Funnyby

Zodiile care nu vor renunța niciodată la cei pe care-i iubesc

Zodiile care nu vor renunța niciodată la cei pe care-i iubesc

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Anumite persoane iau în calcul să iasă dintr-o relație sau realizează acest demers de îndată ce lucrurile devin dificile, când se plictisesc sau când vor neapărat să aibă parte de o nouă experiență. Pentru altele însă fidelitatea, respectarea unui angajament și dorința de a se împlini alături de ființa iubită sunt mai presus de orice. Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi care zodii aleg să nu renunțe sub nicio formă la partenerii lor, chiar dacă au de întâmpinat numeroase provocări. 

Taurul

Fiind guvernați de planeta Venus, Taurii sunt dornici să iubească și să fie iubiți. Odată ce ajung să se simtă în largul lor într-o relație, își doresc să fie parte din ea pentru întotdeauna. Le pasă mult de partenerii lor, de aceea fac tot ce le stă în putere pentru ca lucrurile să meargă bine. De exemplu, când un Taur știe că partenerul său are o problemă, consideră că problema respectivă este și a lui și nu se lasă până când nu oferă sprijin. De aceea, se poate spune că această zodie este una dintre cele care nu te abandonează când îți este greu și care îți oferă oricând un umăr pe care să plângi.

În același timp, Taurii sunt vestiți pentru încăpățânarea lor, pentru perseverența de care dau dovadă în tot ceea ce fac. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că nu vor să renunțe la cei pe care-i iubesc, în ciuda dificultăților și a tensiunilor care pot surveni pe neașteptate într-o relație. 

reprezentare a zodiei Taur pe fond rosu

Leul

Inițial, chiar dacă este atras de o anumită persoană, un Leu preferă să fie mai degrabă rezervat, în condițiile în care se teme să nu fie respins. Din acest motiv, așteaptă ca mai întâi să fie el căutat de acea persoană și, după ce se convinge de intențiile acesteia, își deschide sufletul. Astfel, devine foarte afectuos și se străduiește să dovedească faptul că relația romantică este pentru el o prioritate. 

Leii se regăsesc printre zodiile care nu renunță niciodată la cei pe care-i iubesc întrucât sunt foarte loiali. Nu obișnuiesc să-i părăsească pe aceștia în momentele dificile și sunt gata să le fie alături pentru ca împreună să depășească orice obstacole. Au însă pretenția ca și partenerii de cuplu să le ofere toate acestea, așteptând din partea lor fidelitate și implicare. Când sesizează că se întâmplă așa, îi copleșesc cu atenția lor și își dezvăluie mereu generozitatea față de ei. 

Fecioara

Când își dau seama că au găsit dragostea adevărată, Fecioarele nu vor să-și lase partenerii să plece de lângă ele. Din contră, se gândesc permanent la aceștia și vor să facă pentru ei lucruri care să le aducă fericire. De asemenea, Fecioarele sunt disponibile oricând pentru cei pe care îi iubesc, așa că nu este de mirare că, în momentele în care nu se află lângă ei, își țin întotdeauna telefonul la îndemână pentru a le putea veni în ajutor, pentru a le da vreun sfat util.

În situația în care partenerii lor comit vreo greșeală în relație, Fecioarele fac tot ce pot ca să-i ajute să o îndrepte. Au răbdare să discute, să analizeze faptele și nu resping ideea de a face și compromisuri pentru binele relației. Nu se plâng de dificultățile care intervin, nu își determină partenerii să nu se simtă în largul lor, ci vor să le fie alături pentru întotdeauna.  

Balanța

Balanțele iubesc cu pasiune, țin mult să fie parte dintr-o relație romantică trainică. Nu ezită să-și exprime afecțiunea față de partenerii lor, să le spună cât îi iubesc și să le dovedească acest lucru zi de zi. Își doresc însă ca și cei la care țin să procedeze la fel, să le susțină, să le înțeleagă și să le fie nu doar parteneri de cuplu, ci și prieteni adevărați.

Un argument care dovedește faptul că și Balanțele se numără printre zodiile care nu vor renunța la cei pe care îi iubesc este și acesta: cred în iertare și știu să ierte. De aceea, când sunt rănite de partenerii lor, încearcă să vadă lucrurile și din perspectiva acestora. Dacă ei dovedesc că își doresc într-adevăr să îndrepte situația și sunt de acord să facă orice este nevoie în acest scop, Balanțele nu iau nicio clipă în calcul ieșirea din relația respectivă. Din contră, încearcă să vină cu noi soluții pentru restabilirea armoniei. 

reprezentare a zodiei Balanta pe fond rosu

Capricornul 

Un Capricorn nu se lasă ușor convins să devină parte dintr-o relație romantică. Mai întâi trebuie să fie 100% sigur că este ceea ce caută, că poate avea încredere, că persoana respectivă merită într-adevăr dragostea sa. După aceea însă, lucrează neîncetat pentru ca lucrurile să meargă în direcția cea bună și este dispus să colaboreze cu persoana iubită pentru a îndrepta anumite greșeli. Nu se teme de provocări, este gata de multe eforturi pentru ca relația respectivă să funcționeze. 

De asemenea, Capricornilor nu le place să eșueze. Nu numai că nu renunță la cei pe care îi iubesc, dar nici nu fac vreodată promisiuni despre care nu sunt siguri că le pot respecta. Unul dintre obiectivele lor majore este să le fie alături din toate punctele de vedere celor la care țin, să nu-i abandoneze în momentele de cumpănă. 

Surse foto: pexels.com, pixabay.com

Surse articol: collective.world, elitedaily.com, vogue.co.uk, yourtango.com

Articolul urmator
Zodiile care nu vor spune niciodată primele „Te iubesc”
Zodiile care nu vor spune niciodată primele „Te iubesc”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil
    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil

    Ai aflat că o persoană apropiată din viața ta urmează să adopte un copil? Minunat! Probabil că te bucuri pentru ea/el, dar în același timp, e normal să existe și unele...

    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge
    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge

    Să îți vezi copilul că plânge este una dintre provocările vieții de părinte. Chiar dacă te îngrijorează, te supără sau pur și simplu este frustrant să-ți vezi...

    Îmi iubesc soțul mai mult decât îmi iubesc copiii
    Îmi iubesc soțul mai mult decât îmi iubesc copiii

    O mamă de peste Ocean i-a uimit pe internauți în momentul în care a recunoscut că își iubește soțul mai mult decât își iubește copiii. Sute de oameni...

    Momentul în care fiica mea cu autism mi-a spus pentru prima dată "te iubesc"
    Momentul în care fiica mea cu autism mi-a spus pentru prima dată "te iubesc"

    Îți mai amintești cum te-ai simțit prima oară atunci când ți-a spus copilul „te iubesc”? Sau, îți imaginezi cum va fi când îți va spune prima...

    Restaurantul virtual Yellow.Menu lansează Lunch.Planner, pentru cei care vor să mănânce sănătos și proaspăt în fiecare zi. Ce preferințe culinare au avut românii în această vară
    Restaurantul virtual Yellow.Menu lansează Lunch.Planner, pentru cei care vor să mănânce sănătos și proaspăt în fiecare zi. Ce preferințe culinare au avut românii în această vară

    Pandemia a schimbat comportamentul de consum al românilor, aceștia dorindu-și să servească în continuare masa ca la restaurant, dar în intimitatea casei sau la birou....

    65 de mesaje pentru soțul meu, în care să îi arăt cât îl iubesc
    65 de mesaje pentru soțul meu, în care să îi arăt cât îl iubesc

    Este sufletul tău pereche, cel mai bun prieten, iubitul tău și susținătorul tău de nădejde. De multe ori ai vrea să-i spui cât îl iubești, cât de mult...

    Rânduri pentru fiica mea: 45 de mesaje prin care îi spun cât de mult o iubesc
    Rânduri pentru fiica mea: 45 de mesaje prin care îi spun cât de mult o iubesc

    Legătura dintre mamă și fiică este unică. Indiferent dacă vorbim despre ziua de naștere sau una oarecare, mamele vor să-și arate sentimentele pe care le au pentru fiicele lor. Iar...

    © 2024 Qbebe