Funnyby

Cuplurile din zodiac care nu vor divorța niciodată

Cuplurile din zodiac care nu vor divorța niciodată

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Printre factorii ce influențează rezistența în timp a unei relații de cuplu se află și compatibilitatea zodiilor celor doi parteneri. Astfel, se poate spune că între anumite zodii compatibilitatea este atât de ridicată, încât ele ajungă să fie pur și simplu suflete-pereche. Ceea ce este surprinzător este că, așa cum se întâmplă adesea în viață, partenerii ce sunt născuți în zodii ce par incompatibile la prima vedere se vor înțelege în final de minune, completându-se reciproc. Din articolul de mai jos vei putea să îți dai seama care cupluri din zodiac au cele mai mari șanse să formeze parteneriate pe viață, fiecare dintre parteneri îndeplinindu-și visul de a avea o căsnicie frumoasă și trainică.  

Leul și Berbecul

Aceste două zodii pot fi incluse printre cuplurile din zodiac care nu vor divorța niciodată. Pe de o parte, magnetismul și strălucirea Leului vor fi admirate pe dată de Berbec iar acesta, la rândul său, nu se va lăsa intimidat de partenerul-Leu. Acesta din urmă va ști întotdeauna cum să procedeze pentru a-i atrage atenția Berbecului, ce simte nevoia să fie stimulat de o relație plină de pasiune. De asemenea, amândouă zodiile știu ce vor de la o relație, sunt îndrăznețe, așa că vor contribui în egală măsură ca lucrurile să meargă bine. 

Pe de altă parte, fiecare va înțelege nevoia celuilalt de independență, de a se bucura de cât mai mult spațiu. Nici Berbecul, dar nici Leul nu se vor simți amenințați din acest punct de vedere și vor fi dispuși să încerce și lucruri noi.

Nu în ultimul rând, cele două zodii de foc sunt compatibile în relația de cuplu și pentru că fiecare dintre ele se străduiește să fie cel mai bun partener/cea mai bună parteneră pentru persoana iubită. De aceea, nu se vor feri nicicând să-și exprime afecțiunea unul față de altul chiar dacă acest lucru înseamnă, de exemplu, să se țină de mână în public. 

reprezentare-a-compatibilitatii-dintre-zodiile-Berbec-si-Leu

Fecioara și Capricornul

Fac parte dintre cele mai invidiate cupluri din zodiac, care nu numai că nu vor ajunge să divorțeze niciodată, dar care se armonizează perfect din numeroase puncte de vedere. Printre asemănările care aduc aproape o Fecioară și un Capricorn și care îi ajută să mențină vie flacăra iubirii se regăsesc următoarele:

  • Sunt foarte muncitori
  • Sunt inteligenți, foarte raționali
  • Sunt maturi și știu să-și asume responsabilități
  • Preferă să stea acasă, în familie, în loc să meargă la petreceri
  • Sunt mereu „cu picioarele pe pământ”
  • Iubesc securitatea, stabilitatea
  • Sunt perfecționiști și nu se lasă până când nu își ating obiectivele
  • Sunt foarte organizați
  • Știu să aibă încredere unul în celălalt 

Săgetătorul și Leul

Formează un cuplu în care se îmbină romantismul și prietenia, protejându-se unul pe altul și oferindu-și reciproc căldură sufletească. 

Fiind semne de foc, ambele zodii împărtășesc din plin energie, creativitate și forță. Partenerii dintr-un cuplu format dintr-un Leu și un Săgetător știu cum să se motiveze unul pe celălalt, iar dacă s-ar întâmpla ca unul dintre ei să se confrunte cu obstacole la un moment dat, perechea sa va apărea pe dată pentru a-l ajuta să se ridice.

Leul și Săgetătorul sunt optimiști, îndrăzneți, activi și charismatici, le place să cunoască oameni noi și nu stau pe gânduri dacă ar fi vorba să pornească în noi aventuri.

Niciuna dintre aceste zodii nu se lasă foarte copleșită de emoții, dintre ele Leul fiind mai sensibil, dar partenerul Săgetător îl va determina să-și schimbe rapid atitudinea. De altfel, Săgetătorul este dispus să-l asculte oricând, arătându-i că se poata baza pe el și că ar trebui să vadă mai degrabă „partea plină a paharului”. 

Racul și Scorpionul

Și aceste zodii trebuie incluse printre cuplurile care nu vor divorța niciodată întrucât au știut să-și construiască o relație bazată pe dragoste, prietenie, pasiune, înțelegere și onestitate. Ceea ce l-a atras de prima dată pe un Rac la un partener Scorpion este forța și curajul acestuia din urmă, dat fiind faptul că Racul tânjește după siguranță, după protecție și simte că poate avea parte de ele datorită Scorpionului. 

Altă trăsătură comună care leagă aceste două zodii este și aceasta: pentru amândouă este mai plăcut să petreacă timpul una în preajma alteia în loc să socializeze. Se simt cel mai bine când sunt devotate una alteia și când simt că se pot sprijini reciproc.

Un partener Rac și unul Scorpion ajung să se cunoască foarte bine între ei, sunt sinceri unul cu altul și nu resping romantismul. Le place să pună accent și pe latura emoțională a lucrurilor și se înțeleg când fiecare dintre ei are nevoie și de momente de liniște, de singurătate, pentru „a-și reîncărca bateriile”.

Peștii și Racul

Nu este de mirare că aceste zodii formează un cuplu care nu este în pericol să se destrame întrucât sunt de fapt suflete-pereche. Peștii și Racii sunt sensibili, caută afecțiune și le place să aibă grijă de ceilalți. Posedă și un nivel ridicat al intuiției, sunt empatici și își pot asigura securitatea, compasiunea și stabilitatea după care tânjesc amândoi.

Deși Racii își pot schimba rapid dispoziția și pot deveni greu de suportat, Peștii îi pot înțelege și îi vor ajuta să-și revină. Până și momentele de pesimism vor fi împărtășite în acest cuplu, fiecare dintre ei încercând să îl consoleze pe celălalt. 

Alt motiv pentru care Peștii și Racul fac parte dintre cuplurile din zodiac care nu vor divorța este și că amândurora le place să petreacă mult timp acasă, preferând să fie în sânul familiei în loc să meargă în diverse locuri pentru a putea să socializeze.

reprezentare-a-compatabilitatii-dintre-rac-si-pesti

Vărsătorul și Scorpionul

Un cuplu ce include aceste două zodii reprezintă exemplul perfect legat de cum contrastele se atrag. Vărsătorul este misterios față de Scorpion, dar se știe că acestuia îi place misterul. Tocmai datorită misterului un Scorpion va simți mereu nevoia „să plece la vânătoare”, așa că va avea ocazia să descopere lucruri noi despre partenerul Vărsător. 

Natura complexă a unui Vărsător îi va fi pe plac unui Scorpion, așa că amândoi pot ajunge să pună în ordine gânduri complexe și pot forma împreună o voce puternică. 

Dintre toate zodiile, Vărsătorul este cel care îl poate înțelege cel mai bine pe Scorpion care, la rândul său, îl poate ajuta să-și pună emoțiile cap la cap. Practic, un Scorpion înflăcărat și plin de pasiune poate dobândi calm și echilibru datorită firii Vărsătorului. 

Berbecul și Vărsătorul

Un Berbec va fi capabil să-și asume rolul de lider, să-și exprime dorința de a fi în acțiune și astfel va putea să inspire creativitatea Vărsătorului. Acesta are abilitatea de a-și calma partenerul-Berbec, determinându-l să devină mai blajin, mai liniștit. 

Cele două zodii știu să-și dăruiască una alteia ceea ce își doresc în secret și știu să se înveselească una pe cealaltă. De altfel, despre Berbec și despre Vărsător se spune că sunt unele dintre cele mai vesele cupluri din zodiac, putând să se ajute oricând să zâmbească.

Nu în ultimul rând, un Vărsător și un Berbec sunt potriviți din punct de vedere intelectual. Berbecul știe să aprecieze ideile inedite ale Vărsătorului, în timp ce acesta din urmă va fi impulsionat de forța Berbecului pentru a merge înainte.  

Balanța și Gemenii

Când aceste două zodii ajung să formeze un cuplu, fiecare dintre ele va putea să-și găsească în cealaltă forța de care are nevoie. De altfel, Gemenii pot ajuta o Balanță să vadă lucrurile mai obiectiv și îi vor arăta că este în regulă ca uneori să se afle și în „ape tulburi”. Totodată, Gemenii vor îndrăgi rapid natura blândă și caldă a Balanței, care va fi cea mai fericită când va simți că are cu cine să împărtășească și să fie înțeleasă.

Balanțele și Gemenii sunt zodii capabile să-i cunoască pe cei din jur și de aceea vor ajunge rapid să se cunoască bine între ele. Chiar dacă vor fi și momente în care partenerii din aceste zodii se vor înfrunta, dragostea dintre ei va învinge și îi va ajuta să găsească acele soluții care să favorizeze îndreptarea lucrurilor.

Surse: bustle.com, compatible-astrology.com, ganeshaspeaks.com, ieyenews.com, pairedlife.com, sketchknots.com, yourtango.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cuplurile din zodiac care pot avea legături toxice împreună
Cuplurile din zodiac care pot avea legături toxice împreună

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei
    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei

    Începând din luna decembrie, Guvernul va acorda câte 15.000 de lei celor care au nevoie de fertilizare în vitro. Anunțul a fost făcut ieri, de ministrul Familiei,...

    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală
    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală

    Unul din patru cupluri nu pot avea copii. Acestea sunt statisticile sumbre ale Organizației Mondiale a Sănătății. Infertilitatea este o problemă medicală, care poate avea și cauze...

    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe
    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe

    În orice relație interumană, comunicarea este cheia și soluția tuturor problemelor. Ba mai mult, aduce liniște în cuplu, asigură stabilitatea și încrederea...

    O femeie descoperă întâmplător cel mai mare secret din viața bunicii sale, pe care niciodată nu a putut-o iubi
    O femeie descoperă întâmplător cel mai mare secret din viața bunicii sale, pe care niciodată nu a putut-o iubi

    Oricât de bine ar fi ascunse, secretele familiei ies la iveală. Și sub lacăte grele dacă ar fi tăinuite, la un moment dat tot vor fi descoperite, iar șocul va fi mare de ambele...

    O fostă profesoară trăiește în pădure cu copiii ei: „Nu o să le dau niciodată teme! Copiii mei nu vor frecventa școala!”
    O fostă profesoară trăiește în pădure cu copiii ei: „Nu o să le dau niciodată teme! Copiii mei nu vor frecventa școala!”

    În ultimii ani, auzim tot mai des despre părinți care preferă să opteze pentru școală acasă pentru a putea să călătorească în diverse locuri cu copiii și să-i...

    Regulile de parenting de la care Kate Middleton și prințul William nu se abat niciodată
    Regulile de parenting de la care Kate Middleton și prințul William nu se abat niciodată

    Ducele și ducesa de Cambridge au o abordare grozavă, dar strictă, atunci când vine vorba de parenting: niciodată nu țipă, niciodată nu adorm supărați și interzic televizorul...

    „O mașină a parcat chiar lângă mine cu o femeie care se afla pe locul din față al pasagerului și năștea pur și simplu". 10 mărturii incredibile despre naștere care te vor surprinde
    „O mașină a parcat chiar lângă mine cu o femeie care se afla pe locul din față al pasagerului și năștea pur și simplu". 10 mărturii incredibile despre naștere care te vor surprinde

    Purtarea pruncilor în pântece și aducerea lor pe lume este o super putere pe care femeile o activează la un moment dat în viață. Unele povești legate de naștere, fie...

    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația
    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația

    Indiferent de durata relației în care te afli, nu poți niciodată să îl cunoști pe celălalt în totalitate. Oamenii se schimbă și evoluează constant, așa că...

    © 2024 Qbebe