Colțulcu
activități

5 Jocuri pentru zilele ploioase, recomandate copiilor de 3-4 ani

5 Jocuri pentru zilele ploioase, recomandate copiilor de 3-4 ani

Alina Nedelcu - Redactor Senior

La varsta de 3-4 ani, copilul realizeaza mari progrese atat in ceea ce priveste vocabularul, cat si in privinta unor abilitati sociale (de exemplu, capacitatea de a relationa cu ceilalti) si fizice (are un simt mai bun al echilibrului, stapaneste mai bine motricitatea fina sau coordonarea diferitelor miscari). In acest context, timpul petrecut in casa intr-o zi ploioasa ar putea fi un bun prilej de a-i propune copilului tau o serie de jocuri, clasificate de specialisti in: "jocuri dramatice" (cum ar fi jocurile de rol, mima etc.), "jocuri senzoriale" (jocuri ce presupun "antrenarea" unor simturi) sau "jocuri practice" (acestea presupun punerea in practica a unor abilitati deja dobandite, ca de exemplu: miscarea de aruncare, sariturile, coordonarea ochi- mana etc.). Iata cateva exemple de astfel de jocuri.

1. "Sarada animalelor"

Jucandu-va "sarada" (este un joc ce presupune sa fie imitate obiecte/fiinte doar cu ajutorul miscarilor si gesturilor; participantii vor trebui sa ghiceasca despre ce/cine este vorba doar prin intermediul acestora) iti vei ajuta copilul sa-si imbogateasca vocabularul, imaginatia si unele abilitati sociale (de exemplu, abilitatea de a relationa cu ceilalti).
Ca materiale, veti avea nevoie doar de o fata mare de perna si de mai multe animale de plus. Cum vei proceda:
• Vei introduce mai multe animale in fata de perna.
• Inchide ochii pana cand copilul va scoate de acolo o jucarie si se va uita cu atentie la ea.
• Roaga copilul sa o puna la loc si sa incerce sa imite animalutul respectiv, astfel incat tu sa ghicesti despre ce este vorba.

 

 

2. "In cortul de indieni"

Cand afara ploua, nimic nu este mai placut pentru copil decat sa aiba un loc in care sa se "refugieze" printre pernute moi si jucarii preferate. Daca mai spunem si ca jucandu-se in mod independent isi va dezvolta vocabularul si imaginatia, sigur te-am convins sa construiti impreuna un" cort de indieni", populat in final cu cele mai frumoase jucarii.
Iata cum vei lucra:
• Vei face rost de: 4 dibluri, aproximativ 50 de cm de sfoara, o patura mare, o fata de masa sau un cearceaf, 6 tarusi, mai multe perne.
• Foloseste-te de sfoara pentru lega intre ei tarusii (fixeaza-i la capete cu ajutorul diblurilor). Dupa ce i-ai fixat, incearca sa-i orientezi pentru a da forma unui cort de indieni.
• Infasoara patura/cearceaful peste cadrul din tarusi si fixeaz-o cat mai bine.
• Lasa-ti copilul sa puna in cort orice doreste (alte paturi, pernute, jucarii, lanterne etc.), astfel incat sa se poata juca in mai multe feluri.

 

 

3. "Le daramam pe toate!"

Invata-l pe micut sa numere pana la 5 si ajuta-l sa-si coordoneze miscarile jucandu-va popice. Le veti confectiona chiar voi, dupa cum urmeaza:
• Pentru un set de cinci popice veti folosi niste sticle de plastic sau niste tuburi de carton ramase de la prosoapele de bucatarie (cele din hartie).
• Impreuna cu copilul, decoreaza "popicele" lipind pe ele hartie colorata sau simpla, pe care veti desena diverse modele.
• Pregateste fie o minge obisnuita, fie una facuta din sosete.
• Cu ajutorul unei benzi adezive vei trasa o linie de la care veti sta ca sa daramati "popicele" (ai grija sa fie la o distanta cat mai mica fata de "tinta").
• Asezati-va la linie si incurajeaza-ti copilul sa rostogoleasca mingea ca sa darame popicele sau pur si simplu sa o arunce in ele. Arata-i cum sa procedeze si numarati impreuna "popicele" doborate si pe cele ramase in picioare. Cu cat veti exersa mai mult, cu atat copilul va deveni mai dornic sa doboare singur cat mai multe "popice".

 

 

4. Jocul cu alt fel de "pestisori de aur"

Daca vrei sa-ti familiarizezi copilul cu cifrele de la 1 la 5 si sa-l inveti sa fie receptiv la ceea ce asculta, incearca un joc foarte simplu.
Pune intr-un castronel 5 mini-biscuiti in forma de pestisori si explica-i ca va trebui sa asculte o poveste in timp ce-i mananca. Regula este insa aceea ca va trebui sa manance atatia pestisori cati se spune in poveste. Aceasta suna astfel: "Un pui de ton a vrut sa devina cel mai mare peste din mare si de aceea a inceput sa manance si alti pesti. Intr-o zi a mancat doar un pestisor (atunci copilul va trebui sa manance si el un biscuit), dar nu i s-a parut ca a crescut suficient si a mancat tot mai multi: doi, trei ... (continua pana la 5, pana cand si copilul isi va manca pestisorii)". Dupa fiecare pestisor mancat, arata-i copilului cati raman in castronel: 4, 3, 2, 1, pana cand se termina toti.

 

 

5. "Baschet cu baloane uriase de sapun"

Puteti incerca o varianta inedita a baschetului, ajutandu-va de baloane de sapun facute chiar de voi. Pentru inceput, va veti ocupa de baloanele "uriase", folosind:
• sarma groasa
• un recipient de plastic
• detergent de spalat vasele
Amestecati intr-un vas sase linguri de apa si doua de detergent de spalat vasele. Lasati compozitia sa stea patru ore si o veti goli intr-un vas plat. Confectioneaza un cerc de suflat folosindu-te de sarma indoita (sa aiba un diametru de 10-15 cm). Faceti apoi baloanele.
Dupa ce le-ati terminat de facut, suflati impreuna intr-unul dintre ele, astfel incat sa reusiti sa-l introduceti in "cosul de baschet" (o galeata situata la mica distanta de locul in care stati). Nu va fi simplu de la inceput sa suflati in sus si in jos, la stanga sau la dreapta, dar va fi si amuzant.
Pentru ca jocul vostru de "baschet" sa nu lase prin casa prea multe "urme", te sfatuim sa va jucati intr-un spatiu unde nu sunt covoare sau parchet.

 

 

Surse:
http://fun.familyeducation.com/family-time/35557.html#ixzz39WpUDXTT
http://www.kidspot.com.au/kids-activities-and-games/Art-and-craft+1/Winter-craft-make-an-indoor-teepee+12043.htm
http://www.kidspot.com.au/discoverycentre/Three-to-four-Physical-Playing-for-preschoolers+5400+510+ article.htm
http://www.savvysource.com/activities/activity_a3-4i386_TheGoldfishGame
Bennett Ruth, Bennett Steve, Inchide televizorul! 365 de jocuri pentru copilul dumneavoastra in locul privitului la televizor- Idei practice pentru parinti, Ed. Hiparion& Alexandra, 1998

Surse poze:

http://joyjoie.com.au/
http://jp5.r0tt.com/
 http://www.freebiefindingmom.com/
http://2.bp.blogspot.com/

Articolul urmator
Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici
Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Top 3 specii de pește recomandate în diversificare
    Top 3 specii de pește recomandate în diversificare

    Carnea de pește nu trebuie să lipsească din alimentația noastră. Este bogată în proteine, acizi grași omega-3, vitamine precum D și B2 (riboflavină) și minerale precum fier,...

    Lege: copiii vor avea voie să se joace jocuri online numai 3 ore pe săptămâna în China
    Lege: copiii vor avea voie să se joace jocuri online numai 3 ore pe săptămâna în China

    Jocurile video pot avea un impact pozitiv asupra copiilor și adolescenților, fiind capabile să să îmbunătățească atenția, atenția distributivă, vigilența și flexibilitatea...

    Spălături în urechi: când sunt recomandate
    Spălături în urechi: când sunt recomandate

    S-ar putea să fii tentată să iei un tampon de bumbac și să te apuci de îndepărtat ceara imediat ce o vezi sau simți. Însă știai că ceara de ureche protejează canalul...

    Maraton de vaccinare a copiilor de 1 iunie. Vor intra în plan și copiii sub 16 ani?
    Maraton de vaccinare a copiilor de 1 iunie. Vor intra în plan și copiii sub 16 ani?

    De Ziua Internațională a copiilor, mai precis în perioada 31 mai -1 iunie, se dorește organizarea unui maraton care să aibă ca scop vaccinarea copiilor. Dr. Valeriu Gheorghiță,...

    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani
    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani

    Când copiii noștri sunt răciți și, pe deasupra, se mai confruntă și cu o tuse chinuitoare, suntem tentați să le administrăm siropuri de tuse pentru a le alina disconfortul....

    Tipuri de pește recomandate în sarcină
    Tipuri de pește recomandate în sarcină

    Peștele este unul dintre cele mai bune alimente pe care le poți consuma în sarcină. Da, ai citit bine! Deși multe viitoare mămici evita să mănânce pește în timpul...

    Lacrimi artificiale: când sunt recomandate?
    Lacrimi artificiale: când sunt recomandate?

    Lacrimile artificiale reprezintă o soluție oftalmică utilizată pentru a ameliora simptomele de ochi uscați și disconfort ocular asociate cu insuficiența lacrimală. Aceste soluții...

    Da! Eu sunt mama aceea ”rea”. Pentru că în zilele noastre este vital să fii sever cu copiii
    Da! Eu sunt mama aceea ”rea”. Pentru că în zilele noastre este vital să fii sever cu copiii

    Ești o mamă rea. Ești prea dură, pre exigentă, prea severă! Ca mamă a patru copii școlari am auzit asta foarte des. Mi s-a spus că sunt nedreaptă de mai multe ori decât aș...

    © 2024 Qbebe