Funnyby

Cele mai răzbunătoare zodii! Ferește-te de ele!

Cele mai răzbunătoare zodii! Ferește-te de ele!

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Dacă pentru unele persoane nu este foarte complicat să ierte și să meargă înainte fără a avea resentimente, pentru altele dorința de răzbunare poate fi copleșitoare. Astfel, ideea de răzbunare se poate concretiza în elaborarea de planuri pentru a-i face pe cei din jur să plătească pentru anumite nedreptăți, suferințe sau abuzuri. Asemenea altor aspecte ale vieții, tendința de a lua sau nu în calcul răzbunarea are și ea legătură cu astrele. Descoperă zodiile care simt cel mai adesea nevoia de a se răzbuna!

Scorpionul

Această zodie este considerată cea mai răzbunătoare, pentru un Scorpion răzbunarea fiind văzută ca o reacție firească. În condițiile în care poate fi rănit cu ușurință, odată ce va ajunge să aibă de suferit va considera că se va simți puțin mai bine numai după ce o să se asigure că persoana/persoanele care i-au făcut rău ajung și ele să sufere, să fie umilite. De aceea, odată ce știi că ai fost într-un conflict cu un Scorpion, ar trebui să fii foarte precaut/ă, să realizezi cât este de periculos și să analizezi cu multă atenție ceea ce ți se întâmplă, în condițiile în care o răzbunare venită din partea sa poate avea cele mai diverse forme.

Ceea ce o ajută pe această zodie să-și întocmească planuri bine gândite în privința răzbunării se leagă de unele dintre cele mai importante caracteristici ale sale: intuiția puternică, inteligența și capacitatea de a cultiva misterul. Punându-le în valoare, nu se va lăsa până când nu va găsi soluția de răzbunare pe care să o vadă aptă de a produce multă durere, spaimă și traumă. Nici dacă persoana ce a avut de înfruntat răzbunarea sa îi va cere iertare în genunchi Scorpionul nu se va îndura să înceteze. Va prefera să-și ducă la capăt demersul, socotind că numai așa își va face dreptate.

reprezentare-a-zodiei-Scorpion-si-a-cercului-in-care-se-afla-toate-semnele-zodiacale

Racul

În ciuda sensibilității sale și a dorinței de a aduce alinare, Racul are și o latură negativă, ce îl transformă într-una dintre cele mai răzbunătoare zodii. De cele mai multe ori, pornirea sa de a se răzbuna este legată de faptul că a fost umilit, că a fost cineva care a râs de el, care nu l-a luat în serios. Răzbunarea sa va fi rapidă, fără a se gândi la consecințe, preferâd să acționeze prompt pentru a se asigura că va obține rezultatele așteptate. Dacă se va întâmpla ca viața să nu-i creeze oportunitatea de a se răzbuna exact când dorește, nu se va lăsa până când nu va concepe un nou plan de răzbunare. Abia după ce o să se convingă de faptul că acțiunile sale i-au făcut dreptate se va liniști.

Un motiv serios care îl poate determina pe un Rac să aleagă răzbunarea este când știe că una dintre persoanele la care ține a fost rănită. Întrucât nu suportă ca ființele iubite să sufere, Racul va face tot posibilul să-și canalizeze ura, răzbunarea pentru a putea sesiza în final că a făcut tot ce a putut din acest punct de vedere.

Capricornul

Întrucât este orgolios, Capricornul este și el cunoscut printre cele mai răzbunătoare zodii în momentele în care ego-ul său a fost rănit în vreun fel. Fie că este vorba despre o situație în care cineva l-a umilit, fie că este vorba despre faptul că s-a simțit ironizat sau că nu a fost luat în serios, nu îi va fi greu să găsească o cale de a se răzbuna.

Deși în public poate să creeze impresia că nu este dornic de răzbunare, că poate să depășească anumite situații care l-au umilit, în realitate își face planuri în detaliu legate de modul în care să acționeze pentru a obține satisfacție de pe urma unei răzbunări. Nu este exclus să acționeze în secret, „din umbră”, lovindu-și „inamicul” când acesta nici nu se așteaptă.

Ceea ce îl revoltă mult pe un Capricorn și îi alimentează nevoia de a se răzbuna este și trădarea. Întrucât are standarde foarte înalte în privința relațiilor, odată ce își va da seama că a fost trădat nu va ierta, ci va rămâne detașat, foarte rațional și își va duce la capăt un plan de răzbunare. 

Fecioara

Nu trebuie exclusă nici ea dintre zodiile cele mai răzbunătoare. Când cineva încearcă să-i facă vreun rău unei Fecioare, să o rănească, nu va dura mult până când aceasta va începe „să-și croiască” un plan de răzbunare. Mintea organizată și atenția la cele mai mici detalii îi vor fi utile și în acest scop. 

Cei care au intrat în atenția unei Fecioara dornice de răzbunare ar trebui să țină cont și de acest aspect: aceasta este capabilă să se răzbune cu zâmbetul pe buze, fără să se uite în urmă, făcând tot posibilul să-și înlăture adversarii. Mai mult, întotdeauna va fi capabilă să realizeze investigații și să aducă în lumină lucruri menite să compromită definitiv.

Ținând seama de aceste detalii, în situația în care ai greșit față de o Fecioară, pentru a încerca să eviți răzbunarea ei, recunoaște-ți greșeala și las-o să controleze ea întreg procesul de iertare. Cea mai mare greșeală ar fi să încerci să-i trimiți un dar pentru a-ți cere scuze. Dacă vei proceda așa, Fecioara o să creadă că ai încercat să o „cumperi” și nu te va ierta sub nicio formă. 

Leul

Chiar dacă nu duce lipsă de generozitate, de amabilitate, de blândețe, lucrurile se vor schimba radical odată ce un Leu va deveni gelos sau dacă va afla că i-a fost luat ceva. Posesiv și cu tendința de a fi materialist, furia îl va cuprinde și va fi dovada că este și el printre zodiile răzbunătoare. Pe măsură ce va acumula frustrări, furia se va amplifica și nu se va opri până când nu va redobândi ceea ce i-a fost sustras. 

Fiind foarte hotărât, Leul își va pregăti cu grijă planul de răzbunare, o să acționeze rapid și nu se va uita în jurul său, nu îi va păsa dacă va distruge totul în cale pentru a putea să se răzbune. Prin urmare, dacă ți-ai dat seama că ai rănit un Leu, mai bine te vei grăbi să pleci din calea sa până când nu va fi prea târziu. Va conta mult să procedezi așa în special dacă l-ai trădat în vreun fel, în condițiile în care nu suportă deloc trădarea.

reprezentare-a-zodiei-Leu-si-a-cercului-in-care-se-gasesc-toate-semnele-zodiacale

Taurul

Și Taurul este văzut drept una dintre cele mai răzbunătoare zodii dar, spre deosebire de Scorpion sau de Capricorn de exemplu, este foarte direct și deschis. Nu evită confruntările directe și preferă să spună în față ceea ce are de spus. 

Răzbunarea unui Taur va fi calculată, rece, lentă, dar nu înseamnă că nu va fi și puternică. Nu va lua decizii drastice, preferând să afișeze atitudini care îi vor determina pe cei pe care intenționează să se răzbune să simtă ura sa, să se simtă amenințați. 

Adesea, această zodie va opta pentru răzbunare pentru a se asigura că s-a făcut dreptate, ideea de justiție fiind esențială pentru ea. Numai după ce va constata că s-a întâmplat așa va începe să se liniștească, deși nu îi este la îndemână să și ierte.  

Surse: astrogle.com, elitedaily.com, siddhantika.com, timesofindia.indiatimes.com, yourtango.com, zodiacshine.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cele mai stresate zodii! Pun prea multă presiune pe ele
Cele mai stresate zodii! Pun prea multă presiune pe ele

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Doamne ferește ca o femeie să aibă succes și să nu aibă copii!” Jennifer Aniston despre criticile pe care le-a primit fiindcă nu are copil
    „Doamne ferește ca o femeie să aibă succes și să nu aibă copii!” Jennifer Aniston despre criticile pe care le-a primit fiindcă nu are copil

    Jennifer Aniston este una dintre cele mai de succes actrițe hollywoodiene, însă acest lucru nu a ferit-o de critici și bârfe. Din contră! Actrița în vârstă de...

    Gina Pistol și Smiley, criticați pentru că nu arată chipul fetiței lor: „Ce se întâmplă dacă arătați fetița? Doamne ferește, câtă secretomanie!”
    Gina Pistol și Smiley, criticați pentru că nu arată chipul fetiței lor: „Ce se întâmplă dacă arătați fetița? Doamne ferește, câtă secretomanie!”

    De când au devenit părinți, în luna martie a anului 2021, Gina Pistol și Smiley nu a publicat nicio imagine cu chipul fiicei lor, Josephine. Chiar dacă cei doi au explicat de...

    Are gemeni cu sindrom Down, dar nu se ferește să-i arate lumii. „Dumnezeu mi-a dat acești copii pentru că știa că o să-i iubesc orice ar fi”
    Are gemeni cu sindrom Down, dar nu se ferește să-i arate lumii. „Dumnezeu mi-a dat acești copii pentru că știa că o să-i iubesc orice ar fi”

    O tânără mamă a două fetițe gemene care s-au născut cu sindromul Down își împărtășește povestea de viață pe rețelele sociale. De unii criticată, de alții...

    Mamele casnice au parte de o viață extrem de solicitantă acasă. A venit timpul să fim mai înțelegători cu ele
    Mamele casnice au parte de o viață extrem de solicitantă acasă. A venit timpul să fim mai înțelegători cu ele

    Cred că știm cu toții, cel puțin la un anumit nivel, că viața unei mame care stă acasă cu un copil mic, nu e deloc ușoară, ba dimpotrivă. Este extrem de solicitantă și nu de...

    O femeie a adoptat o fetiță și pe prietena ei cea mai bună, fără să știe că una dintre ele are o soră geamănă undeva în lume
    O femeie a adoptat o fetiță și pe prietena ei cea mai bună, fără să știe că una dintre ele are o soră geamănă undeva în lume

    Keely Solimene a adoptat o fetiță din Vietnam și la scurt timp, pe prietena sa cea mai bună. La acel moment, nu știa că fetița avea o soră geamănă de care s-a separat la naștere...

    Elevii nu vor mai primi note la educație fizică, desen și muzică. Când vor deveni ele doar o amintire
    Elevii nu vor mai primi note la educație fizică, desen și muzică. Când vor deveni ele doar o amintire

    Ministrul Sorin Cîmpeanu este hotărât să reformeze sistemul educațional din România. De aceea multe modificări se vor implement chiar de la începutul acestui an...

    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă
    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă

    Cum alegem cele mai bune uleiuri esențiale? Uleiurile esențiale aduc o mulțime de beneficii sănătății noastre, având un spectru larg de utilizare. Sunt eficiente atât...

    Un tată își învață fiicele să aibă așteptări de la bărbații cu care vor fi în relație! „Ele trebuie să știe că merită ce este mai bun în viață"
    Un tată își învață fiicele să aibă așteptări de la bărbații cu care vor fi în relație! „Ele trebuie să știe că merită ce este mai bun în viață"

    Un tătic a devenit viral în mediul online pentru modul în care își educă fetițele să aibă așteptări de la partenerii lor. Acesta le pregătește pentru viață...

    © 2024 Qbebe