui S într-un măgăruş sau într-o maşinuţă.

 

Literele de mână, compuse din curbe mai fine, lasă mai mult loc imaginaţiei: L de mână sau un "p" incomplet ne conduc la aripile unei păsări.

Să nu uităm nici de Y, ce ar putea reprezenta o carte deschisă.

 Citeste si: 8 jocuri ce il invata pe copil literele alfabetului

III. Desene compuse pe baza formelor geometrice

Alăturarea unor forme geometrice, dar și a altor forme, pot da naștere unor desene minunate, care să-i întruchipeze pe unii dintre cei mai buni prieteni ai copilului. De exemplu, nu va fi atât de greu să desenăm un elefănțel, pe baza următoarelor elemente: un oval, o pară, două romburi și niște mici cilindrii. Pe lângă ele, vom  avea însă nevoie și de anumite detalii, precum veți vedea în filmul de mai jos:

Exersând lucrul cu forme geometrice , îi poţi oferi celui mic un set de forme geometrice de bază, de diverse dimensiuni, confecţionate din carton. Lasă-l să le plaseze, folosindu-şi imaginaţia, pe o coală de hârtie. De exemplu, cu aceste creaţii poate fi organizată, la grădiniţă, o mică expoziţie.

IV. Desene care contin combinatii de linii

Învăţarea diferenţelor dintre liniile curbe şi cele frânte îi oferă micuţului ocazia de a-şi imagina şi desena tot felul de prieteni, mai mult sau mai puţin asemănători cu animalele cunoscute.
Liniile curbe se pot regăsi în conturul unui puişor, al unei cămile, al unei "măiestre" privighetori sau al fricosului şoricel.

Liniile frânte formează unghiuri la fel de ascuţite precum auzul unui motănel.

După ce a învăţat să folosească liniile curbe şi cele frânte, copilul îşi poate exersa îndemânarea schiţând un dinozaur sau un elefănţel cuminte.

 

Cele 40 de desene inedite pe bază de cifre, litere, linii şi forme geometrice elementare contribuie la dezvoltarea motricităţii fine a copilului, fiindu-i deosebit de utile în pregătirea pentru şcoală.
Tu cum te-ai gândit să consolidezi învăţarea acestor semne grafice? Dar să faci o legătură între aceste semne abstracte şi realitatea înconjurătoare?

Surse:
https://www.facebook.com/Stylisheve/posts/1276104022430176
https://www.facebook.com/Stylisheve/posts/1270131633027415
http://www.momscribe.com/2015/12/drawings-ideas-for-kids-using-numbers.html
http://hubpages.com/art/25-How-to-draw-for-kids-instructions-using-letters

Surse poze:
www.facebook.com; www.youtube.com

Articolul urmator
Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici
Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    3333. Afla ce inseamna cand vezi aceste cifre
    3333. Afla ce inseamna cand vezi aceste cifre

    Ingerii si spiritele ne contacteaza prin diverse metode, ca de exemplu repetarea unui anumit cantec cu mesajul ce trebuie auzit, sau citirea unui anume pasaj dintr-o carte, ziar etc., sau...

    Cifre alarmante: peste 100.000 de copii sunt hărțuiți zilnic pe rețelele de socializare
    Cifre alarmante: peste 100.000 de copii sunt hărțuiți zilnic pe rețelele de socializare

    Zilnic copiii noștri sunt hărțuiți în mediul online de adulți cu intenții deloc onorabile! Cum ne putem proteja adolescenții de riscurile la care se expun pe internet și ce...

    Cifre alarmante! Secția ATI de la Spitalul Grigore Alexandrescu este plină de copii intubați din cauza Covid-19
    Cifre alarmante! Secția ATI de la Spitalul Grigore Alexandrescu este plină de copii intubați din cauza Covid-19

    Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală anunță că secția de Terapie Intensivă este plină de copii intubați infectați cu virusul SARS-Cov-2. Sunt internați 8 copii confirmați cu...

    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau
    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau

    Sa gatesti impreuna cu copilul tau rezolva mai multe probleme in acelasi timp. In primul rand ai rezolvat problema supravegherii copilului cat timp esti la bucatarie. Este langa tine si este...

    S-a dat startul sezonului de viroze. „Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de 2 ani”, avertizează medicii
    S-a dat startul sezonului de viroze. „Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de 2 ani”, avertizează medicii

    Un medic din cadrul unuia dintre cele mai cunoscute spitale din țara noastră a anunțat că din ce în ce mai mulți copii ajung la camerele de gardă din pricina virozelor...

    Prăjitura în cană, cel mai ușor desert pentru copii
    Prăjitura în cană, cel mai ușor desert pentru copii

    Când te gândești la cel mai potrivit desert pentru copilul tău, aspectele importante de care ții cont sunt: să conțină ingrediente sănătoase și să fie gustos. În...

    Cifre alarmante! Studiile arată că anticorpii copiilor scad după patru luni de la infectarea cu noul coronavirus
    Cifre alarmante! Studiile arată că anticorpii copiilor scad după patru luni de la infectarea cu noul coronavirus

    Anticorpii copiilor scad după patru luni de la infectarea cu COVID-19, arată datele unui studiu făcut în Israel, țara cu cea mai mare rată de vaccinare a populației. Medicii au...

    Cifre alarmante - 160 de cazuri de violență domestică pe zi în România
    Cifre alarmante - 160 de cazuri de violență domestică pe zi în România

    Violența domestică tinde să devină o „obișnuință” în familiile din România. Zeci de mii de victime își reclamă agresorii la Poliție în speranța...

    © 2024 Qbebe