Funnyby

Cuplurile din zodiac care vor îmbătrâni împreună

Cuplurile din zodiac care vor îmbătrâni împreună

Bianca Geica - Redactor Senior

Există zodii care nu sunt deloc compatibile pe plan sentimental și care nu ar trebui să iasă niciodată la întâlnire împreună. Nu toate perechile au succesul scris în stele, însă unele cupluri sunt sortite să îmbătrânească împreună. Află care sunt zodiile care se potrivesc perfect și care au toate șansele să trăiască o iubire ca-n povești!

6 cupluri din zodiac care vor îmbătrâni împreună

Găsirea sufletului pereche pare o misiune imposibilă? Nu există un algoritm care să ne aducă direct în brațele celui alături de care să ne petrecem tot restul vieții, însă dacă ești atentă la câteva semne pe care astrele încearcă să ți le transmită, ai toate șansele să îți găsești jumătatea, poate acolo unde te aștepți cel mai puțin!

Iată care sunt cuplurile din zodiac trec peste orice obstacol pentru a rămâne împreună toată viața:

Leu și Săgetător

Leu și Săgetător, două semne de foc. Iată o relație în care ambii nativi se simt, cu adevărat, împliniți! Atât Leul, cât și Săgetătorul, sunt iubitori de libertate și de aventură, le place enorm să socializeze și împreună sunt meniți să facă furori în cercurile de prieteni. Comunicarea este deosebit de importantă pentru ambii nativi, se înțeleg din priviri, iar din punct de vedere astrologic, pot fi considerați suflete-pereche.

Posesivitatea Leului ar fi singurul impediment în relație, dar Săgetătorul are suficientă diplomație pentru a calma spiritele.

Scorpion și Rac

Atât Racul, cât și Scorpionul sunt semne de apă, ceea ce înseamnă că se simt extrem de confortabil unul în compania celuilalt. Amândoi sunt emotivi, sensibili, emoționali și pasionali. Iau foarte în serios relația și își doresc să facă tot posibilul pentru a fi împreună pentru totdeauna. În concluzie, relația dintre Rac și Scorpion are toate șansele să înflorească frumos, dacă ambii parteneri dau dovadă de înțelegere reciprocă.

Taur și Fecioară

Taurul și Fecioara sunt semne de Pământ, ceea ce înseamnă că au foarte multe lucruri în comun și se completează reciproc în multe privințe. În general, Taurul are nevoie de atenție, iar Fecioara nu ezită să îi ofere tot ce are nevoie și să îl facă să se simtă confortabil și fericit.

Singurul lucru care l-ar putea scoate din sărite pe Taur este tendința Fecioarei de a despică firul în patru și de a întoarce lucrurile pe toate părțile. Dar totul se rezolva cu puțînă comunicare, lucru pe care amândoi pun mare preț în relație.

Vărsător și Gemeni

Două semne de Aer extrem de compatibile, datorită faptului că ambii parteneri au așteptări comune de la viață. Amândoi au planuri asemănătoare și sunt compatibili chir și la nivel intelectual. Conexiunea karmică dintre cei doi este foarte puternică, adoră să vorbească ore în șir, au interese și pasiuni comune și chiar și prieteni comuni. Atât Gemenii, cât și Vărsătorii sunt foarte sociabili și le este foarte ușor să intre pe sub pielea celor cu care intră în contact, iar cuvântul „monotonie” nu face parte din vocabularul lor.

Chiar dacă între cei doi nativi pot apărea diferențe, acestea nu vor pune în pericol stabilitatea relației, fiindcă amândoi pun mare preț pe comunicare și nu vor avea liniște până când nu vor rezolva lucrurile între ei.

Berbec și Capricorn

Berbecul este semn de Foc, în timp ce Capricornul este semn de Pământ. Ce înseamnă acest lucru? Aparent, că gradul de compatibilitate este unul scăzut, deoarece există multe diferențe de caracter. Dar amândoi știți foarte bine că extremele se atrag și că au șansele să formeze cele mai reușite cupluri. Atât Berbecul, cât și Capricornul sunt extrem de realiști și practici, inteligenți și au o minte deschisă. Vor stabilitate și au așteptări mari de la viață.

Balanță și Pești

Aer și Apă. Chiar dacă Balanță și Peștii sunt, aparent, o combinație nereușită, atracția dintre cei doi este intensă. Relația dintre cei doi poate fi una specială dacă ajung să se înțeleagă reciproc și să își accepte diferențele. Peștilor le place să se preocupe de lumea lor interioară, în timp ce Balanței îi place enorm să socializeze, ceea ce înseamnă că amândoi trebuie să dea dovadă de foarte multă înțelegere și implicare că relația să funcționeze.

  • Surse: zodiacshine.com, eastrolog.ro, lefrontal.com, ezodii.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cuplurile din zodiac care vor avea parte de o aventură amoroasă primăvara aceasta
Cuplurile din zodiac care vor avea parte de o aventură amoroasă primăvara aceasta

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei
    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei

    Începând din luna decembrie, Guvernul va acorda câte 15.000 de lei celor care au nevoie de fertilizare în vitro. Anunțul a fost făcut ieri, de ministrul Familiei,...

    Adorabil! Momentul când un băiețel află că mama lui va îmbătrâni
    Adorabil! Momentul când un băiețel află că mama lui va îmbătrâni

    Părinții adoră să își vadă copiii cum învață despre lumea care îi înconjoară și fac tot mai multe descoperiri. Un băiețel a avut o reacție adorabilă,...

    O femeie descoperă că este verișoară cu soțul ei. Sunt împreună de 17 ani și plănuiesc să rămână împreună
    O femeie descoperă că este verișoară cu soțul ei. Sunt împreună de 17 ani și plănuiesc să rămână împreună

    Joseph și Celina Quinones sunt căsătoriți de 17 ani, iar împreună au trei copii. Recent, femeia a descoperit că ea și soțul sunt verișori și deși vestea i-a șocat, au decis...

    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală
    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală

    Unul din patru cupluri nu pot avea copii. Acestea sunt statisticile sumbre ale Organizației Mondiale a Sănătății. Infertilitatea este o problemă medicală, care poate avea și cauze...

    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe
    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe

    În orice relație interumană, comunicarea este cheia și soluția tuturor problemelor. Ba mai mult, aduce liniște în cuplu, asigură stabilitatea și încrederea...

    Un tată a încercat să-și răpească fiul, împreună cu bunicul celui mic, chiar din brațele mamei sale. Totul s-a întâmplat într-un mall din București, în sectorul 5
    Un tată a încercat să-și răpească fiul, împreună cu bunicul celui mic, chiar din brațele mamei sale. Totul s-a întâmplat într-un mall din București, în sectorul 5

    Un tată a încercat să-și răpească fiul, împreună cu bunicul celui mic, chiar din brațele mamei sale. Totul s-a întâmplat într-un mall din București,...

    A divorțat și s-a recăsătorit cu prietenul cel mai bun din copilărie. ”Ne creștem copiii din celelalte căsătorii împreună”
    A divorțat și s-a recăsătorit cu prietenul cel mai bun din copilărie. ”Ne creștem copiii din celelalte căsătorii împreună”

    O femeie care s-a căsătorit cu cel mai bun prieten din copilărie dă sfaturi demne de urmat cuplurilor care se află la a doua căsnicie, cu copii la mijloc. De asemenea, ne...

    M-am căsătorit din greșeală cu vărul meu și acum avem un copil împreună
    M-am căsătorit din greșeală cu vărul meu și acum avem un copil împreună

    Recent, o femeie din Utah, Statele Unite, a avut parte de o descoperire șocantă. A aflat că ea și soțul ei, cu care are un copil, sunt înrudiți.

    © 2024 Qbebe