Funnyby

Strălucesc mai tare ca niciodată: zodiile care se vor face remarcate sub influența Lunei Noi în Leu

Strălucesc mai tare ca niciodată: zodiile care se vor face remarcate sub influența Lunei Noi în Leu

Mariana Voinea

An de an, trecerea Soarelui în semnul Leului, semn pe care îl guvernează, marchează o perioadă vibrantă, plină de entuziasm și dorință de afirmare. Este sezonul în care nativii pot străluci fără teamă, și își revendică locul sub lumina reflectoarelor. Anul acesta, momentul devine și mai special, pentru că imediat după intrarea Soarelui în Leu pe 23 iulie, are loc și Luna Nouă în același semn, pe 24 iulie, un aspect astral deosebit, care potențează energia solară și aprinde în nativi dorința de a fi văzuți, apreciați și iubiți.

Sub această influență cosmică intensă, trei semne zodiacale vor străluci cu o forță aproape magnetică, atrăgând privirile celor din jur și făcându-se remarcate prin carismă, talent, sau pur și simplu prin prezență. Fiecare dintre cele trei zodii vor simți energia Lunei Noi în Leu ca pe o rampă de lansare care le oferă lumină, aplauze și chiar un nou început.

Leu

Pentru Leu, această perioadă este, fără îndoială, apogeul de energie al anului. Soarele, guvernatorul său, intră în semnul natal pe 23 iulie, aducând un val de vitalitate, încredere și dorință de autoexprimare. A doua zi, Luna Nouă vine ca o confirmare cosmică!

Totul se schimbă pentru aceste 3 zodii! Strălucesc și atrag cu tupeu tot ce-și doresc de la viață

Este momentul ca Leul să fie în centrul atenției, exact acolo unde îi place. Fie că este vorba despre o ședință importantă la locul de muncă, o întâlnire cu prietenii sau o simplă discuție de grup, Leul va ieși în evidență fără să forțeze. Oamenii îl vor observa și îl vor asculta.

chip de femeie cu par negru care straluceste

Această energie îl ajută pe Leu să își recapete încrederea în sine, mai ales dacă în ultimele luni s-a simțit epuizat sau nesigur pe el. Luna Nouă aduce cu sine începuturi, așa că este un moment propice pentru ca nativii să își asume noi roluri, pentru a-și afirma poziția într-un grup sau chiar să lanseze un proiect personal.

Balanță

Pentru Balanță, Luna Nouă în Leu aprinde o scânteie creativă greu de ignorat. Nativii se nasc cu un simț estetic rafinat și cu o nevoie profundă de armonie, iar acum găsesc energia perfectă pentru a-și exprima talentul artistic. Fie că este vorba despre muzică, desen, fotografie, modă sau scris, inspirația va curge cu ușurință pentru Balanțe, iar rezultatele vor fi spectaculoase.

Sufletul lor e un foc nestins! Zodii care strălucesc prin pasiune

De asemenea, Balanțele active în mediul online, fie pe social media, fie în proiecte digitale, pot avea un moment de vârf. Nu este exclus ca postările lor să devină virale, să atragă atenție, mesajele lor să capete ecou, iar comunitățile să crească.

Mai mult decât atât, Balanța își descoperă în această perioadă puterea cuvintelor. Talentul oratoric devine un aliat important pentru Balanțe care vor ști cum să transmită mesajul astfel încât să atingă inimile celor din jur.

Scorpion

Scorpionul, semnul tăcut dar intens, nu are nevoie de strălucire artificială pentru a atrage atenția. Luna Nouă în Leu îi amplifică această aură misterioasă care îl definește și o transformă într-o armă de seducție subtilă, dar extrem de eficientă. În timp ce alții se exprimă vocal sau prin gesturi, Scorpionul cucerește prin priviri intense, prin tăceri cu subînțeles, prin gesturi mici.

Oamenii devin fascinați de Scorpioni și încep să le caute compania. În plan amoros, această perioadă poate deschide uși importante. În viața plutonienilor pot să apară noi persoane, dar nu este exclus ca o relație existentă să capete profunzime și intensitate.

Cei mai pasionali nativi ai zodiacului

Pe lângă influențele în plan personal, Scorpionul poate simți și o dorință de transformare interioară. Luna Nouă determină nativii să închidă uși vechi, să se elibereze de frici sau de atașamente care nu le mai servesc.

Luna Nouă în Leu din 24 iulie deschide un portal de vizibilitate, curaj și afirmare de sine. Lei, Balanțe, Scorpioni, veți simți această energie mai intens decât celelalte zodii, fiecare în felul său unic. Acest eveniment astrologic ce are loc imediat după intrarea Soarelui în același semn, funcționează ca o veritabilă scenă astrală pe care voi sunteți cei „aleși” și pregătiți să își asume lumina reflectoarelor.

Surse foto: pixabay.compixabay.com

Surse articol: collective.worldrefinery29.com

Articolul urmator
Zodiile care nu vor fi niciodată șefi buni
Zodiile care nu vor fi niciodată șefi buni

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce mai face și cum mai arată Lizuca, din Dumbrava minunată? "Nu am simțit niciodată dorința de a face actorie!"
    Ce mai face și cum mai arată Lizuca, din Dumbrava minunată? "Nu am simțit niciodată dorința de a face actorie!"

    Frumușica și inocenta Lizuca din „Dumbrava minunată” are o poveste de viață impresionantă. A renunțat la o potențială carieră cinematografică de succes în țară...

    Fiul nostru e perfecționist și se supără foarte tare atunci când face o greșeală. Cum să îl ajut?
    Fiul nostru e perfecționist și se supără foarte tare atunci când face o greșeală. Cum să îl ajut?

    „Fiul meu de 8 ani se frustrează foarte repede atunci când greșește. Cred că este perfecționist și nu cred că asta îl va ajuta prea mult în viață. Vreau să...

    Inconștiența face victime! Valentina, o copilă de 17 a murit tragic. Un șofer aflat sub influența alcoolului a spulberat mașina în care se afla
    Inconștiența face victime! Valentina, o copilă de 17 a murit tragic. Un șofer aflat sub influența alcoolului a spulberat mașina în care se afla

    Tragedie fără margini într-o familie de români din Italia. O adolescentă în vârstă de numai 17 ani, pe nume Valentina Tolomei, și-a pierdut viața într-un...

    Tripleții care au cucerit internetul: fotografiile care îți vor face ziua mai frumoasă
    Tripleții care au cucerit internetul: fotografiile care îți vor face ziua mai frumoasă

    Dacă în trecut, frecvența sarcinilor multiple era de 1 la 8.000, acest lucru pare să se fi schimbat în ultimele două decenii. Metodele de reproducere asistată au contribuit...

    Singura abilitate emoțională care garantează succesul copilului tău mai tare decât IQ-ul
    Singura abilitate emoțională care garantează succesul copilului tău mai tare decât IQ-ul

    Pe măsură ce micuțul tău devine tot mai independent și mai dornic să descopere lumea, îți dai seama cât de mult contează să-și dezvolte abilități care să-l ajute să...

    Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu
    Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu

    De câte ori nu v-ați întrebat cum își crește un pediatru copilul? Oare urmează sfaturile pe care ni le dă și nouă, părinților? Ei bine, iată că era Social Media...

    Mihai Leu se află în stare gravă, în comă, la Spitalul Fundeni. Se luptă de peste 10 ani cu cancerul
    Mihai Leu se află în stare gravă, în comă, la Spitalul Fundeni. Se luptă de peste 10 ani cu cancerul

    Fostul mare campion sportiv, iubit de generații întregi, Mihai Leu a ieșit de nenumărate ori învingător în lupta cu cancerul. De fiecare dată când a ajuns...

    Sunt profesoară: iată 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată educatorilor copilului meu
    Sunt profesoară: iată 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată educatorilor copilului meu

    Și învățătoarele pot deveni faimoase pe TikTok. Asta demonstrează Emily Glankler, o profesoară de istorie care are aproape jumătate de milion de urmăritori pe TikTok și care a...

    © 2025 Qbebe